Views

Sâmbătă, 11 februarie 2017, ADRA România în parteneriat cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a distribuit 7000 de pachete cu daruri pregătite pentru copiii și tinerii care provin din familii defavorizate în cadrul proiectului ”Copii ajută copii”. Beneficiarii proiectului au fost familii sărace, defavorizate, monoparentale sau copii din centre de plasament sau orfelinate, care au fost selectați de voluntarii locali ai acestui proiect.

”Ca de fiecare dată, ne-am implicat cu drag în folosul copiilor cu posibilități financiare reduse. Și de data aceasta, ADRA a fost mai mult decât o organizație filantropică, a fost o familie de oameni mărinimoși care se implică cu determinare și dedicare pentru cei cărora viața le-a oferit mai puțin. Cu fiecare gest de umanitate am crezut că lumea se poate schimba în bine” a declarat Daniel Bota, Responsabil ADRA Banat și Crișana.

”Proiectul ADRA ”Copii ajută copii” este adoptat repede de către oameni din întreaga lume deoarece este pe cât de benefic, pe atât de plăcut. Acest lucru se vede în mulțumirea și în zâmbetul care apar pe fețele a cel puțin trei categorii de oameni: în primul rând, copiii care pregătesc aceste mici cadouri sunt incredibil de entuziasmați pentru că pot să facă ceva, chiar ei, pentru un alt copilaș aflat în dificultate! Apoi, în al doilea rând, emoția de a primi un cadou și curiozitatea care este lesne de observat își fac apariția în mod evident pe fețele celor mici. E uimitor! Și, în al treilea rând, vorbim despre părinți. Și de o parte și de cealaltă putem vedea părinți mulțumiți, emoționați și foarte bucuroși pentru gestul făcut prin oferirea, respectiv, primirea de cadouri de la un copilaș către altul. Sunt sentimente greu de descris, reale, autentice. Învățăm de aici o lecție importantă: cu adevărat, ca să ajungem în împărăția lui Dumnezeu, trebuie să fim sinceri și blânzi ca niște copilași” a declarat Reinhard Suciu, Asistent Manager / Coordonator proiecte ADRA Transilvania Sud.

”În fiecare pachet oferit copiilor vulnerabili din proiectul Copii ajută copii, ADRA a lăsat tot atâtea semne de apreciere pentru cei pe care îi iubește și îi dorește salvați. Sutelor de copii și părinți din Transilvania Nord și Maramureș proiectul acesta le-a oferit o ocazie unică de implicare” a declarat Ioan Feier, Responsabil ADRA Transilvania Nord și Maramureș.

„Sunt foarte bucuroasă​ de implicarea copiilor și tinerilor în proiectul Copii ajută copii. Acest proiect a fost primit cu mare interes și entuziasm de micii voluntari care au fost extrem de încântați să meargă pe teren și să ofere personal darurile pentru copiii beneficiari. Participând la acest proiect, copiii au cunoscut alți copilași săraci și au văzut condițiile în care aceștia trăiesc. Ei s-au  întors acasă cu inimile pline de recunoștință pentru ceea ce au, dar și pentru ocazia deosebită pe care au avut-o de a aduce bucurie în viața unor copilași care nu au atât de mult din bunurile acestei lumi. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect frumos, indiferent de vârstă și sunt convinsă că Dumnezeu ne va ajuta să repetăm acest proiect, pentru că fiecare dintre noi ne dorim să aducem bucurie și zâmbet în viața unui copil” a declarat Gabriela Istrate, Asistent Social / Coordonator proiecte ADRA Moldova și Bucovina.

Proiectul ADRA Copii ajută copii are ca obiectiv promovarea voluntariatului și a spiritului de responsabilitate socială în rândul copiilor și tinerilor din toate zonele țării. Prin intermediul acestui proiect, alți 14000 de părinți sau tutori au fost beneficiari indirecți cu sprijinul a cel puțin 8100 de copii și de tineri voluntari ADRA și în parteneriat cu mai bine de 250 de primării și 500 de unități de învățământ.

Începând din anul 1990, prin proiectele sale, ADRA România este implicată în asistarea diferitelor categorii sociale. Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, fiind activă în 139 de ţări şi conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios.

ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale: dezvoltare economică, educaţie și sănătate de bază, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale şi asistarea categoriilor sociale defavorizate, fiind conducându-se după motoul: ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”.

ADRA România

 

7000 de daruri într-o singură zi – un proiect ADRA susținut la nivel național de către Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea

About The Author
-