Trăia odată, demult, în vremurile străvechi, un pui de creatură fantastic de fioroasă. Avea dinţi de crocobazdugat, ochi de hotorotocleanţă şi atunci când te privea, te trimitea cu gândul mai întâi în pământ, apoi cu vreo câteva milenii în urmă, undeva la familia bilibistroceilor. Imediat după aceea te trimitea în stomac (asta dacă aveai ghinionul să-l întâlneşti înainte de ora prânzului); de altfel era băiat bun. Urechile îi erau ascuţite 24 de ore din 24 şi captau pe o rază de treisprezece zile. Urangutupitecul şi carapopilcăriţa erau uneori partenerii lui de joacă, apoi nu mai erau pentru că venea ora prânzului. continuarea aici […]
