40
Views

HANNA BOTA , corespondenţă de la capătul lumii

VANUATU, INSULA TANNA

NAKAMAL

NAKAMAL este denumirea pentru casa tabu, casa bărbaţilor, acolo unde nu poate să pună piciorul nici o femeie, acolo unde bărbaţii se adună pentru a bea kava şi a discuta problemele satului începând cu orele după amiezei, părăsind  orice altă activitate,  lasându-şi baltă munca. De obicei Nakamal se contruieşte într-o zonă ferită a satului, pentru ca nici din greşală să nu treacă pe acolo drumul vreunei femei, pentru ca să nu fie nevoită să îşi arunce nici măcar o privire, să-l ocolească şi cu gândul, alteori este chiar în mijlocul satului, de obicei sub crengile uriaşului banian, numit de localnici nabanga. Iar în acest timp, de pe la orele trei-patru după amiază femeile continuă să muncească în grădină, să gătească, să trimită mâncare bărbaţilor aflaţi în Nakamal, care discută despre marile decizii privind viaţa satului. Copiii cer mâncare, trebuie spălaţi, pregătiţi pentru culcare, aici soarele apune la orele 6 în fiecare zi a anului, se face imediat întuneric, nu este electricitate prin sate, ca urmare un lămapaş în Nakamal va înlocui ceea ce ar însemna becul din tavan în locuinţele noastre, iar în colibe focul din colţul de gătit, foc făcut pe jos printre nişte pietre, împreună cu fumul adunat înăuntru, pentru că nu există nici horn, nici geamuri pentru a slobozi afară fumul, va fi lumina pentru seară atâta timp cât va ţine jarul. Aşa că toată lumea se culcă devreme, doar bărbaţii în Nakamal vor continua să dezbată până spre miezul nopţii problemele satului, până la urmă au devenit cu toţii atât de vorbăreţi, încât strigă toţi deodată şi nimeni nu mai ascultă pe nimeni, kava şi-a făcut simţit primul efect. Peste zi abia de-i auzi, cântă, râd, dar vorbesc relativ puţin, dar seara, după primele porţii de kava li se dezleagă limba. Nu am putut să-i fotografiez sau să-i filmez seara în jurul focului, deşi, întorcându-mă de la frumoasele nisipuri albe numite White Beach, cărarea trecea printre cocotieri şi arbori bandanas chiar pe lângă Nakamal, dar a trebuit să fac un lung ocol prin pădure, eram femeie şi nu aveam voie să trec pe drumul acela, doar înainte de masă când Nakamal e gol şi nu deranjează pe nimeni prezenţa mea pot să fotografiez coliba tabu.

Kava e o băutură pe care ei o prepară din rădăcina plantei cu acelaşi nume, o macină într-un recipient, o pisează, apoi toarnă apă şi strecoară de câteva ori acest sos turnând din nou şi din nou apă, rezultatul e o băutură albă, puţin vâscoasă care băută rapid, amorţeşte gura, apoi dă un mare chef de vorbă, până la urmă, băută în cantităţi mai mari provoacă relaxare musculară şi psihică, moleşeală şi o odihnă revigorantă, iar a doua zi bărbaţii se trezesc fără nici o senzaţie de mahmureală specifică consumului de alcool. Kava e un fel de drog care nu crează dependenţă chimică, dar crează dependenţă de senzaţie. Dă o plăcere care furnică întregul corp, îmi spune Noin, unul dintre pecarii din zonă, ca atunci când te iubeşti cu nevasta, dar ţine mult mai mult. De aceea e interzisă femeilor, râde el. Dar femeile de ce nu ar putea avea plăceri de genul acesta?, îl întreb. Nu, nu este de accord că şi ele ar putea avea, e interzis, dintotdeauna a fost interzis, spune el vehement. Nu intrăm în polemică, oricum , obiceiul va rămâne obicei, Nakamal e interzis aici pentru femei, dar ştiu zone unde pot inta şi ele dacă sunt îmbrăcate tradiţional, adică acoperite în zona genitală cu nişte frunze care arată ca o fustă de dansatoare, dar tot nu au voie să bea kava. Tanna e insula care nu permite femeilor accesul în Nakamal, dar îmi dau seama că în multe privinţe femeile au o viaţă grea, chiar dacă s-au schimbat vechile obiceiuri; prin intrarea creştinismului mare parte din nedreptăţi au foat eliminate sau au scăzut simţitor, acum şi femeile au dreptul să ia decizii în treburile familiei, nu mai sunt obligate să se mărite cu cine vrea şeful satului, tinerii pot să-şi aleagă singuri partenerii, cel puţin în unele zone.

Dar Nakamal încă este o casă tabu şi bărbaţii, în timp ce beau kava,  petrec acolo multe ore pe zi. Mi s-a părut că e o formă camuflată şi diplomată de a susţine supremaţia bărbatului faţă de femeie, dar mai ales o formă oficială de a susţine lenea.

Material publicat cu acceptul autoarei; articolele au fost trimise prin bunavointa lui Mihai Enea

Corespondenta de la capatul pamantului, Hanna Bota, Vanuatu (partea 5)

| Articole / Stiri, Misiune |
Despre autor
-