21. PORUNCA A NOUA – RESPECT FATA DE ADEVAR
Autor Lori Balogh
www.loribalogh.ro
“Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau !”
Exod 20, 16
Bagaje fatale
In dimineata zilei de 20 mai 1927, un tanar inalt si slab, cu numele de Charles Lindbergh, se suia intr-un avion construit de el pentru a incerca ceva ce nu reusise inca nimeni pana atunci : traversarea Atlanticului fara oprire. In caz de reusita, il astepta un premiu de 25 000 de dolari ; in caz de esec, il astepta moartea. Inainte de Lindbergh, mai incercasera si altii, insa fara niciun rezultat. Patru din temerari murisera, iar doi erau dati disparuti.
Problema cu care s-a confruntat tanarul pilot era greutatea avionului : cum sa reuseasca sa transporte o cantitate suficienta de combustibil care sa-i asigure traversarea oceanului.
Lindbergh si-a facut toate calculele. Orice lucru de prisos din avion a fost inlaturat pentru a face aparatul de zbor cat mai usor posibil. A indepartat cadranele indicatoarelor de benzina ; a rupt foile in plus din carnetul de note ; a oprit in avion doar hartile strict necesare ; si-a ales o costumatie si o incaltaminte cat mai usoara cu putinta ; a renuntat la radio, fapt ce i-a permis sa alimenteze rezervorul cu inca 40 litri de combustibil in plus ; a renuntat la parasuta ; a refuzat sa primeasca 1000 dolari pentru a transporta ½ kg de scrisori ale unui colectionar de timbre. Tanarul pilot stia ca acea jumatate de kilogram in plus adaugata la greutatea avionului putea face diferenta intre esec si reusita, intre moarte si viata.
Dupa 33 ½ h de zbor, Lindbergh a aterizat cu succes aproape de Paris, aclamat de multimea care-l astepta. Acolo unde multi din predecesorii lui au esuat, el a reusit. Secretul ? A stiut sa inlature la timp piedicile si bagajele inutile care stateau in calea succesului….
Ideea ca viata noastra e un zbor, o calatorie de pe un tarm spre celalalt tarm, este atat de des folosita incat a devenit banala. Suna putin romantic si ne induce o stare de melancolie. Insa oricat am dori sa evitam vechile sabloane, trebuie sa recunoastem ca, in final, chiar daca asocierea e nepopulara, noi suntem totusi niste calatori prin aceasta viata. O calatorie intre data nasterii si cea a mortii, o calatorie pe care o incepem fara sa aducem nimic cu noi si pe care o incheiem fara sa luam nimic cu noi.
In mod paradoxal, desi nu aducem nimic la venirea noastra in aceasta lume si, desi nu luam nimic la plecare, pe traseu avem mainile pline de bagaje de tot felul, unii mai multe, altii mai putine. Nu am intentia sa enumar aici si acum multimea de bagaje inutile care ne pot impiedica “zborul “. Ar fi prea multe de spus in aceasta privinta. Doresc insa sa ma refer la un “bagaj” ce ne poate fi fatal in “zborul” nostru spre tarmul celalat : minciuna in toate formele ei.
Cand am afirmat ca minciuna este un “ bagaj “ fatal, am avut in vedere ceea ce spune Biblia in legatura cu acest pacat si in legatura cu cei ce il savarsesc.
Despre cei 144 000 de oameni rascumparati , Apocalipsa declara ca “in gura lor nu s-a gasit minciuna, caci sunt fara vina inaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” ( Apocalipsa 14, 5 ) De ce oare, dintre toate pacatele posibile, este amintita doar minciuna ? Faptul acesta ar trebui sa ne dea de gandit !
Pe lista celor nemantuiti, a celor ce vor avea parte de pedeapsa vesnica, mincinosii ocupa un loc aparte: “Dar cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatori la idoli si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua.” ( Apocalipsa 21, 8 )
Din nou trebuie sa observam ca minciuna ocupa un loc aparte intre celelalte pacate. Sublinierea “toti mincinosii” trebuie de asemenea sa ne dea de gandit !
