Ușa DESCHISĂ, Ușa ÎNCHISĂ
Parcă am mai amintit acest lucru. Revista „Recorder” a Uniunii Pacifice a Adventiștilor de Ziua a Șaptea din SUA, a publicat nu mult în urmă ceva foarte interesant. Nu știu dacă era o fotografie după realitate sau făcută pe computer, dar ea reprezenta fața unei biserici – clădirea bineînțeles -, cu o ușă din două bucăți. Pe una era scris IN, adică „de intrat”, pe cealaltă era scris OUT, adică „de ieșit”. Cea de intrare era deschisă, cea de ieșire era închisă. Explicația era că Biserica la figurat trebuie să aibă ușa de intrare deschisă pentru oricine, fără discriminare, iar odată intrat, cel intrat, să se simtă atât de bine primit încât să nu vrea să mai iasă și deci ușa de ieșire să nu-și mai aibă rostul și să rămână închisă. Ilustrația ciuntea desigur din LIBERUL ARBITRU care ar fi fost mai corect reprezentat printr-o ușă de ieșire deschisă și ea, dar pe care nimeni NU MAI VREA SĂ IASĂ. Ar fi fost ca în Împărăția Cerurilor unde nimeni nu va mai păcătui pentru că nimeni NU VA MAI VREA. Mesajul venea însă din spatele explicației și anume că Biserica a pus restricții ideologice de intrare și că această ușă e mai mult închisă, iar odată intrat, când nesupunerea față de aceste restricții are loc, ușa de ieșire să rămână închisă pentru a nu se face evacuarea. Mi-aduc aminte că după 1989 și în România, în alergarea după noutăți și „deschidere” – deși întotdeauna ușile Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea au fost deschise pentru oricine fără discriminare, s-a proclamat (cam mult zis), „Ziua ușilor deschise”. Fără să ne dăm seama că aceasta însemna „doar” o zi cu ușile deschise din multele ale unui an, devenea un fals, dar și o capcană. Inițiativa se pare că a dispărut fără intervenția cuiva. Intrarea și ieșirea liberă din Biserică are o importanță de căpătâi. Așa că atenție la ilustrații și lozinci ce fel de mesaje transmit. Să nu lași pe cineva să „intre” ca nu cumva să spurce pe ceilalți ajunși la „neprihănire” este o tragedie, după cum ținerea înăuntru a cuiva care nu vrea să se lase contaminat de ceea ce găsește acolo, sau pur și simplu pentru că nu mai vrea, ținut doar pentru a putea fi numărat pentru raportare în statistici este o tragedie la fel de mare. Idealul ar fi, pe ușa IN „de intrare”, deschisă, o năvală de oameni ce vor să intre și primiți cum nu se poate mai frumos, iar pe cealaltă ușă „de ieșire”, tot deschisă și ea, o mulțime de oameni care nu vor să mai iasă, deși pe ușă scrie OUT, adică „ieșire”.
Mi-am adus aminte de cele de mai sus pentru că Papa Francisc pregătindu-se să facă o vizită istorică dacă nu chiar profetică în Orientul Mijlociu zilele acestea, abordează aceeași temă, bineînțeles la nivelul său mult mai înalt, planetar. El întreabă, se întreabă public „Cine suntem noi să închidem ușile Duhului Sfânt”? Misiunea este grea, pentru că această călătorie presupune întâlniri cu reprezentanți de religie mozaică, islamică, ortodoxă și poate și altele, și el vrea o abordare deschisă. El are în minte și a făcut-o public, imaginea primilor păgâni convertiți la creștinism, pe care o exprimă sub forma „Duhul Sfânt face posibil imposibilul”. Amintește apoi de îndărătnicul Petru care a refuzat să taie și să mănânce din cele „tot felul de dobitoace cu patru picioare și târâtoare de pe pământ și păsările cerului„ după cum îi spunea glasul din cer, și căruia i s-a replicat ferm „ce a curățit Dumnezeu să nu numești spurcat”. Dar cel mai interesant episod in ceea ce papa Francisc a spus cu acestă ocazie, a fost un fel de pildă pe care jurnaliștii au numit-o „ironie”. Eu i-aș zice „umor”, dar oricum, cu mare semnificație. El a spus: „Dacă de exemplu mâine, vine o expediție de marțieni și câțiva dintre ei sosesc chiar aici la noi.. Marțieni, da? Palizi verzui, cu nasul lung și urechi mari, chiar așa cum îi desenează copiii… și unul zice „vreau să fiu botezat”, ce s-ar întâmpla”? Răspunsul, desigur, nu s-a dat, adică nu s-a spus „va fi botezat” sau „nu va fi botezat” sau mai precis „să fie botezat” sau „să nu fie botezat”, dar după conceptul „ușilor deschise”, nu s-ar cuveni decât răspunsul „să fie botezat”. Și dacă ne-am permis să discutăm așa până aici, împinși de conjunctură, am putea să întrebăm și dacă peste un timp el ar vrea să se întoarcă pe Marte, să-l lăsăm să plece? Dacă da, ușa OUT, „de ieșire”, trebuie să fie deschisă și ea.
Mă gândesc – și nu implic pe nimeni să facă acest lucru împreună cu mine -, ce s-ar fi întâmplat dacă Petru ar fi tăiat din dobitoacele și târâtoarele din acea față de masă coborâtă din cer în viziune, ar fi mâncat, ba, ar fi chemat și pe ceilalți apostoli la masa aceea bogată, de seară, dar destul de stranie. Va fi așa de încurcat sfârșitul de lume, cât nu ne putem închipui. În aceste condiții ne-a mai rămas să spunem „Doamne fă repede ce mai ai de făcut”.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
