Marți, 21 Februarie 2017, ADRA România în colaborare cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a inaugurat, în orașul Sărmașu, din județul Mureș, cea de-a șaptea casă din cele 10 case ce vor fi inaugurate în perioada 13 – 24 Februarie 2017, în cadrul proiectului ADRA ”10 case în zece zile”.
Prezent la eveniment, Ernest Szasz, Președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din zona Transilvania de Sud a declarat: ”Inaugurarea din orașul Sărmașu, județul Mureș este o mărturie despre ce înseamnă să fii asemenea lui Isus. Cei care s-au implicat în proiectul acesta au venit să-i caute pe oameni în necazul lor, iar ceea ce s-a realizat este darul lui Dumnezeu pentru cei doi părinți și cei șase copilași. Sunt recunoscător Bunului Dumnezeu pentru ce a așezat pe sufletul oamenilor din Sărmașu pentru a-i ajuta pe cei în nevoie. Îmi doresc ca ADRA România și membrii Bisericii Adventiste, de fiecare dată, în relația cu semenii lor să se manifeste asemenea lui Isus ”.
”Am participat la inaugurarea celei de-a 7 case inaugurate de ADRA România, fiind o plăcere să particip alături de echipa ADRA la acest eveniment. În numele Bisericii Adventiste din România, mulțumesc tuturor voluntarilor care s-au implicat și de asemenea, bisericii locale și conducerii Conferinței Transilvania de Sud. Sunt mulțumit de faptul că cele opt suflete au găsit o casă și, în felul acesta, au găsit liniștea, pacea și căldura unui cămin” a declarat Dragos Mușat, Director Departament Comunicare al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România.
”Pentru cea de-a 7-a ocazie de sărbătoare în cadrul evenimentului 10 case în 10 zile, caravana ADRA revine în Transilvania. Bucuria unui nou început este oferită celor șase copii ai familiei Velchereanu și părinților acestora, prin casa primită în dar, asigurându-le confortul și siguranța necesară. Prin proiectele implementate de ADRA România, dorim îmbunătățirea calității vieții pentru cei în nevoie investind în potențialul oamenilor, prin inițiative de dezvoltare comunitară” a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.
”Este o bucurie pentru mine să fiu alături de dumneavoastră și să aud despre aceste mărețe realizări. Doresc familiei să-și amintească, peste ani, de darul primit astăzi. Doresc să păstreze ceea ce au primit și să continue să învețe. În calitate de părinți, copii trebuie să fie învățați ca să fie oameni cinstiți, să meargă la școală și să se roage în fiecare zi lui Dumnezeu, pentru că numai alături de El familia poate să persevereze” a declarat Sallai Imre, Viceprimar orasul Sărmașu.
”În lumea aceasta sunt foarte mulți oameni care au nevoie de ajutor, care au nevoie de medicamente, de hrană sau de un acoperiș deasupra capului. Chiar dacă ne dorim acest lucru, nu putem sa îi ajutăm pe toți. Dar pentru opt suflete din orașul Săramșu, Mureș, ajutorul s-a concretizat frumos printr-o nouă locuință. Vechea casă stătea să cadă peste ei din cauza unor alunecări de teren și a apei care s-a infiltrat considerabil în zidurile de pământ. Cu ajutorul autorităților locale, al bisericii adventiste din oraș, al voluntarilor și al donatorilor generoși și, bineînțeles, al lui Dumnezeu, am reușit să ridicăm într-un timp relativ scurt această casă. Mulțumirile nostre și mulțumirile familiei Velcherean se înalță către cer sub formă de rugăciuni pentru tot ajutorul prețios pe care l-am primit din partea tuturor” a declarat Reinhard Suciu, Asistent Manager și coordonator proiecte ADRA Transilvania de Sud.
”Îmi exprim recunoștința și bucuria pentru realizarea acestui proiect coordonat de ADRA România. Cunoscând familia și situația în care se află, mă bucur că am putut colabora pentru a realiza acest obiectiv. Mulțumesc autorităților locale pentru colaborarea la acest caz. Un alt câștig foarte mare este că dincolo de realizarea acestui proiect și de împlinirea nevoii acestei familii, am văzut și o schimbare în bine în ceea ce privește starea de spirit: sunt bucuroși, împliniți și cu mai multă speranță” a declarat pastorul Veress Josef, Voluntar ADRA România.
”Am fost implicată în proiectul ADRA În sfârșit, acasă! prin faptul că sunt învățătoarea elevilor. Vedeam problemele copiilor în fiecare zi, părinții erau necăjiti pentru că nu aveau unde locui. Casa în care locuiau stătea să se dărâme. La început m-am implicat din milă pentru situația lor, dar apoi, am început să le simt nevoile” a declarat Prof. Mihaela Balint, Voluntar ADRA România.
”Am fost solicitat ca să furnizez materialele de construcție pentru acest obiectiv și, cu mare plăcere, am făcut acest lucru. Am ajutat ca să implic și pe alții, cât mai mulți voluntari. Am fost foarte bucuros când am văzut ca mulți s-au mobilizat. Acum când văd finalul lucrării sunt și mai fericit că această familie este mulțumită și fericită. Fac apel către toți cei care doresc să se implice în ajutarea semenului său de cât mai multe ori în astfel de lucrări pentru că aduc inimii noastre o fericire foarte mare ” a declarat Hegyi Zoltan, Voluntar și Donator ADRA România.
Mulțumim foarte mult tuturor celor ce au fost alături de noi. Aici e mult mai bine decât înainte. Toți membrii familiei suntem foarte bucuroși. Sunt fericit pentru că acum copiii mei se pot bucura de această nouă casă” a declarat Velcherean Paris, beneficiar ADRA România.
Înainte de construcție:
După construcție:
Evenimentul ADRA ”10 case în 10 zile” va continua miercuri, 22 februarie 2017, prin inaugurarea celei de a opta case construite, în comuna Valea Lungă, județul Dâmbovița.
Evenimentul ADRA ”10 case în 10 zile” se desfășoară în cadrul proiectului ”În sfârșit, acasă!” care are ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de viață pentru familiile aflate în situație de risc prin construirea de locuințe sociale. Acest proiect se desfășoară în parteneriat cu autoritățile locale, iar finanțarea vine atât de la persoane fizice, cât și de la persoane juridice. Prin intermediul acestui proiect, mai bine de 65 de persoane vor primi un nou adăpost, cu sprijinul a cel puțin 350 de voluntari ADRA și în parteneriat cu mai bine de 10 Primării și 10 Unități de învățământ.
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, fiind activă în 139 de ţări şi conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale: dezvoltare economică, educaţie și sănătate de bază, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale şi asistarea categoriilor sociale defavorizate, fiind conducându-se după motoul: ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”.
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este recunoscută de Statul Român alături de celelalte biserici care funcționează în România fiind cunoscută pentru transparența și acțiunile sale din domeniul social, medical, educațional și al libertății religioase. Implicarea Totală a Credincioșilor este o provocare la scară globală a Bisericii Adventiste prin care se dorește implicarea fiecărui credincios, a fiecărei biserici, a fiecărei entități administrative, a fiecărui proiect spre binele semenilor, pentru îndeplinirea nevoilor lor după modelul lui Isus Hristos.
ADRA România