Dupa ce e facuta o impresionanta descriere a cetatii Noului Ierusalim, in care vor locui cei mantuiti din toate generatiile, Biblia ne atrage atentia foarte categoric: “Nimic intinat nu va intra in ea ( cetatea Noului Ierusalim ) , nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna, ci numai cei scrisi in cartea vietii Mielului.” ( Apocalipsa 21, 27 )
De ce oare, dintre numeroasele pacate pe care le poate face un om, este din nou amintita minciuna ? Si acest amanunt ar trebui sa ne dea de gandit !
Si, in final, dupa ce suntem asigurati de revenirea in slava a Mantuitorului ( vezi Apocalipsa 22, 13 ), fericindu-i pe cei ce isi pregatesc caractere curate pentru cer ( vers. 14 ), ne este zugravit un tablou sumbru: “ Afara sunt cainii,vrajitorii, curvarii, inchinatorii la idoli si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna.” ( Apocalipsa 22, 15 )
Din nou trebuie sa observam ca, in lista de pacate care il pot exclude pe un om din Imparatia lui Dumnezeu, minciuna ocupa un loc aparte. Inspiratia biblica insista asupra acestui “bagaj” care ne poate fi fatal si care poate face diferenta dintre viata vesnica si moarte vesnica.
In portretul moral facut de psalmistul David omului care “va locui pe muntele cel sfant al lui Dumnezeu” ( cel mantuit ) , exista o trasatura de caracter creionata inca de la inceput, ceea ce arata importanta ei:
“Doamne, cine va locui in cortul Tau ? Cine va locui pe muntele Tau cel sfant? Cel ce umbla in neprihanire, cel ce face voia lui Dumnezeu si spune adevarul din inima.” ( Psalmul 15, 1-2 )
Intelegem din toate aceste pasaje biblice ( si din multe altele ) ca intre mantuire, neprihanire si viata vesnica, pe de o parte, si minciuna in toate formele ei, pe de alta parte, exista o incompatibilitate majora.
Ce este de fapt minciuna ? De ce este ea un pacat atat de grav , un “bagaj” atat de greu incat ne poate curma zborul spre cer ? Care sunt formele ei de manifestare ? Cine are “brevetul de inventie” al minciunii ? Cum o priveste Dumnezeu ? Care sunt remediile ? Exista speranta de vindecare si pentru cei care traiesc in minciuna ?
Iata cateva intrebari la care vom incerca sa gasim un raspuns acceptabil.
“Tatal minciunii”
Ce face ca minciuna sa fie un pacat atat de grav inaintea lui Dumnezeu ? Poate ca niciodata nu am fi inteles gravitatea acestui pacat daca Mantuitorul nu ne-ar fi deschis o alta perspectiva asupra lui:
“Voi aveti de tata pe diavolul si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Oridecateori spune o minciuna , vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii.” ( Ioan 8, 44 )
Duritatea afirmatiilor si franchetea cu care sunt facute, fara a menaja in niciun fel pacatul, ne ajuta sa intelegem ca minciuna nu e un pacat minor, un “pacatel” cu care putem cocheta, ne putem distra si apoi ne putem debarasa cand dorim. Trairea in minciuna ne face sa ne renegam originea divina si sa intoarcem spatele Tatalui nostru ceresc, alegand un alt “tata” – pe cel care este “mincinos si tatal minciunii”.
Poate fi ceva mai grav decat aceasta renegare a originii noastre ?
Afirmatia lui Iisus , continand sintagma “tatal minciunii”, ne trimite inapoi in timp la acel moment in care , in Universul desavarsit creat de Dumnezeu, a fost rostit primul neadevar. Intre miliardele de finte inteligente create de Dumnezeu si care infrumusetau si imbogateau Creatiunea Sa, se afla una de o frumusete si slava care le intrecea pe ale tuturor celorlalte creaturi. Era Lucifer, “fiul zorilor” ( Isaia 14, 12 ), “heruvimul ocrotitor” ( Ezechiel 28, 14 ), care statea in imediata apropiere a tronului ceresc, “pe muntele cel sfant al lui Dumnezeu “.
Sintagma “heruvim ocrotitor” poate sa ne trezeasca o intrebare fireasca: ce putea ocroti Lucifer intr-un Univers desavarsit, lipsit de pacat si de pericole ? Avea nevoie Dumnezeu de ocrotirea unui inger al Sau ? Se afla El in vreo primejdie ?
