De la stanga la dreapta: fratii Maftei, Gatan, Alexe, Popa, Dumitrescu, Gheoalda, Manzateanu. Grant 1977, 27 Noiembrie, Bucuresti, Romania; nunta arh. Gheorghe & Stanuta Petrescu
Atacul de cord, l-a doborat pe Nelu Dumitrescu, intr-o zi de Mai, 2011. Vestea pe care dr. Cristi Dumitrescu mi-a dat-o despre tatal sau, a fost ca o rupere de nori, cu amintiri de demult, lasate parca spre amintirile noastre a celor ramasi in viata. Nu-mi vine sa cred ca…..Nea Dumi…..nu mai este printre noi. Asa-I spuneam noi tinerii “zvapaiati” ai Grantului de altadata, din perioada anilor, 1960, 1970, 1980. Era membru al Grantului nostru iubit, iar ca tineri, mai faceam nazbatii, nevinovate zic eu cu un program muzical mai special, o piesa corala mai desucheata cum spuneau, asa zisii “farisei” ai comitetului comunitatii. Si atunci alergam la prietenul nostru de la Uniunea Romana a AZS.
El asculta prima data parerea prea sfintiilor din comitet, iar dupa aceea si pe-a noastra. El tinea cu noi, tinerii, si ne lua de multe ori apararea, dar, ne si dojenea, caci nu toate ce faceam erau ortodoxe. Mai evadam din tipicul clasic al unui program cu ceva “nou”, dar, acel nou dupa unii, venea parca din alta lume. Ba, unde mai pui ca veneam si cu un poster colorat 1,5m x 1,5m ce-l desfaceam inainte de inceperea programului muzical, el reflectand fisierele grafice ale programului. Si Nea Dumi, ne lua apararea, iar noi continuam mai departe. Ce, aveai voie sa dai invitatii la usa? Niciodata. Pai, venea in primul rand “Caraula Adventista a Comunitatii”, reprezentata prin prezbiterii ei si nu puteai sa treci peste capul lor, decat daca imaginai o ghilotina in capul tau, si treceai tot imaginar la executia lor. Ori acest lucru nu era posibil. Si totusi Nea Dumi era omul care ne iubea si intelegea cel mai bine, situatia noastra. Din cauza aceasta noi eram trup si suflet cu domnia sa. Era un mentor spiritual pentru noi. Mai jucam si fotbal in zilele de duminica si iar, baietii din comitet se mai legau si de miutele noastre nevinovate, si iar Nea Dumi ne lua apararea, considerand ca a face miscare nu inseamna pacat. Numai ca unii intelegeau, altii nu, ca si in zilele noastre de azi.
Era un om deschis, simpatic, un parinte spiritual adevarat. Noi cei din Grant, am invatat multe lucruri de la domnia sa. Afectiunea noastra fata de el, ca om cu raspundere in cadrul Uniunii de Conferinte AZS, era imensa, iar vasta sa experienta in ale Evangheliilor, ne clarifica si cladea chiar, coloana spirituala a vietii noastre de, adolescenti si tineri ai Grantului de ieri.
Dupa terminarea Facultatii de Arhitectura din Bucuresti in anul 1976, am inceput impreuna cu Comitetul de Uniune AZS al momentului din acel an, alte meciuri de alta natura cu o incarcatura spirituala de exceptie. Noul program de revitalizare a Cladirilor Bisericilor AZS, de pe teritoriul Romaniei, a avut darul sa prefigureze o noua si radicala infuzie de arhitectura adventa la nivelul Uniunii de Conferinte AZS din Romania. Nu a fost simplu, dar avandu-l pe Nea Dumi langa mine, Dumnezeu a deschis cai, mijloace si posibilitati de restaurare, conservare si infuzie a unei noi arhitecturi advente, pe teritoriul Romaniei, pe care am compus-o spre o cauza nobila si sfanta. Nea Dumi m-a incurajat enorm de mult in aceasta actiune de destelenire a unui camp misionar de arhitectura noua, adventa. Dincolo de discutii contradictorii, ramaneau in atelierul meu de arhitectura, din Bucuresti si Braila, cuvinte si expresii ce, exprimau un indemn la “continuitate”, indiferent de consecinte.
Dumitru Popa, ca presedinte al Uniunii Romane, AZS, si Nelu Dumitrescu, in calitate de Contabil Sef al Uniunii Romane, AZS, au marcat in profesia mea de tanar architect, din acele vremuri dificile, de tip communist, un zid protector spiritulal ce, l-am considerat vital si indestructibil. Ma certam cu cei doi in fiecare saptamana, deoarece eu vroiam o noua arhitectura adventa iar domniile lor vroiau sa se multumeasca numai cu ceva reparatii si atat. Nea Dumi ma simtea cel mai bine. Discutam cu el ore intregi despre noile repere ale unei arhitecturi de avangarda, dar, teama de autoritati, la toate nivelurile, puneau bariere ale imposibilului. 15 ani de zile am colaborat cu cei doi, presedinte AZS si contabil sef AZS, iar efectele acestei colaborari au dat roade spre slava Marelui Eu Sant. S-au rugat pentru mine, si dadeau instructiuni conferintelor ca sa se roage pentru mine ca tanar architect. Nu a fost simplu dar, Dumnezeu, ne-a dat izbanda in tot ce am planuit impreuna. A fost superb, iar armonia lucrarii de ieri, in numele lui Isus, se poate vedea astazi, cu ochiul liber. In 15 ani de colaborare cu Nea Dumi, am proiectat si construit cu fratii si surorile, de aceeasi credinta a AZS, peste 39 de biserici cu peste 15000 de locuri noi, raspandite pe toata suprafata Romaniei.
Nea Dumi, pe numele lui adevarat, Nelu Dumitrescu, a fost o personalitate marcanta a vemii, iar ce am invatat eu de la domnia sa, port in sufletul meu ca o emblema fara precedent, toata viata mea. Relatiile intre mine si domnia sa, au fost ca de la un prieten adevarat pana la, respectul ce I se cuvenea de pastor cu personalitate marcanta al Uniunii de Conferinte AZS, din Romania. A fost un om devotat lucrarii Evangheliei, familist si iubitor de copiii pe care i-a primit de la Cel din Ceruri. O viata de om printre oameni. Sant multe de spus dar, inchei cu speranta ca vom canta impreuna pe platourile neprihanirii vesnice, Cantarea lui Moise si Cantarea Mielului in vecii vecilor. Eu si sotia, trimetem familiei indoliate condoleantele noastre de simpatie si respect pentru cel care a fost, contabil si presedinte al Uniunii Adventistilor de Ziua a Saptea, “Nea Dumi”, pe numele lui adevarat, NELU DUMITRESCU. La marea de cristal ne vom vedea din nou, in trupuri noi vesnice, in vecii vecilor, AMIN!
Arhitect Gheorghe & Steluta Petrescu, CUA University, Washington, DC., SUA.
