FAPTELE RELE sunt FAPTELE BUNE?
Printre multele – chiar prea multele – teologii deșarte care bântuie lumea, este MÂNTUIREA PRIN FAPTE, dar nu prin FAPTE în general, nici prin FAPTE BUNE în special, ci prin FAPTE RELE. „Rațiunea” acestei teologii ar fi următoarea: Faptele omului nu pot fi scoase din procesul mântuirii pentru că sunt prea multe referirile Sfintelor Scripturi la „fapte bune” și „fapte rele” și rolul lor determinant în trimiterea prin judecată divină fie spre viață veșnică, fie spre moarte veșnică. Este ciudat faptul că atunci când este vorba că „mântuirea nu este prin fapte”, referirea este că „mântuirea nu este prin FAPTE BUNE” și nu la „mântuirea nu este prin FAPTE RELE”. Dacă mântuirea nu este posibilă prin FAPTE BUNE, logica ar fi că prin FAPTE RELE nici atât, dar distorsionarea acestei logici primare duce la o deșertăciune cum n-a mai văzut lumea până în zilele noaste, că FAPTELE RELE sunt faptele cu rol în mântuire și nu cele BUNE. Adică s-a trecut de la anihilarea rolului faptelor bune și rele în general, ca fiind egale, nimic amândouă felurile, că trebuie să gândim altcumva, și întrucât nici chiar lumea seculară nu este de acord cu un amalgam de fapte fără diferențiere, care ar fi o tragedie chiar și în temporalitatea curentă, „teologia faptelor rele care ar avea prioritate în mântuire” a apărut ca o soluție salvatoare. Cum? Cam așa:
FAPTELE BUNE nu doar că sunt lipsite de MERIT, ba mai purtând și eventuala încărcătură a LAUDEI cu ele, au fost scoase din discuție. Au rămas FAPTELE RELE care să fie explicate a fi mai BUNE decât cele BUNE și aparent s-a reușit. Fiind RELE și trebuind regretate intră în sistemul Mântuitor prin IERTARE. Cele BUNE nu au nevoie a fi regretate și deci nici să beneficieze de IERTARE, așa că ele nu intră în Sistemul Mântuitor. Diferența dintre ele pare enormă, FAPTELE RELE ne-ar putea fi de folos în mântuire, cele BUNE nu au cum. Așadar, simplu. Cu cât mai multe FAPTE RELE și cu cât mai rele, cu atât șansa ca pocăința să fie mai mare, iertarea să fie mai abundentă, mântuirea mai aproape. FAPTELE BUNE stagnează acest proces și se întorc nemântuitor împotriva celui care le face. E greu desigur de intitulat acest lucru „mântuirea prin FAPTE RELE”, dar propovăduirea așa se arată în ultramoderna teologie care nu este nici măcar social acceptată. Ce interpretare nu doar greșită, dar și urâtă a pildei „FIULUI RISIPITOR” este aceasta! Fă-ți bagajul și pleacă repede, fă cât mai multe rele și cât mai iute că numai așa ai de unde te „întoarce”, ai de ce și cum „să-ți vii în fire”. După două mii de ani, experiența tristă a fiului risipitor care se întorcea ca un rob și nu bănuia bunătatea și iubirea tatălui său pentru el, iat-o transformată într-o teologie în care FAPTELE RELE se aureolează, iubirea divină este transformată într-un specatcol din care „motivația” ei este anulată necuviincios, chipurile FAPTA REA ar da măreție răstignirii Domnului prin iertarea ei. Acest fel de înțelegere este mai mult decât pe dos învățătura din pilda Domnului.
Deunăzi am asistat la un „SEMINAR despre SABAT” – iertați-mi îngăduința de a-l numi așa, unde din ignoranță sau cu intenție, FAPTELE BUNE și FAPTELE RELE nu se mai distingeau unele de altele, ba chiar erau pe hotarul de a fi inversate. S-a petrecut ca după „vindecarea omului cu mâna uscată”, Domnul să vorbească despre „oaia care-i cade în groapă unui om în Ziua Sabatului” și care s-o scoată din groapă în Ziua Sabatului. O FAPTĂ BUNĂ cu toate conotațiile ei bune. Prin „simulacru” de înțelegere în „eliberarea Sabatului” de „îngrădire”, s-a ajuns desigur la întrebarea: „e bine să faci FAPTE BUNE” în Ziua Sabatului? Răspunsul, desigur – dacă este vorba de „scoaterea oii din groapă”, care reprezintă lucrul de urgență care nu poate fi trecut în alt timp. Este o FAPTĂ BUNĂ să ajut la cosit pe un vecin al meu lipsind de la templu în virtutea acestei FAPTE BUNE făcută fără nici un folos personal, ci din iubire pentru semenul meu? Poate s-ar cuveni de înțeles diferența dintre RELAXARE și „DESFĂTAREA în DOMNUL” cu privire la Sabat. Poate s-ar cuveni ca „îngrădirile” cu privire la timpul de Sabat să fie înțelese ca o plăcere de a-I sluji Lui.
Mi-ar fi plăcut – mărturisesc -, să se pună în discuție dacă în aceste zile în Biserica noastră există primejdia să „îngrădim” cu sute de restricții Sabatul precum făceau fariseii pe timpul Domnului Isus sau că există primejdia unei „eliberări” a lui chiar și de însemnătățile de căpătâi puse încă de la început. Adică de la „scoaterea oii căzută în groapă în zi de Sabat” și până la relaxarea prin practici sportive sau alte abandonări ale desfătărilor sufletești în favoarea celor trupești, este o distanță ce nu ni s-a cerut de Domnul a fi parcursă pentru înlocuire. Oricum, după Sabat este necesar și frumos să cerem iertare Domnului pentru mai multul ce trebuia făcut sau mai multul ce trebuia nefăcut, dar pentru acest lucru trebuie conștientizare și nu nonșalanță lăudăroasă de „minte destupată”.
Care sunt FAPTELE BUNE și care FAPTELE RELE, le-a stabilit Domnul Dumnezeu, nu diavolul. Nouă ne rămâne doar opțiunea. Să ne ajutăm unul pe altul să nu numim „RĂUL – bine și BINELE – rău”.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