Desigur, privind lucrurile din punct de vedere fizic, ar fi absurd sa ne gandim la asa ceva. Creatorul, Dumnezeul cel Atotputernic, nu avea nevoie de bodyguarzi. Exista insa un gen de ocrotire de care Numele si Renumele lui Dumnezeu aveau nevoie, chiar si intr-un Univers desavarsit. Despre ce este vorba ?
Fiintele create de Dumnezeu sunt fiinte inteligente. Insa oricat de inteligente ar fi, ele sunt limitate in raport cu atotintelepciunea divina. Din acest motiv, a existat intotdeauna pericolul ca un gand, un plan sau un gest al Cratorului sa nu fie intelese pe deplin de creaturile Sale. Oricand puteau aparea semne de intrebare in mintea ingerilor : oare de ce a procedat Dumnezeu in felul acesta?
Aici, in acest domeniu sensibil, intervenea misiunea “heruvimului ocrotitor” . El trebuia sa explice fiintelor, in mintea carora se ridicau diferite semne de intrebare, ratiunea pentru care Creatorul a procedat intr-un fel sau altul. Facand lucrul acesta, Lucifer “ocrotea” Numele si Renumele lui Dumnezeu de orice posibile interpretari gresite ale caracterului Sau.
Toate au fost perfecte pana intr-o zi.
“Ai fost fara prihana in caile tale din ziua in care ai fost facut pana in ziua in care s-a gasit nelegiuirea in tine… Ti s-a ingamfat inima in tine din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat intelepciunea cu stralucirea ta…” ( Ezechiel 28, 15.17 )
Lucifer a inceput sa cultive ganduri ascunse: “Tu ziceai in inima ta: Ma voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor la capatul miazanoaptei, ma voi sui pe varful norilor, voi fi ca Cel Prea Inalt.” ( Isaia 14, 13-14 )
Dar cum sa-si puna in aplicare aceste ganduri ascunse ? Era nevoie de o strategie bine pusa la punct pentru a-i castiga pe ingeri de partea sa.
“Parasindu-si locul din prezenta imediata a lui Dumnezeu, Lucifer a inceput sa raspandeasca spiritul de nemultumire printre ingeri. Lucrand in taina adanca si, pentru, o vreme ascunzandu-si scopul adevarat sub aparenta respectului fata de Dumnezeu, a incercat sa trezeasca nemultumirea fata de legile care guvernau fiintele ceresti, lasand sa se inteleaga ca ele impuneau restrictii care nu erau necesare. Din moment ce erau sfinti, el sustinea ca ingerii trebuie sa asculte de indemnul constiintei lor. Cauta sa trezeasca simpatie pentru el, aratand ca Dumnezeu procedase nedrept cu el, dandu-I onoarea suprema lui Christos. El pretindea ca, aspirand la o putere si la o onoare mai mari, nu urmarea inaltarea de sine, ci cauta sa asigure libertate pentru toti locuitorii cerului, ca pe calea aceasta ei ar putea ajunge la o stare mai inalta de existenta.” ( 1 )
Asadar, intr-un Univers care nu cunoscuse pacatul, apar primele insinuari, primele calomnii, primele neadevaruri izvorate din inima celei mai stralucite creaturi. Lucifer a devenit “tatal minciunii” pentru ca el a fost prima fiinta care a rostit minciuna. Si, pentru a fi pe deplin convinsi ca sintagma “tatal minciunii”, rostita de Insusi Mantuitorul, este justificata, sa privim inca odata la istoria caderii omului.
Aceasta istorie dramatica, cu toate consecintele pe care le traim cu totii astazi nu ar fi existat daca Lucifer, devenit intre timp Satana ( Impotrivitorul ), nu i-ar fi amagit printr-o minciuna pe primii nostri parinti. Dumnezeu ii avertizase pe Adam si Eva de aparitia raului in Univers. Geneza 2, 15 ne sugereaza acest lucru prin expresia “sa o pazeasca” . Porunca divina era clara: “Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit.” ( Geneza 2, 16-17 )
Deghizat in sarpe, Satana isi incepe atacul semanand mai intai indoiala in inima oamenilor:
“ Oare a zis Dumnezeu cu adevarat : “Sa nu mancati din toti pomii din gradina ?”( Geneza 3, 1 up. )
Apoi urmeaza minciuna sfruntata: “Hotarat ca nu veti muri.” ( vers. 4 )
Suntem in fata primei minciuni rostita pe planeta noastra, cea care a declansat marea tragedie a caderii omului in pacat. O minciuna pe care, din nefericire, majoritatea oamenilor o cred inca, atunci cand discuta, cand predica, cand scriu sau asculta despre teoria nemuririi sufletului. Este paradoxal si aproape imposibil de conceput faptul ca omul s-a indoit de cuvantul clar Creatorului sau, dand in schimb crezare unei minciuni sfruntate a lui Satana.
