38
Views

„Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise.” (Ios. 1.3)

Cand simtim ca vietile noastre sunt niste vase sfaramate, asupra carora ori de cate ori ne plecam ne ranim, cand ne percepem existentele ca pe ceva ce nu am cerut si nu stim cum sa mai abordam, pentru ca ne raneste si ne sfasie mereu, ca pe ceva ce nu poate fi controlat, ci doar suportat, se intampla ca, unii dintre noi, sa intrebam: „De ce m-am nascut?” Si, desi, conform profetului Isaia (Isa. 45.9-11), aceasta nu este o intrebare pe care sa I-o pui lui Dumnezeu, fata in fata cu suferinta (si conform aceleiasi Scripturi), chiar si oamenii lui Dumnezeu (si-)au pus-o. Iov, ca si Ieremia (Ier. 20.14), mai tarziu, a facut chiar „mai mult” – si-a blestemat ziua nasterii (Iov 3.1-9) si a marturisit ca, in focul acelei incercari teribile, isi dorea ca, mai curand, sa fi murit in pantecele mamei sale (Iov 3.11), sa fi fost „ca o starpitura ingropata, ca niste copii care n-au vazut lumina” (Iov 3.16) sau sa isi fi „dat sufletul la iesirea din pantecele ei” (Iov 3.11). Caci, aducandu-l pe lume si permintandu-i sa creasca si sa devina matur, Dumnezeu i-a descoperit suferinta umana (Iov 3.10), suferinta cu privire la care patriarhul va dizerta amplu, pe parcursul confruntarii cu boala si consecintele loviturilor diabolice, in controversele cu „prietenii” sai... citeste in continuare

baruc.ro – Viata la raspantii

Despre autor
-