„Minunatul” Purgatoriu – În final Dumnezeu „rezolvă”
Dogma „purgatoriului” care a vânzolit lumea creștină de peste o jumătate de mileniu, și deși respinsă de formațiunea ortodoxă și mai ales de cea protestantă, reînvie astăzi sub formă mult mai atractivă. Imaginile care au însoțit purgatoriul cu ființe în chinuri și ființe care le chinuiau nu au rezistat în creștinismul care se vrea și ar trebui să fie o religie pozitivă, singura durere care merită a fi arătată rămânând crucificarea Domnului Isus, Mântuitorul nostru, dar având cu totul și altă conotație și altă semnificație. Deși în multe denominațiuni creștine se practică de exemplu rugăciunea pentru cei morți și se acceptă că și ei se roagă pentru cei vii, spiritism pur păgân, conceptul purgatoriului ca stadiu de suferință, mai mică sau mai mare, prin care are loc „purificarea” pentru trecerea din iad în paradis, a fost în deobște respins.
Pentru omul mai modern purgatoriul reprezentat „urât” nu prea mai are căutare și de aceea în institutele religioase creștine de toate denominațiunile, el a fost înlocuit cu „purgatoriul frumos”. Aceasta înseamnă că omul a fost scutit de penalizarea pentru păcat și chiar purificarea prin suferință pentru el, pentru că Isus pe cruce a săvârșit purgatoriul lui. Dacă Dumnezeu este omnipotent, omniînțelept, la urma urmei stăpân al creaturii Sale, El va REZOLVA cumva problema păcatului fără ca omul să ia contact cu vreun fel de prugatoriu. El știe ce să facă și va face, ca nici o ființă în ultimă instanță să nu fie pierdută. Ce fel de Dumnezeu este acel Dumnezeu care privește cum ființe create de El se pierd și mai ales nu purgatorial, ci pentru veșnicie.
Pornind de la ideea că abia în ultimul timp s-a descoperit că de fapt Dumnezeu este „bun și iubitor” față de cum a fost amar de vreme până acum „drept și rău”, omul trebuie să se convingă de un purgatoriu minunat, nu real, ci ideatic, și că el trebuie propovăduit ca atare sub titlul „Dumnezeu REZOLVĂ”. Dacă se replică în felul că Biblia nu spune așa, contrareplică este că Biblia reprezintă doar un instrument, un telescop, prin care vedem bunătatea Lui, și prin credință acceptăm faptul că El REZOLVĂ. Dacă ne-am însuși acest soi minunat de purgatoriu prin care Dumnezeu face ceva, cumva, în atotștiința și atotputernicia Sa ca nici o creatură să nu fie pierdută, toată JUDECATA de care Scriptura este plină, toată responsabilitatea cu privire la ceea ce face omul bine sau rău și multe alte principii de existență dispar. Tocmai de aceea noul purgatoriu care de fapt nu se aplică omului, ci înțelepciunii divine în a REZOLVA, cere mai întâi ca Sfânta Scriptură să fie scoasă din funcționarea ei de ghid mântuitor, anihilându-i orice zicere pentru a face loc extaticului DUMNEZEU REZOLVĂ. Absolut că El rezolvă, dar nu în acest fel. La marginea acestui fel de înțelegere este ceea ce am amintit despre zicerea lui Dwight Nelson, că Dumnezeu plânge după Satana. Este de acceptat imaginea că mântuiții vor cânta osanale Domnului Isus sub bagheta Diavolului? După teologia „Dumnezeu REZOLVĂ” acest lucru ar fi posibil, ba chiar Numele Său ar fi și mai proslăvit prin aceasta. Într-o înțelegere de acest fel cea mai mare „înmulțire de har” de care vorbeșe apostolul Pavel ar fi cu privire la Satana, iubire apoteotică.
Cine mai ține totuși la Sfânta Scriptură ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu nu-și permite orice și oricum agățat de noua teologie „Dumnezeu REZOLVĂ”. Aș pune și eu o întrebare: Dumnezeu REZOLVĂ chiar și împotriva liberii voințe de alegere a ființei făcute de El? Dacă Dumnezeu ar fi dorit, căci de putut putea, să REZOLVE indiferent ce și cum din partea ființei create, nu era nevoie de dramatismul scoaterii din cer a Satanei și îngerilor lui, nici de cei șase mii de ani de istorie în suferință a lumii și mai ales nici de moartea pe cruce a Domnului Isus, Fiul Său.
Eu aș propune să nu așteptăm amăgirea REZOLVĂRII în final a lui Dumnezeu indiferent de „ce și cum”, ci pe momentul prezent să ne așezăm serios pe „ce și cum” pentru ca în final să ne bucurăm de REZOLVAREA Lui care în calitate de Dumnezeu nu o poate aduce la îndeplinire „decât așa”.
Teologia purgatoriului pentru purificare pentru a nu se pierde nimeni, este o mare amăgire satanică. Toelogia că în final cumva „DUMNEZEU REZOLVĂ” este o amăgire și mai mare pentru că este atractivă. Ce mergere înainte pe dinafară! Ce dare înapoi de dinăuntru!
Am învățat zilele acestea un nou cuvânt „Zombi(e)”, aplicat zborului 370 pe care-l discută toată lumea, ca fiind zborul unui avion fără pilot și fără ansamblurile electronice vitale de la bord. Zbor haotic, la întâmplare, necontrolabil, cu prăbușirea catastrofică iminentă.
Noi însă avem și Pilot și Ghid, nu este nevoie de fantasmagorii teologice.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