Prima minciuna rostita in Eden si-a facut efectul. Omul a fost amagit, s-a prabusit de la starea de neprihanire la cea de pacatosenie si, odata cu prabusirea lui, s-a prabusit si platforma pe care statuse. In felul acesta, toti oamenii care se nasc pe acest pamant se nasc in prapastia pacatului, acolo unde Dumnezeul iubirii nu ar fi dorit niciodata sa ajungem.
Si cand ne gandim ca totul a pornit de la o simpla minciuna ! O minciuna rostita insa cu o desavarsita siguranta si putere de amagire de catre cel care a fost si va ramane, pana la incheierea istoriei pacatului, “tatal minciunii”.
Minciuna noastra cea de toate zilele
“Tatal minciunii” are , in mod firesc, si niste fii – fii ai minciunii. Afirmatia este cat se poate de dura, insa ea decurge in mod logic din cuvintele Mantuitorului: “Voi aveti de tata pe diavolul si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru” ( Ioan 8, 44 )
Aceste cuvinte nu sunt adresate unor pagani necunoscatori ai Legii lui Dumnezeu, ci iudeilor – poporul ales si privilegiat. Este posibil ca tocmai oamenii care au cunostinta deplina a adevarului sa ajunga fii ai minciunii ?
Privit, va rog, in jur ! Traim intr-o lume care isi zice crestina si, cu toate acestea, minciuna poate fi intalnita pe toate drumurile. Te lovesti de ea oriunde te indrepti. O gasesti in presa, in emisiuni TV si radiofonice, o gasesti in literatura si in politica, in contabilitate si diplomatie… Majoritatea filmelor sunt realizate pe baza unor scenarii fictive, iar manualele scolare, care ar trebui prin definitie sa redea doar adevarul, sunt pline de neadevaruri inoculate in mintile fragede ale copiilor.
Minciuna se regaseste in rapoarte oficiale si in statistici, in promisiunile electorale, in revistele de scandal, in bancuri si glume. Sefii ii mint pe subalterni, iar acestia din urma isi mint superiorii. Parintii ii mint pe copii, iar copiii isi mint, la randul lor, parintii. Sotul isi minte sotia, iar aceasta isi minte sotul. Natiunile se mint unele pe altele atunci cand incheie tratate intre ele . Evreii ii mint pe palestinieni, iar palestinienii ii mint, la randul lor, pe evrei.
Se minte prin vorbire, dar se minte la fel de mult si prin traire. Exista minciuna in ideologii, dar si in sistemele religioase. Se minte chiar si in cimitire cand, pe crucea de la capul defunctului, este gravat: “Aici se odihneste robul Domnului”. Dar asa-zisul “rob al Domnului” a slujit in timpul vietii oricui altcuiva, numai lui Dumnezeu nu.
Se minte in sport, in razboi sau pace, in afaceri si in sistemele de educatie. Gasim minciuna pe etichetele produselor de consum, in procesele verbale si in pagini de internet. Minciuna este pretutindeni, implinind cuvintele Scripturii: “Fiecare jura stramb si minte.” ( Osea 4, 2 )
Nu e de mirare ca, intr-o astfel de atmosfera, oamenii ajung sa minimalizeze gravitatea minciunii. Ea nu mai e privita ca fiind un pacat grav si o noua filozofie de viata, in care minciuna apare ca fiind un rau necesar, tinde sa ia locul unei moralitati sanatoase.
Nu ati auzit spunandu-se uneori: “Daca nu minti in viata, nu supravietuiesti “ ? O astfel de filozofie de viata nu o poate avea decat un fiu al minciunii. Un fiu al lui Dumnezeu va spune intotdeaunas adevarul, chiar daca acest lucru ar duce la prabusirea cerului asupra sa. Daca Christos este “Calea, Adevarul si Viata” ( Ioan 14, 6 ), un urmas al Lui nu poate fi decat un fiu al adevarului.
