262
Views

 

SCHISMĂ de ÎNȚELEGERE pe conjuncția „ȘI”?

 

Titlul general al celor treisprezece lecțiuni ale Școlii  de Sabat 29 Martie – 23 Iunie 2014 din Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este „Domnul Hristos și Legea Sa”.  Greu de bănuit că aparent neînsemnata conjuncție „și” ar putea face „rupere” de înțelegere.  Scrisă cu altfel de caracter, cum ar fi „Domnul Hristos ȘI Legea Sa” poate ne-ar mai pune puțin pe gânduri, nu în a o folosi, ci în a o diferenția în înțelegere.

Dacă acest „și” este luat ca o ENUMERARE, făcând entități diferite enumerate una după alta, uneori mai multe decât două, înțelegerea e una, iar dacă acest minuscul „și” arată o singură entitate împărțită în două sau mai multe, înțelegerea este alta, uneori cu totul alta.

În primul caz, la entități diferite legate sau mai bine zis adunate la un loc într-o zicere comună prin „și”, începe natural căutarea legăturilor de asemănare sau a explicațiilor de neasemănare dintre entități.  În al doilea caz, aceeași entitate împărțită pe părți sau adunarea părților în ea, situația este cu totul alta.  Dacă am folosi conjuncția „și” în formula „Hristos și Satana”, ea ar fi una de simplă enumerare dar de adversitate.  Dacă folosim conjuncția „și” în „Hristos și Legea Sa” sau în cazuri mai specifice cum avem în titlurile Lecțiunilor pe săptămâni, „Hristos și Sabatul”, „Legea lui Dumnezeu și Legea lui Hristos”, etc. atunci elementele constitutive sunt o emanație, de obicei din prima expusă, și nu mai reprezintă entități separate, ci un întreg.

Poate cel mai reprezentativ exemplu este titlul lecțiunii din această săptămână, „Legea lui Dumnezeu și Legea lui Hristos”.  Să înțelegem că sunt două Legi în enumerarea prin „și” sau este o singură Lege pe care o învățăm acum sub două aspecte ale ei?  Presupunând că avem de a face cu două Legi, una a lui Dumnezeu și una a lui Hristos, nu ajungem nicăieri pentru că Hristos este Dumnezeu și Cei Doi sunt UNA și nu se poate vorbi de LEGEA FIECĂRUIA, chiar dacă ne imaginăm ca ambele ar face parte din „partea bună” a legislației existenței.  Înțelegerea că cele două sunt de fapt UNA, ACEEAȘI, deși în cazul nostru legate sau despărțite prin conjuncția „și”, ne duce mai de grabă spre adevăr.  ACEEAȘI LEGE în Exodul, în Leviticul, în Deuteronomul, în Evanghelii, în Epistole, este un adevăr care stă.  Că în diferite circumstanțe în Vechiul Testament ea a fost spusă altfel, că în Noul Testament ea este comentată altfel, nu schimbă cu nimic realitatea ei veșnică.  Dacă Domnul Isus zice „Eu și Tatăl UNA suntem” nu înseamnă că El putea zice „Legea Tatălui Meu și Legea Mea” UNA SUNT?  Pe ce poziție se află conjuncția „și” în această situație?  Concepția că din Lege s-a mai scos în raport de împrejurări, că la Lege s-a mai adăugat în raport de circumstanțe, este o tragedie.  Că o adunăm din zece în două sau că o desfacem din două într-un infinit de două sau zece, nu are nici o importanță.  Ea este totdeauna UNA.  Că Fiul a mai îmbunătățit Legea Tatălui, sau că apostolul Pavel ar desființa-o de tot, deși zice de atâtea ori NICIDECUM, sunt speculații intenționate sau greșeli pe bază chiar de conjuncții cum este „și” cea despre care discutăm acum.

Dacă putem vorbi despre Domnul Hristos fără a vorbi de Legea Sa, dacă putem vorbi de Legea Sa fără a vorbi de El, dacă putem vorbi de Tatăl doar fără de Fiul sau de Fiul fără de Tatăl, deși nu există Tată decât prin Fiu și nu există Fiu decât prin Tată, suntem departe de înțelegerea Scripturilor.  Dacă vorbim de Legea lui Dumnezeu, separată prin conjuncția „și” de Legea Domnului Isus și nu vorbim despre ACEEAȘI Lege – UNA – adunată din toate aspectele formațiilor ei prin aceeași conjuncție „și” suntem încă fără priceperea Sfintelor Scripturi.

Știu că creștinătatea – și nu numai -, este împărțită una pe Legea lui Dumnezeu și alta pe Legea Domnului Isus Hristos.  Poate nu neapărat din cauza conjuncției „și”, dar sigur și înțelegerea ei ne poate face necazuri.  Așa poate lua naștere întrebarea fără de nici un sens „tu după care lege ești?  După cea a lui Dumnezeu sau după Legea Domnului Isus Hristos”?

Formulările „Domnul Hristos și Legea Sa” cum și „Legea lui Dumnezeu și Legea lui Hristos”, sunt bune pentru Limba Română.  Problema este înțelegerea corectă a conjuncției „și” dintre ele, să nu producă „ruperea” noastră de Scriptură, ci întrăirea noastră în ea.  Adică să se înțeleagă faptul că Legea lui Dumnezeu este ȘI Legea Domnului Hristos și nicidecum că Legea lui Dumnezeu este una și Legea lui Hristos este alta, oricât de mică s-ar sugera vreo diferență.  Cum ar fi sunat titlul acestei Lecțiuni dacă în loc de „Legea lui Dumnezeu și Legea lui Hristos” ar fi fost „Legea lui Dumnezeu și a lui Hristos”?  Adica să fie înțelegerea că „Legea lui Dumnezeu și a Domnului Hristos și a Duhului Sfânt” este SINGURA LEGE de viață în cer și pe pământ.

 

Benone Burtescu  (dburtescu@aol.com)

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Articole / Stiri |
Despre autor
-