275
Views

CapelaLuni, 29 septembrie 2014 a avut loc la Institutul Teologic Adventist din Cernica deschiderea anului universitar 2014-2015. La eveniment au participat profesori, studenți și mai multe persoane invitate special pentru această ocazie. Ca în fiecare an, acest momentul este marcat pentru cei prezenți de trăiri nostalgice față de studenții care și-au finalizat cursurile, dar aduce și sentimente de bucurie pentru studenții care vor începe cursurile în această toamnă la trei programe de studii de licență: Telogie adventistă pastorală, Pedagogia învățământului primar și preșcolar și Limba și literatura română – limba și literatura engleză. Chiar dacă și debutul acestui an universitar stă sub semnul crizei economice, a ratei de promovare scăzută la examenul de bacalaureat, precum și a perioadei prelungite de schimbări care au loc în sistemul de educație, există suficiente motive de mulțumire și recunoștință că Dumnezeu ajută și va continua să sunțină pe cei care învață și lucrează în singura instituție de învățământ superior a Bisericii Adventiste din România.

AnielaAceastă convingerea în Dumnezeu a fost evidentă și în declarațiile împărtășite de câțiva dintre studenții care au fost prezenți în prima zi a noului an academic. Aveam nevoie de un cadru în care să mă dezvolt, aveam nevoie să fiu mai aproape de Dumnezeu … Am considerat că acesta este cadrul în care mă pot dezvolta atât pentru viitor și lucrarea lui Dumnezeu cât și în ceea ce privește relația mea personală cu El. …. Am studiat un an “Literatură universală și comparată”, la o altă instituție de învățământ… Mă bucură că Providența a lucrat și sunt astăzi aici. Pot spune că sunt împăcată cu mine. Aici este locul în care trebuia să fiu încă de la început. Aniela Fițec, student anul I – Pedagogia învățământului primar și preșcolar

Robert MateiDumnezeu mi-a dar câțiva talanți pe care doresc să-i multiplic. El m-a ajutat să înțeleg ce pot face în această viață și aș dori să mă dedic Lui și El să fie pe primul loc în viața mea. Robert Matei, student anul I, Teologie adventistă pastorală

Claudia BulgaruAșteptările sunt foarte mari în ultimul an de studii. Oricare student din ultimul an își dorește ca Dumnezeu să fie lângă el, să poată avea rezultate academice bune, să aducă bucurie părinților și celor care l-au pregătit și să-și poată continua studiile. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru că El ne-a condus aici și a ales să ne schimbe viețile. Îmi place să cred că fiecare an este special pentru că Dumnezeu alege să mi se descopere în multe situații speciale care au loc aici, la Insitutul Teologic Adventist. Claudia Bulgaru, student anul III – Limba și literatura română/engleză

Marius MunteanuChiar dacă studenții sunt cei care trezesc la viață în fiecare toamnă campusul Adventist din Cernica, de la corpul profesoral este așteaptată viziunea de dezvoltare și direcția care să păstreze instituția și studenții orientați către principiile divine și standarde academice înalte. Din această perspectivă, anul universitar 2014-2015 va fi unul foarte important, a declarat pastorul Marius Munteanu, președintele Uniunii de Conferințe a Bisericii Adventiste de ziua a șaptea din România: Spre deosebire de toți anii universitari de la începutul școlii și până în ziua de azi, anul acesta va fi unul deciziv din perspectiva intrării în rândul instituțiilor de învâțământ superior cu acreditare din partea ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior). … De asemenea, și în acest an obiectivul principal rămâne preocuparea de a-i ajuta pe cei care sunt aici să fie rodnici, plini de încărcătură intelectuală, spirituală și sufletească pe care să o ofere prin puterea lui Dumnezeu celor din jur.

Anunțul oficial al deschiderii noului an universitar a fost făcut de rectorul Institutului Teologic Adventist, prof. univ. dr. Ion Toma. Pentru rugăciunea de dedicare la acest moment festiv a fost invitat pastorul Romică Sîrbu, directorul departementului de Educație și Viață de Familie în cadrul Uniunii de conferințe a Bisericii Adventiste din România. Mesajul studenților pentru colegii care acum au început cursurile în anul I a fost prezentat de Andrei Eugen Pop, student în anul IV la programul de studii Teologie adventistă pastorală.

Timpul dedicat acestei ocazii de debut a trecut repede, așa cum trec și anii frumoși ai studenției. Viitorul este necunoscut, chiar dacă evenimentele din calendarul academic au fost atent programate. Totuși, ceea ce rămâne o certitutine atât pentru profesori cât și pentru studenți este că în anul universitar 2014-2015 prin educație și intervenția lui Dumnezeu, vieți de oameni pot fi schimbate. Emanuel Sălăgean/Institutul Teologic Adventist din Cernica

Deschiderea anului universitar 2014-2015 la Institutul Teologic Adventist din Cernica

| Articole / Stiri |
About The Author
-