„Dumnezeu tuna cu glasul Lui in chip minunat; face lucruri mari pe care noi nu le intelegem.” (Iov.37:5)
Niciun om nu se va simti pe deplin inteles de o alta fiinta umana. Iar acest lucru apare din diverse motive: pe langa limitele noastre firesti, de autocunoastere, exprimare si intelegere, discordanta este determinata si de factori ce tin de formare, prin diverse forme de educatie si socializare. Din acest motiv, poate, cultivam mai multe relatii: ceea ce nu putem comunica eficient cu un om, reusim cu altul. Dar, in ciuda multelor noastre relatii, exista si ramane in noi, o singuratate pe care nimeni nu o poate, omeneste, nici explica si nici alunga. Unii cugetatori au incercat si sa explice si sa dea recomandari pentru umplerea acestui gol, dar nu „omeneste”. Inteleptul Augustin spunea ca „In fiecare din noi, exista un gol de forma lui Dumnezeu, care poate fi umplut doar de Dumnezeu”. Din aceasta perspectiva, orice demers uman de a se implini si de a alunga singuratatea, doar prin comunicarea cu semenii, este sortit esecului. citeste in continuare
