Ce este caracterul?
de Ana Chelba, Viena
La originea cuvintului CARACTER era semnul sau litera facuta in piatra sau metal, de dalta sau priboiul gravorului; deci caracterul nu se stergea, ci ramanea uneori si peste veacuri. La fel stau lucrurile si cu oamenii.
Caracterul este o inscriere inauntrul omului, inscriere care ramine si directioneaza gindurile, gusturile, nazuintele, actiunile si intreg comportamentul omului. In dictionarul Enciclopedic Roman gasim urmatoarea definitie: “Ansamblul insusirilor fundamentale psihico-morale ale omului, care se manifesta in modul de comportare si in actiunile sale, in atitudinea sa fata de societate,fata de munca, fata de oameni si de propria-i persoana.”
Caracterul este dobindit in cursul vietii individuale si depinde de relatiile istorico-sociale, de apartenenta la o anumita clasa, de scoala, de familie si in genere de conditiile in care se formeaza omul. Biblia nu da definitii, ci prezinta caractere si face referiri la caracter cind vorbeste despre “omul dinlauntru”.
Omul dinafara reprezinta persoana, iar omul dinauntru reprezinta personalitatea, adevaratul EU. Omul de afara inbatrineste, omul dinauntru nu imbatrineste. In 2 Corinteni 4(16) citim: “Noi nu cadem de oboseala, ci chiar daca omul nostru de afara se trece, totusi omul nostru dinauntru se inoieste din zi in zi”.
Personalitatea are adevarata valoare. Comoara aceasta o purtam in niste vase de lut 2 Corinteni 4(7): Nu vasul de lut are valoare, ci comoara din vas. Unii cauta sa impodobeasca vasul de lut, omul de afara, dar apostolul Petru a scris: “Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara (…), ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia neperitoare a unui duh blind si linistit care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu.
O persoana poate arata bine la trup, insa daca nu are caracter nu are valoare. Caracterul trebuie format si dezvoltat. Caracterul nu se naste odata cu persoana. El se formeaza, prin dragostea si grija parintilor, care vor stabili in viata sa acele principii pe care Dumnezeu le-a instalat inauntru lor. Instruirea unui copil este cea mai inalta, cea mai sfinta si cea mai fascinanta ocupatie.
Cu mult inainte de Domnul Hristos oamenii intelepti au acordat o mare importanta cunoasterii de sine. Astfel, PITTACUS din Mitilene (652-569 iHr. ), considerat unul dintre cei sapte intelepti ai lumii antice, spunea: „Cunoaste-te pe tine insuti”, dicton care a fost sapat cu litere de aur in Templul lui Apolo din Delhi si mai tarziu a fost preluat de inteleptul Socrate, ca principiul fundamental al filozofiei sale.
Aceasta cunoastere nu se refera la omul de afara, la fizicul lui ci la omul dinauntru. Odata Socrate a spus: „Caracterul omului este ca umbra care-l insoteste pe om pretutindeni, cateodata merge inapoia lui, altadata merge inaintea lui.” Caracterul ne arata mereu tuturor cine suntem. De aceea trebuie sa acordam o mare atentie formarii lui. De multe ori noi ne intrebam: „Ce ar trebui sa facem?”, nu „Ce ar trebui sa fim?” Noi intrebam cum am putea schimba mediul inconjurator, si nu cum ar trebui sa ne schimbam caracterul nostru. Ceea ce suntem are valoare, de aceea trebuie sa ne formam un caracter bun.
