„ÎNLĂTURÂND BARIERELE”…sau…”DREGÂND SPĂRTURILE”
Săptămâna aceasta am fost învățat „să înlătur barierele ridicate de generațiile anterioare”. Referindu-mă strict la mine – fiecare cu experiența lui de viață -, fizic, părinții, bunicii, străbunicii mei pe care i-am apucat, nu m-au învățat nimic de rău. N-am ce bariere să înlătur. Spiritual, Ștefan Demetrescu, Petre Paulinii, etc., m-au învățat numai de bine. Nu mi-au pus nici o barieră, dimpotrivă. Vin deci în fața dumneavoastră la acest „câte ceva”, cu zero la îndepărtarea barierelor, iar cu „dresul de spărturi” le-au dres tot ei și le mulțumesc în amintiri frumoase.
*- Pentru o înțelegere mai completă și mai corectă a Dumnezeirii, poate era mai bine ca în loc de „TATĂL”, „FIUL”, „DUHUL SFÂNT”, lecțiunile să fi fost intitulate „Dumnezeu Tatăl”, „Dumnezeu Fiul” și „Dumnezeu Duhul Sfânt”. Folosirea cuvântului „TATĂ” în lecțiune de 68 de ori în raport cu foarte de puține ori „DUMNEZEU” – deși se recunoaște că în Vechiul Testament termenul este folosit de peste 6800 de ori -, poate produce involuntar o greutate de însemnătate mult mai mare pe TATA decât pe DUMNEZEU, timp în care s-ar cere un echilibru Vechi Testamentar – Nou Testamentar mai clar. Noi trăim acum și-n Vechiul Testament și-n Noul Testament în mod egal. De fapt, lecțiunea spune că în Noul Testament nu s-a făcut un TRANSFER de pe „DUMNEZEU” pe „TATĂ”, ci o SUBLINIERE a acestui aspect al Dumnezeirii.
– Dacă am folosi expresia „Dumnezeu Tatăl” ne-am da seama că o comparație „Tatăl din cer” cu „tatăl de pe pământ” ar fi mai mult pe partea sentimentală – deși nici în acest domeniu nu ar fi o egalitate -, și oricum doar o comparație orientativă. Ca să nu greșim prea mult, să ne gândim la diferența dintre „DUMNEZEU TATĂL” din cer și „OMUL tată de pe pământ”. „TATĂ”, factorul comun din râvnita comparație duce în cer spre DUMNEZEU, iar pe pământ spre OM. Diferența dintre un TATĂ și celalalt TATĂ este cât diferența dintre Dumnezeu și om. DUMNEZEU din ceruri este și TATĂ, în timp ce nici un „tată” de pe pământ nu este și DUMNEZEU.
– Pe cruce, Domnul Isus Mântuitorul pe care ar fi bine să-l numim întreg „DUMNEZEU Fiul” a strigat pe de o parte „DUMNEZEUL Meu, DUMNEZEUL Meu, pentru ce M-ai părăsit”, cum și „TATĂ, în mâinile Tale îmi încredințez Duhul Meu”.
– Oricât de mult ne-ar plăcea să-L numim pe Dumnezeu „Tată” – și e bine acest lucru mai ales învățat din Noul Testament, dar transferat din Vechiul Testament, oricât de încurajator în desnădejdile noastre terestre este strigătul pus de Pavel „Ava”, adică „Tată” sau în adresarea din Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”, Dumnezeirea strălucește orbitor prin suveranitatea ei chiar în timpul nostru care ne denumește purtători ai Întreitei Solii Îngerești: „Temeți-vă de DUMNEZEU și dați-I slavă”, unde deși s-ar putea spune „Temeți-vă de TATĂL”, înțelesul nu ar avea aceeași subliniere etc. etc.
* – Al doilea lucru principal din lecțiune – din multe altele bineînțeles – asupra căruia ar merita să ne oprim este expresia IUBIRE NECONDIȚIONATĂ apărută de curând pe paleta teologiilor creștine.
– Definiție: DUMNEZEU ESTE IUBIRE. În cadrul acestei definiții cum nu se poate mai adevărată, poate ar fi de înțeles și spus că IUBIREA este substanța EXISTENȚEI. Referindu-ne la EXISTENȚĂ ea este absolut CONDIȚIONATĂ de unde nici IUBIREA, substanța ei, nu poate fi altfel. IUBIREA NECONDIȚIONATĂ care ar reprezenta EXISTENȚA NECONDIȚIONATĂ este ultima și marea amăgire. Ea a devenit o lozincă propovăduită de la cele mai faimoase amvoane până scrisă pe ușile și pe spatele mașinilor de pe drumurile lumii. „Fă ce-ți place, fă ce vrei, căci Dumnezeu te iubește NECONDIȚIONAT” . Se ucide, se fură, se minte… în numele IUBIRII NECONDIȚIONATE. Până la urmă toți vor fi în Împărăția Cerurilor căci IUBIREA NECONDIȚIONATĂ, prin definiție nu poate face deosebire, se zice.