Nu e usor sa fii comerciant si sa le spui cumparatorilor intotdeauna adevarul cu privire la produsele pe care le vinzi. Nu e usor sa fii medic si sa spui pacientului muribund ca mai are putin de trait si trebuie sa se pregateasca pentru sfarsit. Nu e usor sa fii predicator si sa fii totdeauna sincer fata de turma peste care esti pus. Nu e usor sa predici adevarul si numai adevarul de la amvonul bisericii sau in discutiile personale, stiind ca adevarul nu e intotdeauna popular. Nu e usor sa fii copil si sa spui parintilor notele primite la scoala chiar si atunci cand ele nu sunt prea bune. Nu e usor sa fii servitor si sa ramai de partea adevarului chiar si atunci cand stapanul te obliga sa-l minti pe cel care tocmai bate la usa intreband daca stapanul e acasa. Nu e usor sa fii secretara si sa raspunzi la telefon spunand ca patronul e la birou, cand el ti-a cerut sa le spui tuturor ca e plecat.
Nu, nimeni nu sustine ca e usor sa spui numai adevarul intr-o lume care se scalda in minciuna ! A fi corect, a spune totdeauna numai adevarul, a ocoli cu orice risc minciuna in toate formele ei, e cat se poate de greu. Dar nu si imposibil ! Dumnezeu ne cere sa fim oameni ai adevarului. El nu ne cere sa facem doar lucruri usoare. Pe acestea le pot face si copiii. El ne cere sa avem curajul sa facem si lucruri grele. A spune intotdeauna adevarul si numai adevarul este unul din aceste lucruri grele pe care El le cere de la noi.El ne ofera tot ajutorul Sau in aceasta privinta, iar rasplata va fi pe masura.
De astfel de oameni are nevoie Dumnezeu . De astfel de oameni are nevoie societatea in care traim.
“Impotriva aproapelui”
Porunca a noua condamna orice fals exprimat sau faptuit cu scopul de a induce in eroare. Minciuna este , in esenta, orice marturie contrara adevarului.
Un om poate sa-si minta aproapele, poate minti o colectivitate, poate minti o institutie, poate minti statul, Il poate minti pe Dumnezeu si se poate minti chiar pe sine insusi. Modalitatea de a minti poate fi diferita. Exista , in principal, trei cai prin care omul poate adduce o marturie contrara adevarului, in functie de limbajul folosit. El poate minti prin limbajul verbal, prin limbajul tonal ( tonul vocii ) si prin limbajul corporal ( mimica, gesturi, etc. ).
De asemenea, putem vorbi despre doua ipostaze ale minciunii:
1) Minciuna prin ascunderea adevarului complet.
Este ceea ce s-a intamplat cu Adam in momentul in care Creatorul i-a cerut o explicatie cu privire la neascultarea lui: “Omul a raspuns : “Femeia pe care mi-ai dat-o ca sa fie langa mine, ea mi-a dat din pom si am mancat.” ( Geneza 3, 12 )
Era raspunsul lui Adam o minciuna ? Nu era Eva cea care-i daduse fructul oprit ? Desigur. Insa modul in care Adam pune problema ascunde o parte din adevar, prezentand doar acea parte care ar fi putut sa-l disculpe. Ascunderea acelei parti din adevar care nu ne convine si care ar putea sa ne puna intr-o postura neplacuta, , aducandu-ne culpabilizare, este prima ipostaza a minciunii.
Desigur, exista in viata situatii in care tacerea e de aur. Insusi Mantuitorul a tacut atunci cand I se puneau tot felul de intrebari de catre acuzatorii Sai. A nu spune tot ce stii, in anumite situatii, nu inseamna a minti. Dimpotriva, poate fi o dovada de iubire si intelepciune. Pacatul intervine atunci cand este ascunsa acea parte din adevar care ar putea sa ne descopere ca vinovati, cu scopul vadit de a-i induce in eroare pe cei din jur.
2) Minciuna sfruntata
Este minciuna directa, spusa de cineva care te priveste senin in ochi, ca si cand ti-ar spune adevarul si numai adevarul.
