74
Views

„Blestemat sa fie omul care se increde in om, care se sprijina pe un muritor si isi abate inima de la Domnul! Caci este ca un nenorocit in pustiu si nu vede venind fericirea; locuieste in locurile arse ale pustiului, intr-un pamant sarat si fara locuitori. Binecuvantat sa fie omul care se increde in Domnul si a carui nadejde este Domnul! Caci el este ca un pom sadit langa ape care-si intinde radacinile spre rau; nu se teme de caldura cand vine, si frunzisul lui ramane verde; in anul secetei nu se teme si nu inceteaza sa aduca rod.” (Ier. 17.5-8)

De obicei, noi, oamenii, suntem nostalgici, idealizam trecutul si avem porniri regresive. Uitam ca trecutul, atunci cand l-am trait, era, poate, pentru noi, un timp din care doream sa scapam, aruncandu-ne catre un viitor mai bun. Si este ciudat cum, uneori, in drumul nostru prin viata, catre viitorul catre care alergam mereu si pe care il dorim si visam mereu mai bun si lipsit de probleme, vrem sa facem in asa fel incat acest viitor sa intalneasca acel trecut pe care, in imaginatia noastra, bazata prea putin pe amintiri si mai mult pe sperante si frustrari, il coloram in roz si vrem sa il reiteram. Din punctul meu de vedere, in toate procesele electorale din acest an, populatia dovedeste astfel de afinitati, pentru un trecut intunecat, dar pe care, dupa ce distanta temporala si uitarea l-a decolorat, il vrea reanimat. citeste in continuare

baruc,ro – Si eu pentru c(in)e votez?

Despre autor
-