De îndată ce am devenit suficient de mari să putem traversa strada şi să mergem la piaţă singuri, ne-am dat seama că totul costă bani. Când nu am mai acceptat haine cumpărate de părinţi şi a venit timpul să cumpărăm din magazin propria vestimentaţie, am rămas uimiţi că se plăteşte şi un nasture, când poate noi credeam că e fără valoare. Când am păşit în clasa I la şcoală, apăsam stângaci pe stilou şi vedeam ce înseamnă munca, căci, poate până atunci, singura „muncă” era joaca. Mai târziu, amintirile ne colorează frumos cadrul în care am devenit adulţi şi am lucrat împreună cu părinţii noştri în acelaşi atelier din casă.Banii reprezintă un factor motivant – oamenii muncesc pentru bani, se căsătoresc pentru bani, se folosesc de ei pentru a se simţi bine. Dacă putem cumpăra ceea ce vrem, nu înseamnă că suntem fericiţi; bogăţia nu ne poate determina identitatea. Valoarea noastră nu este direct proporţională cu valoarea contului din bancă. Casa noastră, maşina sau orice altceva nu ne poate umbri identitatea, noi valorăm mult mai mult decât atât.