“Cine esti tu, fiule?” – il intreaba batranul Isaac pe cel din fata lui pe care, din cauza slabirii vederii, nu-l mai putea recunoaste. “Iacov a raspuns tatalui sau : “Eu sunt Esau, fiul tau cel mai mare” – ii raspunde acesta cu seninatate ( Geneza 27, 18-19 ) Numai ca “Esau” era in realitate Iacov !
Aceasta este a doua ipostaza a minciunii. Din nefericire, aceasta “marfa” a “tatalui minciunii” e la mare cautare in lumea noastra. Daca Creatorul i-a dat omului cuvintele pentru a-si exprima gandurile, astazi lucrurile sunt intoarse pe dos: omul foloseste cuvintele pentru a-si ascunde adevaratele ganduri.
In scurta formulare a poruncii a noua exista o expresie care face ca aceasta porunca sa aiba o aplicabilitate speciala: “Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau” . Aceasta expresie ne atrage atentia asupra unor forme ale minciunii cu caracter aparte si care lovesc direct in reputatia si renumele aproapelui. Iata cateva forme de marturisire stramba “impotriva aproapelui” pe care le vizeaza porunca a noua:
1) Calomnia
Definitia pe care DEX il da cuvantului “calomnie” este urmatoarea: “afirmatie mincinoasa si tendentioasa facuta cu scopul de a discredita onoarea sau reputaia cuiva: defaimare, clevetire.” ( 2 )
Calomnia provoaca unele din cele mai dureroase rani sufletesti, ale caror cicatrici nu dispar uneori toata viata. Ce poate fi mai dureros decat sa te stii curat, avand simtaminte curate si motivatii sfinte, si totusi cineva sa te acuze de lucruri la care nu te-ai gandit niciodata ?
Oare cat de mult a trebuit sa sufere in sufletul Sau neprihanit Iisus cand oamenii isi bateau joc de El, spunand ca e stapanit de duhuri rele, ca lucreaza cu Belzebub sau ca e un “samaritean indracit” ? ( vezi Ioan 7, 20; 8, 48.52; 10, 20 ). El, care se ruga nopti intregi pentru ei ! El, care nu facea nimic fara sa aiba aprobarea Tatalui si prezenta Duhului Sfant !
Calomnia isi are originea in marea lupta dintre bine si rau care a inceput in cer si continua acum pe pamant. Lucifer, pentru a-si aduna sustinatori ai ideilor sale si pentru a-i intoarce impotriva guvernarii divine, a raspandit o multime de calomnii la adresa lui Dumnezeu.
“Satana putea folosi ceea ce Dumnezeu nu putea – lingusirea si amagirea. El cauta sa falsifice cuvintele lui Dumnezeu si reprezenta eronat planul Sau de guvernare inaintea ingerilor, sustinand ca Dumnezeu nu a fost drept atunci cand a dat legi si randuieli locuitorilor cerului; ca atunci cand cerea supunere si ascultare de la creaturile Sale, cauta numai inaltarea de Sine.” ( 3 )
De atunci, de la acel razboi din cer in urma caruia Lucifer a fost aruncat la pamant impreuna cu sustinatorii sai, spiritul de calomnie a coborat pe pamant. Calomnia a devenit una din cele mai otravite arme ale “tatalui minciunii”, folosita de el si fiii sai pentru a-i descuraja, a-i rani si a-i dezarma pe cei ce doresc sa ramana alaturi de Domnul lor.
2) Vorbirea de rau
Vorbirea de rau nu este o minciuna sfruntata, asemenea calomniei. Pentru ca sa-l vorbesti de rau pe un semen nu trebuie sa spui neadevaruri despre el. E suficient sa spui despre el realitati negative care vor lovi in reputatia lui si care ii vor distorsiona imaginea in fata lumii. Vorbirea de rau se incadreaza perfect in spiritul poruncii a noua, caci ce poate insemna ea decat a marturisi impotriva aproapelui ?
“ Nu va vorbiti de rau unii pe altii , fratilor ! Cine vorbeste de rau pe un frate sau judeca pe fratele sau , vorbeste de rau Legea sau judeca Legea. Si daca judeci Legea, nu esti implinitor al Legii, ci judecator.” ( Iacov 4, 11 )
“Lepadati dar orice rautate , orice viclesug, orice fel de prefacatorie , de pizma si de clevetire .” ( 1 Petru 2, 1 )
3) Exagerarea
Daca in poezie exagerarea este considerata un mijloc artiostic de exprimare, in vorbirea curenta ea nu este altceva decat una din miile de forme ale minciunii. Pare nevinovata, e greu de depistat si uneori trebuie sa mananci cu cineva un sac de sare ca sa realizezi ca, de fapt, el exagereaza intotdeauna. Daca e alb, el spune ca e gri, iar daca e gri, el afirma cu toata convingerea ca e negru.
