Cântare asupra lui Lucifer
( După Isaia 14. 4 – 21.)
Motto:
,, Iar cand îţi va da Domnul odihnă după
ostenelele şi frământările tale, şi după
aspra robie care a fost pusă peste tine,
atunci vei cânta cântarea aceasta asupra
împăratului Bablonului, ( Lucifer ) şi
vei zice:
Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a-ncetat
Căci Domnul a frânt toiagul celui rău şi apostat,
Toiagul care-n urgia lui lovea cu ură popoarele
Prin lovituri fără răgaz şi spărgăndu-le hotarele!
Tot pământul se bucur-acum de pace şi odihnă!
Izbucnesc toţi oamenii-n cântece vesele-n tihnă,
Căci acel, care în mânia lui, supunea neamurile
Nimicit e-n întregime, distrugândui-se planurile.
Până şi chiparoşii, şi cedrii din Liban se bucură:
,, De când ai căzut, nimeni nu ne mai scutură!”
Locuinţa mortiţor se mişcă până-n adâncurile ei
Ca să te primească la sosire, pe un drept temei!
Ea trezeşte înainte umbrele negre ale adâncului,
Ea trezeşte îndată pe toţi mai marii pământului,
Şi ridică de pe scaunele lor de domnie, imediat
Pe toţi împăraţii neamurilor care te-au ascultat!
Toţi iau cuvântul vrând să-ţi spună -ca-ntre doi-
,, Şi tu ai ajuns însfârşit, iată fără putere ca noi!”
Strălucirea ta s-a stins şi ea în locuinţa morţilor,
Cu tot alaiul tău cel mare prin sunetul alăutelor!
Cum ai căzut tu din cer, o, Luceafăr strălucitor!
Cum ai fost doborât tu la pământ, fiu al zorilor!
Tu, biruitorul neamurilor, ce ziceai în inima ta:
,, Mă voi sui în cer, şi peste nori, îmi voi ridica
Scaunul de domnie după cum am năzuit mereu,
Aşezându-l mai pe sus de stelele lui Dumnezeu!
Şi voi şedea,.. pe muntele adunării Dumnezeilor
La capătul de miază-noapte, în focul scânteilor!
Şi voi fi ca Cel prea Înalt, sus pe vârful norilor!”
Dar ai fost aruncat în adânc în locuinţa morţilor,
Si-n adâncimile cele îngrozite-ale mormântului,
Căci ai sfidat şi legi, şi orânduiri ale Cuvântului!
Cei ce te văd astfel, se uită ţintă şi miraţi la tine
Te privesc, gândesc şi zic: nimic nu-ţi aparţine!
Acesta este Lucifer, care făcea să se cutremure
Pământul, zguduind împărăţii ca ele să tremure?
Care prefăcea lumea în pustie cetăţile nimicind?
Care nu da drumul prinşilor de război, amăgind?
Toţi împăraţii neamurilor, prin suflarea vântului
Se odihnesc cu cinste, fiecare în mormântul lui,
Dar tu ai fos aruncat departe de mormântul tău!
Ca o ramura dispreţuită, care se va pierde-n hău,
Ca o pradă luată în forţă, dela învinşii în bătălie,
Dela nişte oameni, ce-au căzut, răpuşi de sabie.
Tu-ai fost aruncat pe pietrele unei gropi săpate
Şi nu eşti unit cu ei în mormânt, ci pus deoparte,
Căci tu ţi-ai nimicit ţara, şi ţi-ai prăpădit poporul
Şi nu se va mai vorbi, niciodată, de Nimicitorul!
Flavius Laurian Duverna
12 Iunie, 2009.
Comentariul va cuprinde aspecte strict legate de continutul acestui material. Daca s
