Views

Iuliana Ciolacu, elevă în clasa a V-a, din localitatea Parava, județul Bacău, este o fetiță harnică și liniștită. Ea este în grija tatălui, după ce mama a părăsit familia acum patru ani, plecând în afara țării. Sursele de venit sunt alocația și banii obținuți de tatăl care muncește ca zilier. Locuiesc într-o casă modestă, neavând curent electric de mai bine de 2 ani, din cauza datoriilor acumulate. Situația financiară dificilă a pus amprenta și asupra rezultatelor școlare ale Iulianei, aflându-se într-un risc major de abandon școlar.

Iuliana este unul dintre cei 50 de copii din proiectul ADRA ”Vreau la școală și-n 2016!” care beneficiază lunar de pachețele de alimente și produse de igienă. Acum, după includerea în proiect, se simte motivată, rezultatele școlare au crescut simțitor, nu mai are absențe la școală și se bucură descoperind noi aptitudini, prin joc, în cadrul activităților socio – recreative.

Prin proiectul ”Vreau la școală și-n 2016!”, ADRA România și-a propus prevenirea abandonului școlar pentru 50 de copii aflați în situație de risc, prin sprijin material, prin consiliere parentală, cu scopul corectării atitudinii părinților vizavi de educația instituțională. Periodic, copiii beneficiari ai proiectului au parte de ajutor la teme și activități socio – recreative, desfășurate cu ajutorul voluntarilor, în cadrul cărora, prin joc, își dezvoltă creativitatea și își descoperă noi abilități.

„Acest proiect educaţional este fără îndoială bine închegat, cu rezultate și impact pe termen lung, ajungând pe lista câştigătorilor granturilor Raiffeisen Comunităţi de patru ori în cei şase ani de când derulăm acest program de finanţare comunitară. Susţinem proiectele cu componentă socio-educaţională pentru că tinerii de azi reprezintă viitorul ţării, la care ne dorim să contribuim” a spus Alice Papa, coordonator Program de granturi “Raiffeisen Comunităţi”.

ADRA România oferă sprijin în procesul educațional copiilor și o nouă perspectivă asupra viitorului, prin consiliere și interacțiune cu voluntarii. Condițiile de trai ale multora dintre acești copii sunt impresionate, iar dorința lor de a depăși situația actuală prin educație ne-a convins de necesitatea acestui proiect, fiind nu doar umanitar, ci și unul care stimulează interesul pentru învățătură. La nivel național, 460 de copii sunt sprijiniți prin proiecte ADRA de educație, iar 50 dintre acești copii sunt susținuți de Raiffeisen Bank prin programul de granturi „Raiffeisen Comunități”. Împreună putem să creăm un viitor mai bun prin acordarea unei șanse la educație” a declarat Valentina Sturzu Cozorici, Manager Proiect ADRA România.

În prezent, proiectul ADRA ”Vreau la școală și-n 2016!” este în derulare până în luna iunie 2017 și se adresează copiilor din clasele primare și gimnaziale, aceștia primind pachete cu alimente de bază, produse de igienă și rechizite, dar și consiliere și sprijin școlar din partea ADRA România și a colaboratorilor.

”Vreau la școală și-n 2016!” a fost unul dintre cele 10 proiecte câștigătoare a unei finanțări de 45.000 lei în cadrul programului de granturi „Raiffeisen Comunități” de anul trecut. Programul este derulat de Raiffeisen Bank pe www.raiffeisencomunitati.ro/program-de-granturi și reprezintă un concurs online de proiecte de responsabilitate socială.

ADRA România

50 de vieți schimbate prin educație

About The Author
-