Iohan Comenius scria: „Omul trebuie format cum sa devina Om”. Omul se naste cu un mare potential de aptitudini, dar trebuie format, altfel creste deformat. Fiecare om ar trebui sa-si dea seama de acest mare adevar si sa-si cunoasca caracterul sau. Iata citeva pareri ale unor filozofi, scriitori sau oameni politici:
“Un caracter nobil, un spirit drept, o natura vesela si un corp sanatos sunt bunurile supreme si cele mai de pret pentru fericirea noastra” (Napoleon)
“Hotarirea, dreptatea, exemplu si sinceritatea alcatuiesc cea ce noi numim caracter, El este temelia demnitatii personale” (scriitor englez)
„Mare pacoste sa nu ai destul duh ca sa vorbesti frumos, nici destula judecata ca sa taci cind trebuie (Platon)
„In lucrurile mici, unde omul nu are timp sa se prefaca, se arata caracterul lui”
„Cine nu vrea sa greseasca nu trebuie sa mearga la razboi. ”
„Cei care se marginesc sa-i critice doar pe ceilalti si sa le scoata in evidenta greselile, fac ei insisi cea mai mare greseala din lume, ”
„Ca sa intri in Tagma negustorilor de critici nu se cere nici un fel de talent, nici un fel de sacrificii, nici un fel de geniu, nici un fel de pregatire, si nici macar o farima de Caracter. ”
Caracterul este o carte de vizita nescrisa pe hirtie, dar sapata in adincul fiintei tale, care te arata oriunde, oricind si oricui cine esti. Este o prezentare chiar fara cuvinte din partea ta , dar se exprima prin felul cum te imbraci, cum te comporti in familie, in biserica, si in societate, prin felul cum conduci masina, bicicleta sau caruta, prin felul cum iti alegi prietenii. Toate acestea adeveresc fara grai ce fel de caracter ai. Faptul ca iti tii cuvintul sau ti-l calci, ca esti punctual sau intarzii mereu, ca esti ordonat sau dezordonat, ca privesti lucrurile in fond sau la suprafata, ca iubesti curatia sau te complaci in murdarie, ca esti aprins sau blind, ca esti certaret sau pasnic, ca esti mandru sau smerit, ca gasesti placere in lucrurile usuratice, sau iti plac lucrurile serioase, toate, absolut toate arata ce caracter avem. Nu putem sa ni-l ascundem.
Toate vorbele. toate miscarile, toate faptele ne tradeaza chiar fara sa vrem. Caracterul este o forta care-ti da superioritate si iti garanteaza succesul in actiunile intreprinse. Si aceasta fara mult efort din partea ta. Cuvantul tau, chiar cu greseli de exprimare, va avea efect asupra celor ce te asculta, caci ei nu se vor opri la greseli, ci vor avea in vedere scopul pe care-l urmaresti. Caracterul ajunge sa fie cunoscut pana in mari departari si iti asigura o protectie mai buna decit imbracamintea de zale a cavalerilor de altadata, sau decit paza multor gardieni. Este ceva Divin in aceasta protectie.
Se istoriseste despre Michael E. Montaigne (1533-1592) un eseist moralist francez, ca in timpul razboaielor el a fost singurul om din toata natiunea franceza care nu-si avea portile castelului barate si pazite de o garda. Despre caracterul lui se spunea ca era o forta mai mare decit un regiment de cavalerie. Felul lui de a fi se impunea si prietenilor si dusmanilor lui.
Caracterul este o forta launtrica ce nu poate fi invinsa. Dusmanii iti pot rapi bunurile, iti pot rapi drepturile, libertatea, te pot imbraca in zdrente sau in haine de batjocura ca pe vremea inchizitiei, dar cu atit va straluci mai mult caracterul omului de dinauntru.
Bernande de Palisy este olarul care a descoperit smaltul de pe oalele de pamint din vechiul Egipt, care se pierduse in scurgerea vremii. El a fost un simplu olar, dar datorita smaltului a ajuns cunoscut chiar si de regele Henrich al 3-lea al Frantei. Dar Palisy era credincios hugenot. Regele l-a ocrotit pentru o vreme de prigoana inchizitiei, insa in final, regele i-a spus ca-i este mila, dar este fortat sa-l lase in mainile persecutorilor. La acestea Palisy a raspuns: „SIRE, adeseori mi-ai spus ca ti-e mila de mine, dar in ce ma priveste pe mine, tin sa-ti spun ca mi-e mila de tine ca rege ca a trebuit sa spui ca esti fortat. Acestea nu sunt cuvinte potrivite in gura unui rege, si eu iti spun in cuvinte regesti ca nici dinastia GUISE, nici tot poporul tau, nici tu insuti nu vei fi in stare sa fortezi pe un biet olar sa-si plece genunchiul in fata statuilor tale de sfinti.” Caraterul lui Palisy nu a putut fi infrint, el a cinstit pe Dumnezeu printr-o moarte de martir.
Caracterul da statornicie in crez, indiferent de situatiile prin care treci.
AMIN!
