Se vorbeşte deseori despre emoţia produsă de muzică în închinare. Suntem emoţionaţi oridecâteori vedem persoane care ridică mâini către cer sau toarnă câteva lacrimi. Când muzica ne poartă prin mesaj şi ritm, pe valurile aparente ale prezenţei lui Dumnezeu, suntem în stare de orice sacrificiu.
În acel moment, suntem cei mai buni creştini, cel mai aproape de cer. Însă când muzica se opreşte şi emoţia dispare brusc.
Ce faci totuşi când nu mai simţi nimic? Când Dumnezeu ţi se pare atât de departe, iar inima ta prea împietrită pentru a mai putea fi mişcată de ceva. Nimic din ce auzi nu pătrunde în inimă. E ca şi cum dintr-o dată, semnele vitale ale sufletului şi-au încetat activitatea. Linişte. Tăcere. Aşteptarea lungă te face să strigi: „Unde eşti, Doamne?”. […] continuarea aici…
