Controversa pe „ȘI” a fost de neevitat
Am participat, prin media, la Lecțiunea Școlii de Sabat cu titlul „Legea lui Dumnezeu ȘI Legea lui Hristos”, împreună cu alți patru frați. Aveam o fărâmă de speranță că „ȘI”-ul din titlul ei va trece neobservat, sau ca o erată, sau că va fi evitat și că în nici un caz, cumva, nu se va pune problema a DOUĂ LEGI în contrast una cu cealaltă. N-a fost să fie așa. De ceea ce mi-era teamă, tocmai aceea s-a întâmplat. Aceasta vorbind obișnuit, secular. Aveam și o fărâmă de speranță că scripturistic și privind lucrurile într-o logică creștină se va concluziona că Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul fiind UNA conform frumosului crez despre TRINITATE – este vorba de o SINGURĂ LEGE. N-a fost să fie nici așa.
Fără nici o susținere ideologică biblică sau lexicală s-a convenit că sunt DOUĂ LEGI. Legea lui Dumnezeu Tatăl, numită LEGE TRIBALĂ și Legea lui Dumnezeu Fiul, numită LEGE UNIVERSALĂ. În această formulă de dezbatere, sugerată și de titlul nefericit al Lecțiunii – cel puțin ca factor favorizant dacă nu determinant -, s-a mers pe marile diferențe dintre cele DOUĂ LEGI până la diametralitate. Dacă sugerarea prin „ȘI” din anunțul Lecțiunii arată Legea lui Hristos, Legea Noului Testament numită în discuții „UNIVERSALĂ” nu duce spre nimic rău, dar luată separat, LEGEA IUBIRII – ca și cum LEGEA celor ZECE PORUNCI ar fi Legea Urii-, Legea Nouă etc., contrastul cu privire la Legea din Vechiul Testament – în Lecțiune „Legea lui Dumnezeu” a fost unul neașteptat de greșit. Legea celor Zece Porunci a fost numită „temporară” urmând să fie abolită cândva, „tribală” – destinată numai unui trib anume – „circumstanțială” – motivată de niște situații specifice care au determinat-o. Nu am spus nimic pentru că deja spusesem câte ceva în „câte ceva”-ul trecut, dar dezbaterile mi-au întrecut orice așteptări.
Nu este nevoie să fii creștin, cu atât mai puțin Adventist de Ziua a Șaptea, ci doar un ateu de bun simț, pentru a înțelege că „să nu ucizi” se adresează tuturor ființelor din cer și de pe pământ și nu unui trib, că adresarea este veșnică și nu temporară, și că Dumnezeu Tatăl a rostit această poruncă prin Fiul Său Isus Hristos, numit în Sfânta Scriptură și CUVÂNTUL. Toți oamenii de bună cuviință de pe pământ strigă într-un singur glas prin legile lor guvernamentale, același lucru, „SĂ NU UCIZI”. Unde este „temporalitatea”? Unde este „tribalitatea”? Unde este „circumstanțialitatea”?
În dreptul fiecărei Porunci din cele Zece se poate vorbi la fel. Poate este momentul să spun că dacă de Legea lui Dumnezeu nu avem respect pentru că pe Dumnezeu nu-L vedem (vorbesc în felul lumii), este o ignoranță față de Legile Guvernamentale ale popoarelor și un risc de penalitate a vorbi împotriva legii „SĂ NU UCIZI”, sugerând că pentru cineva, cândva, ea nu ar mai fi valabilă. Va sta această Poruncă, a șasea, acolo unde a fost pusă, pentru vecii vecilor, căci ea înseamnă EXISTENȚA, și desigur și celelalte vor sta, fiecare la locul ei.
A fost ignorată și realitatea istorică. Din țara Egiptului, Domnul a scos cu braț puternic un popor și încă unul anume, și nu un „trib”. Apoi, de la „trib” la „tribal” este o diferență de înțelegere a lexicului care nu permite a fi făcută confuzia, ci distincția. „Vorbește Domnul Dumnezeu, tot pământul să tacă înaintea Lui”. Dacă solemnitatea dării Legii la Sinai, dacă cele scrise cu degetul lui Dumnezeu pe Tablele Mărturiei purtate ca lucrul cel mai de preț de-alungul atâtor generații că a devenit conștiința popoarelor, dacă aceste și câte alte măreții legate de Legea lui Dumnezeu sunt „tribalități”, n-avem decât să punem mâna la gură și să tăcem și doar în gând să spunem: „Apără-Te Doamne”! Și dacă Domnul Dumnezeu tace acum, nu înseamnă că El va tăcea totdeauna. Într-o zi va vorbi.
Poporul Israel n-a fost niciodată un „trib”. El a fost cel puțin un popor din douăsprezece seminții ale căror nume vor fi scrise pe porțile Cetății Sfinte, Noul Iersualim, la vederea cărora mântuiții se vor înfioara de măreție.
Din motive personale – din care nu amintesc acum niciunul -, cineva poate ignora Scriptura, greșeala cea mai mare pe care o poate face, dar nu poate ignora istoria. Mi-e teamă însă că în „ȘI”-ul din titlul Lecțiunii „Legea lui Dumnezeu și Legea lui Hristos”, nu este vorba de ignoranță căci nu trebuie să fii prea știutor a-ți da seama că Tatăl și Fiul fiind UNA și Legea este UNA. Mi-e teamă că este vorba de a provoca prin intenție, confuzie asupra EVIDENȚEI.
Afirmația că „SĂ NU UCIZI” este o poruncă „tribală”, aș vrea să fie rejectată și de credincioși în Dumnezeu și de necredincioși în El, dar care văd în ea singura posibilitate de perpetuare a existenței. Îmi pare rău că am participat la această Lecțiune. Nu știu dacă să-mi pară rău sau nu că am împărtășit acest „câte ceva” din simțămintele mele.
Legea lui Dumnezeu pe care Domnul Hristos a împlinit-o, pentru păstrarea căreia a fost răstignit, este exprimarea dreptății și iubirii Lui în forma cea mai frumaosă și mai clară. S-ar cuveni din partea noastră se ne apropiem de ea pentru a-i vedea măreția și mai ales pentru a fi LA LOCUL NOSTRU față de ea.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
