Views

Duminică, 19 martie 2017, ADRA România în parteneriat cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a realizat și distribuit pachetele cu alimente pentru copiii beneficiari în proiectul ”Vreau la școală!”.  În lunile ianuarie, februarie și martie 2017, sprijinul material a fost distribuit, la nivel național, în mod unitar în zilele de 29 ianuarie, 19 februarie și 19 martie.

Proiectul ADRA ”Vreau la școală!” are ca obiectiv integrarea socială prin prevenirea abandonului școlar a 460 de copii din clasele primare și gimnaziale, care sunt dezavantajați, dar buni la învățătură și dezvoltarea comunității locale, pentru anul școlar 2016 – 2017, din Banat, Bucovina, Crișana, Dobrogea, Maramureș, Moldova, Muntenia, Oltenia și Transilvania. Prin intermediul acestui proiect, alți 2760 de copii și părinți sau tutori au fost beneficiari indirecți cu sprijinul a cel puțin 110 voluntari ADRA și în parteneriat cu mai bine de 30 de Primării și 60 de Unități de învățământ.

Fiecare dintre cei 460 de copii din proiectul ”Vreau la școală!” sunt copii silitori, care, în ciuda situației financiare din familie, au rezultate remarcabile la învățătură.  Patru dintre aceste cazuri ne sunt prezentate de voluntarii ADRA, care lunar îi vizitează oferindu-le pachetele și urmărind dezvoltarea lor.

”Andreea, eleva cu ochii verzi și părul auriu, are mereu chipul luminat de un zâmbet larg, cuceritor. Foarte respectuoasă cu profesorii, înțeleaptă în relațiile cu adolescenții din clasă și din școală, Andreea poartă în ea experiențele anilor trecuți, cu încercări pe care le-a înfruntat de mică: despărțirea părinților ei, mutarea cu mama și frățiorul în locuințe sociale date de către Primăria orașului Târgoviște, neajunsurile materiale… De multe ori, când era micuță mergea cu mămica ei la cantina săracilor pentru o porție de mâncare. Iarna, frigul din locuință o determina pe mama să pună pături în geam, reșoul improvizat nefăcând față. Mama, angajata primăriei orașului mătură străzile pentru a-și ajuta copiii. Andreea este  în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Târgoviște, iar greutățile anilor au motivat-o să fie ambițioasă pentru a-și depăși condiția. Învață bine și are mereu un spirit de mulțumire pentru cei care au ajutat-o, considerându-se binecuvântată pentru că lunar primește surprize sub forma unor cutii pe care apare scris ADRA, în spatele căreia știe că sunt oameni cu suflet mare. Profesorii sunt încântați să aibă o elevă cu o asemenea determinare, iar pentru colegii ei, Andreea este un model. Visează să devină asistent medical, să fie de ajutor pentru oamenii încercați. Să aveți o zi frumoasă, ca și dumneavoastră! este urarea preferată a Andreei, care este și eleva mea. Sper ca viața ei să fie luminoasă, precum este și sufletul ei” a declarat Profesor de sprijin Corina Georgescu, voluntar ADRA România.

 

”De la prima întâlnire cu Cosmin, prin intermediul proiectului ADRA Vreau la școală!, am avut impresia că este altfel decât majoritatea copiilor de vârsta lui. Are o lumină aparte în privire. Apoi am aflat, Cosmin vrea să devină slujitor al lui Dumnezeu, să se facă preot. Frecventează biserica ortodoxă și îl ajută pe preot la slujbă. Cosmin este în clasa VII-a, la Școala Gimnazială „Ion Preotu” din Troianul, județul Teleorman. Locuiește cu mama lui, iar din familie mai fac parte o tânără și un copilaș de câteva luni. Lesne de înțeles, resursele lor sunt la limita supraviețuirii. Cu toate acestea, viitorul lor este în mâna lui Dumnezeu. Și, cu siguranță, pentru Cosmin proiectul ADRA Vreau la școală! s-ar putea dovedi nu doar o mână întinsă cu un ajutor material, ci mult mai mult decât atât” a declarat Pastor Beniamin Chircan, voluntar ADRA România.

