„Dar acum, in Hristos Isus, voi, care odinioara erati departati, ati fost apropiati prin sangele lui Hristos. Caci El este pacea noastra care din doi a facut unul si a surpat zidul de la mijloc care-i despartea”. (Efes. 2.13-14)
Din imparatia norilor, un fulg a plecat intr-o lunga si necunoscuta calatorie catre pamant. Alaturi de el, clatinandu-se, dusi de vant, zburau si alti fulgi. Dar cat de singur si de neconsolat se simtea bietul fulg, caci nu vedea pe nimeni in jurul sau care sa fie aidoma ca el. Toti fulgii erau diferiti, dar nu pareau deranjati de acest lucru. Dimpotriva, se imbratisau si dantuiau fericiti, pe cand singuraticul fulg devenea tot mai trist si se ferea tot mai mult de vecinii sai de vazduh. Si, intr-o zi, fulgul cel mic, cautand tot mai mult a se feri de cei din jur si, dorind sa nu cada pe pamant, caci aceasta insemna a se uni cu cei din jur, a cazut pe un nasuc de copil si … s-a topit. Bietul fulg a murit, pentru ca nu a vrut sa fie „lipit” de un alt individ, diferit. citeste in continuare