O forma aparte a minciunii prin exagerare o reprezinta lingusirea. Definitia verbului “ a lingusi” din DEX: “a lingusi” = a se pune bine cu cineva prin atitudini si vorbe magulitoare la adresa lui, prin laude exagerate si ipocrite” ( 4 ).
De ce lingusirea este o marturisire impotriva aproapelui si , in consecinta, o calcare a poruncii a noua ? Pentru ca ea hraneste partea negativa a fiintei umane: firea pamanteasca, egoismul si vanitatea omului. Desi cuvintele lingusitorului sunt dulci pentru urechi, rodul lor este cat se poate de amar. Omul care se hraneste cu lingusirile celor din jur pierde simtul realitatii, traind intr-o lume ireala, intr-un fel de bovarism.
Oare ce poate fi mai primejdios pentru un om decat sa fie rupt de realitatea din jurul sau ?
4 ) Barfa
Aparent, vorbirea de rau si barfa reprezinta unul si acelasi lucru. Exista totusi o diferenta de fond: in timp ce vorbirea de rau consta in raspandirea de realitati negative despre o persoana, barfa este raspandirea de neadevaruri despre acea persoana.
Una din poruncile clare si fara posibilitate de interpretare gresita este cea redata in Exod 23, 1: “Sa nu raspandesti zvonuri neadevarate. Sa nu te unesti cu cel rau ca sa faci o marturisire mincinoasa pentru el !”
Solomon nu-i cruta pe barfitori, numindu-i “nebuni”:“Cine raspandeste barfelile este un nebun “ ( Proverbe 10, 18 )
In paranteza fie spus, in conceptia biblica nebunia nu este doar o simpla dereglare mintala, ci un intreg complex de dereglari mintale, dar si morale.
Si, in sfarsit, in portretul moral al omului neprihanit care va mosteni Imparatia lui Dumnezeu, psalmistul David creioneaza o trasatura de caracter importanta: cel ce umbla in neprihanire “ nu cleveteste cu limba lui, nu face rau semenului sau si nu arunca ocara asupra aproapelui sau.” ( Psalmul 15, 3 )
Atentie insa ! Barfa este un pacat colectiv in care sunt implicate cel putin trei categorii de oameni: 1) scornitorii de barfe, 2 ) transmitatorii ( canalele ) si 3 ) primitorii barfelor ( cei ale caror urechi sunt deschise pentru asemenea subiecte ).Niciuna din aceste categorii nu are o vina mai mica. Porunca a noua se adreseaza tuturor acestora deopotriva.
Bagajele la control !
Una din amintirile neplacute pe care le pastrez in memorie este legata de perioada satisfacerii stagiului militar. Periodic, ofiterii ne scoteau in fata cazarmii impreuna cu valizele nostre si ne controlau absolut toate obiectele personale pe care le aveam . Tot ce nu corespundea din punct de vedere al regulamentelor militare ne era confiscat. Desi nu ne bucuram deloc sa ne stim perchezitionati, faptul in sine isi avea ratiunea sa.
Astazi, nimeni nu se opune controlului bagajelor intr-un aeroport inainte de zbor. Intelegem cu totii ca acest control e legat de ratiuni de securitate a zborului. Inmultirea actelor teroriste a intensificat necesitatea unor controle cat mai amanuntite, toate avand drept scop stoparea raului.
De ce nu s-ar intampla acelasi lucru si in domeniul spiritual ?
Din fericire, pentru binele si armonia intregului Univers, acest control exista. Mai mult decat atat, “controlul” de care vorbim nu e subiectiv, caci el e facut de Cel care cunoaste in toate detaliile fiecare gand, fiecare motivatie ascunsa si fiecare intentie nemarturisita a oamenilor.