 

”Roxana este o fetiță cu părul bălai, ai cărei ochișori frumoși și mari vorbesc despre istoria ei de viață zbuciumată. S-a născut la București, însă la câteva zile de la naștere, mama ei a abandonat-o în maternitate. După un traseu interesant, care a însemnat mai multe centre de plasament, micuța a ajuns în final, în grija bunicii care locuiește în comuna Itești, județul Bacău. Am cunoscut-o pe Roxana prin intermediul proiectului ADRA Vreau la școală!”, deoarece ea este elevă în clasa a VII-a și face parte din copiii care au rezultate școlare foarte bune, chiar dacă au o situație materială grea. De la prima vizită pe care i-am făcut-o, am remarcat inteligența, dar în același timp, și tristețea ei. Este un copil care a învățat să se mulțumească cu puțin, dar care speră că într-o zi viața ei va fi mai bună. Prima dorință pe care o are acum este ca Dumnezeu să-i dea sănătate bunicii, să o crească și își mai dorește ceva: să aibă și ea certificat de naștere. Datorită situației prin care a trecut, deși are 13 ani, totuși nu are certificat de naștere. Ne străduim să-i fim aproape și am început deja demersurile în acest sens. Roxana este un copil care are mare nevoie de dragoste și, de fiecare dată când ne despărțim, ne îmbrățișează cu mare drag. Dincolo de bunurile materiale pe care le primește prin intermediul proiectului ADRA Vreau la școală!”, mi-a mărturisit că acest proiect i-a adus speranță și multă bucurie în suflet. Învață foarte bine și visează că într-o zi va ajunge medic” a declarat Gabriela Istrate, asistent social și coordonator proiecte ADRA Moldova și Bucovina.

”Emma este o elevă în clasa a 4-a. Ea locuiește în Baraolt, județul Covasna, împreună cu mama ei. Mama ei nu are loc de muncă. Trăiesc din ajutorul social. Pentru a primi acest ajutor, trebuie să lucreze în fiecare lună câteva zile pentru primărie. Ea are câteva familii unde face curățenie. Familia se confruntă cu probleme financiare și locuiesc într-o singură cameră. Ajutorul pe care îl oferă ADRA prin programul Vreau la școală! este de importanță mare pentru mama și fiica ei. Pachetul de alimente primit lună de lună le ajută ca să nu trebuiască să cumpere alimente de bază timp de mai multe săptămâni pe lună. Sunt foarte recunoscătoare pentru acest ajutor. De când primește acest ajutor, Emma se străduiește și mai mult la învățat. Se bucură foarte mult că a fost acceptată în acest proiect. Este impresionant că, în ciuda situației financiare slabe, nu se plâng nici o dată și sunt recunoscătoare” a declarat Erwin Müller, voluntar ADRA România.

ADRA România continuă susținerea educației! Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”VREAU LA ȘCOALĂ!” și să se implice, o pot face prin:

  • voluntariat,
  • prin donații materiale (în special rechizite școlare, produse alimentare și de igienă, dar și îmbrăcăminte), dar și prin
  • donații financiare în conturile ADRA sau
  • donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul ”Vreau la școală!”.

Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 139 de ţări şi conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. ADRA România urmărește îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale: dezvoltare economică, educaţie și sănătate de bază, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale şi asistarea categoriilor sociale defavorizate, fiind conducându-se după motoul: ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este recunoscută de Statul Român alături de celelalte biserici care funcționează în România fiind cunoscută pentru transparența și acțiunile sale din domeniul social, medical, educațional și al libertății religioase. Implicarea Totală a Credincioșilor este o provocare la scară globală a Bisericii Adventiste prin care se dorește implicarea fiecărui credincios, a fiecărei biserici, a fiecărei entități administrative, a fiecărui proiect spre binele semenilor, pentru îndeplinirea nevoilor lor după modelul lui Isus Hristos.

ADRA România

19 Martie 2017 – O zi plină de zâmbete și bucurie

About The Author
-