– La nivel NOȚIONAL se poate vorbi de IUBIRE NECONDIȚIONATĂ. O sursă neutrală care EXISTĂ INDIFERENT CE. Izvorul curge indiferent că însetatul bea din el sau nu. La nivel EXISTENȚIAL însă, relațional, nimeni și nimic nu poate fi decât CONDIȚIONAT și IUBIREA cu atât mai mult e condiționată. Dacă însetatul nu bea, moare, EXISTENȚA se întrerupe. IUBIREA nu a ajutat la menținerea ei. IUBIREA dinspre DUMNEZEU se poate spune că este NECONDIȚIONATĂ NOȚIONAL, dar CONDIȚIONATĂ practic, EXISTENȚIAL. De reținut însă că IUBIREA este singurul principiu de EXISTENȚĂ care nu poate fi doar idee, noțiune, ci și manifestare.
– În cadrul IUBIRII NECONDIȚIONATE, libertatea de alegere, LIBERUL ARBITRU – nu mai are sens. Singurul lucru NECONDIȚIONAT din EXISTENȚA UNIVERSALĂ este LIBERTATEA de ALEGERE. Tocmai de aceea în toate celelalte domenii de existență apare CONDIȚIONALUL „Dacă”. Dacă „mănânci din pomul cunoștinței binelui și răului e moarte, dacă nu mănânci e viață. Nu se poate spune – fie că mănânci, fie că nu mănânci e tot una.
Din momentul cheie al Planului de Mântuire rezultă același lucru, CONDIȚIONAREA. Prima parte a versetului Ioan 3, 16: „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu” nu este urmată de NECONDIȚIONAREA care s-ar exprima prin pentru ca oricine, indiferent că va crede în El sau nu va crede va avea viața veșnică, ci este întregit prin CONDIȚIONAREA „pentru ca ORICINE CREDE în El să nu piară ci să aibă viața veșnică”. Cei care nu cred în El nu vor avea viața veșnică. EXISTENȚĂ ÎNTRERUPTĂ prin NEIUBIRE? NICIDECUM! IUBIREA CONDIȚIONATĂ de LIBERUL ARBITRU al EXISTENȚEI față în făță cu IUBIREA noțională NECONDIȚIONATĂ.
– De obicei se fuge de CONDIȚIE, adică de ascultare, deși ea PROMOVEAZĂ și nu ANIHILEAZĂ puterea iubirii și ea este cea prin care Dumnezeu hotărăște EXISTENȚA sau INEXISTENȚA.
– Biblia ne învață CONDIȚIA IUBIRII care este ASCULTAREA. La sfârșit de timp, timpul nostru de „Întreită Solie Îngerească” – „DACĂ se închină cineva fiarei…” CONDIȚIONAREA este subliniată din nou. Nu avem de a face cu NECONDIȚIONAREA care s-ar exprima prin „fie că se închină, fie că nu se închină cineva fiarei, IUBIREA îi uniformizează”, dimpotrivă îi diferențiază.
– DACĂ există „părere de rău” de relele făcute este una. DACĂ nu există „parere de rău” este alta. CONDIȚIONAREA arătându-se în importanța ei EXISTENȚIALĂ.
– Nicăieri în Biblie nu se vorbește despre IUBIRE NECONDIȚIONATĂ. Putem spune despre IUBIRE că e mare, nespus de mare, minunată, nespus de minunată. Putem spune despre ea că este VEȘNICĂ – „Te iubesc cu o iubire veșnică”, dar niciodată NECONDIȚIONATĂ.
– Ca în Eden, până în Apocalipsa, CONDIȚIA este pusă de El și împlinită sau neîmplinită de noi.
– Dacă CONDIȚIA este NEIUBIRE, EXISTENȚA dispare. CONDIȚIONAREA este substanța iubirii care promovează existența.
– Dacă NECONDIȚIONAREA duce la neresponsabilitate și neascultare, e cea mai mare tragedie pe care lumea a cunoscut-o.
– Aceeași IUBIRE, înviază în final pe unii la sunetul trâmbiței din urmă, pe alții după mileniu, pe unii pentru viață veșnică, pe alții pentru moarte veșnică.
* În lecțiune nu se amintește despre LEGE, DREPTATE, JUDECATĂ în legătură cu IUBIREA NECONDIȚIONATĂ pentru că acestea nu fac sens cu NECONDIȚIOANREA.
În lecțiune se zice: Ce pot face bisericile pentru a înlătura barierele ridicate de generațiile anterioare printr-o IUBIRE CONDIȚIONATĂ? (punctul 7 din subtitlul „Intrebări” de joi 3 Iulie, pag. 25) !?!?!?!? etc. Tot ce se mai poate spune este că „generațiile anterioare” și proorocia lui Isaia capitolul 6 versetul 16 strigă din Biblie spre generația de azi: „Așa vorbește Domnul: stați în drumuri, uitați-vă și întrebați care sunt CĂRĂRILE cele VECHI, care este calea cea bună; umblați pe ea… Dar ei răspund: Nu VREM…”.
Ultima întrebare pe care ar putea s-o pună cineva, – deși nu s-ar cuveni -, este „dacă Dumnezeu este CONDIȚIONAT sau nu, și dacă da, de către cine sau de către ce. În limbaj omenesc spus – pentru că deocamdată nu avem acces la limbajul ceresc, răspunsul ar fi: Da, Dumnezeu este condiționat. De El Însuși și de IUBIREA Lui, ca să nu spunem DREPTATEA Lui, deși este același lucru. Aceasta este încoronarea SUVERANITĂȚII Sale.
Și vai, generația aceasta care cere înlăturarea barierelor care le-au ridicat generații anterioare, este pe trecutelea și ea și putem s-o numim cu puțină anticipație tot „generație anterioară”.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