Apocalipsa lui Ioan , vorbind in ultimele capitole despre Imparatia lui Dumnezeu pregatita celor mantuiti, ne atrage atentia ca, pentru a intra pe portile Noului Ierusalim, trebuie sa trecem printr-un control amanuntit al caracterului. Sta scris despre cetatea Noului Ierusalim: “Nimic intinat nu va intra in ea, nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna, ci numai cei scrisi in cartea vietii Mielului” ( Apocalipsa 21, 27 )
Intelegem din acest singur verset ca minciuna este un pacat suficient de grav pentru a face ca numele unei persoane sa fie sters din cartea vietii, pierzandu-si , in final, mantuirea. Minciuna este , intr-adevar, un bagaj fatal. Biblia ne ofera suficiente exemple de oameni , unii chiar barbati ai credintei, care s-au aflat in mare pericol datorita acestui “bagaj” neacceptat de Dumnezeu.
Avraam a fost pe punctul de a-si pierde familia, de a iesi din hotarele fagaduintelor divine si de a calca legamantul incheiat cu Dumnezeu, datorita miunciunii ( vezi Geneza 12, 10-20 si 20, 1-9 ). Ironia sortii a facut ca tocmai Abimelec, un imparat pagan, sa-l mustre pentru pacatul minciunii pe cel care avea sa devina “parintele credinciosilor”.
Anania si Safira si-au pierdut viata incercand sa-i minta nu doar pe fratii lor de credinta, ci chiar pe Duhul Sfant ( Faptele Apostolilor 5, 1-11 ).
Timp de doua decenii, Iacov a fost nevoit sa pribegeasca departe de casa , printre straini, fara sa-si mai revada vreodata mama. Urmarit de teama fata de razbunarea promisa de Esau, dar si de mustrarile propriei constiinte, Iacov a trebuit sa suporte suferinte inimaginabile datorita unei “simple” minciuni rostita in fata batranului sau tata ( vezi Geneza 27, 18-20 ).
Si astfel, de-a lungul istoriei omenirii, milioane si milioane de oameni si-au pierdut libertatea , averea, reputatia, familia si chiar viata datorita acestui “bagaj” fatal pe care l-au luat cu ei in calatoria lor prin viata. Oare cati oameni isi vor pierde in final mantuirea din cauza minciunii ?
In cultura noastra secularizata, pacatul minciunii e minimalizat. Se folosesc tot felul de sinonime si diminutive care incearca sa ne determine sa privim minciuna , nu ca pe un pacat atat de grav, ci ca pe un “pacatel” aproape nevinovat, uneori chiar simpatic si hazliu. Astazi se vorbeste de “exagerare”, “ inflorituri”, “minciunica”, “minciunele”, “gogonate”, “minciuni nevinovate”, “minciuni necesare” , etc. Biblia insa nu coboara standardul moral nici macar cu o iota de Lege. Dimpotriva, ea ne indeamna cu toata autoritatea divina pe care o are:
“Nu va mintiti unii pe altii, intrucat v-ati dezbracat de omul cel vechi cu faptele lui si v-ati imbracat cu omul cel nou care se innoieste spre cunostinta dupa chipul Celui ce l-a facut.” ( Coloseni, 3,9-10 )
“De aceea, lasti-va de minciuna. Fiecare din voi sa spuna aproapelui sau adevarul, pentru ca suntem madulare unii altora.” ( Efeseni 4, 25 )
Fie ca rugaciunea psalmistului David sa devina si rugaciunea noastra:
“Pune, Doamne, o straja inaintea gurii mele si pazeste usa buzelor mele. Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate impreuna cu oamenii care fac raul si sa nu mananc la ospetele lor “ ( Psalmul 141, 3-4 )
Chiar daca am fost candva fii ai “tatalui minciunii” , e posibil si trebuie sa devenim fii ai Adevarului. Daca nu pentru alt motiv, cel putin pentru ceea ce a facut Dumnezeu pentru noi, la cruce.
Porunca a noua ne cere sa manifestam respect fata de Adevar.
Lori Balogh
Referinte:
( 1 ) E.G. White, Tragedia Veacurilor, Editura “Viata si Sanatate”, Bucuresti, 2002, pag. 432
( 2 ) http://dexonline.ro/search.php?cuv=calomnie
( 3 ) E. G. White, Tragedia Veacurilor, Editura “Viata si Sanatate”, Bucuresti, 2002, pag. 434
( 4 ) http://dexonline.ro/search.php?cuv=lingusire
