Decalogul, dragostea si porunca iubirii
Autor Lori Balogh
www.loribalogh.ro
Se spune ca nu jignesti niciodata pe cineva, iubindu-l. Intr-adevar, dintre toate ingredientele de care are nevoie viata pentru a avea gust, nu este niciunul mai important ca dragostea. Nu exista fiinta care sa poata trai frumos si plenar care sa nu aiba nevoie de ea.
Unii spun ca si plantele , pentru a se dezvolta armonios, au nevoie sa fie iubite. Probabil…Nu pot nici confirma, nici infirma aceasta ipoteza…
Fiinta umana insa, oricare ar fi statutul ei social, oricare ar fi culoarea pielii, gradul de instruire, sexul sau varsta ( am auzit de bebelusi care au refuzat sa traiasca , simtind ca nu sunt doriti si iubiti de parintii lor ), are nevoie de dragoste.
Desigur, in lume sunt un milion de lucruri care pot exista, care pot functiona si care isi pot implini rolul si fara sa fie iubite. Un stalp de inalta tensiune, o oala de gatit, un aparat de ras, o masina de tuns iarba si inca o multime de alte lucruri , pot exista si fara dragoste.
Nu la fel stau lucrurile cu fiinta umana. Si aceasta pentru simplul motiv ca asa am fost creati si programati sa “functionam”, asa este prevazut in “cartea noastra tehnica” de catre un Creator despre care Bibila afirma ca este dragoste ( 1 Ioan 4, 8 ).
Ne-am gandit vreodata ce implica faptul da Dumnezeu este dragoste ?
De obicei, cand ne gandim la acest lucru, il asociem cu binecuvantarea, cu Providenta calauzitoare, cu Jertfa lui Christos, cu fagaduintele Bibliei, cu ocrotirea de primejdii si, in final, cu mantuirea sufletelor noastre. Dar cand ne gandim la judecata lui Dumnezeu, la pedepsele Lui, la mania Lui si la nimicirea finala a celor nelegiuiti ne simtim la fel de liberi sa credem ca El este dragoste ?
Dar cand ne gandim la Legea Sa ? Este vreo sansa sa vedem si in Lege manifestarea iubirii divine ?
Pentru multi e greu, e enorm de greu sa vada acest lucru, fapt ce ii face sa priveasca cu crispare si neplacere atat la Lege, cat si la Datatorul ei. Aceasta incapacitate de a discerne prezenta iubirii divine chiar si in cele mai neplacute ipostaze in care Dumnezeu se manifesta in relatia Sa cu omul, i-a impins pe multi , fie pe panta razvratirii impotriva lui Dumnezeu , fie pe cea a unei intelegeri gresite a caracterului, planurilor, intentiilor si metodelor Sale. Iata un exemplu de o astfel de intelegere gresita a caracterului Dumnezeului Vechiului Testament, asa cum reiese dintr-o lucrare istorica de mari proportii, apartinad lui WillDurant:
“Avem toate motivele sa credem ca evreii, cucerind Canaanul, au adoptat unul dintre zei, pe Yahu, l-au recreat conform propriei lor conceptii, infatisandu-l ca pe un zeu intunecat, razboinic, inversunat, cu slabiciuni care-l fac aproape simpatic. Si asta intrucat acest zeu nu pretinde catusi de putin ca ar fi atoatestiutor ; el le cere evreilor sa-si insemneze casele cu sange de vitel proaspat sacrificat pentru a nu le omora familia din intamplare, odata cu masacrarea intailor nascuti egipteni; nu era ferit de greseli si cea mai grava greseala comisa a fost chiar omul; el regreta , dar prea tarziu, ca l-a creat pe Adam si ca i-a permis lui Solomon sa devina rege. Din cand in cand este mancau, iute la manie, sangeros, capricios, nabadaios…Vorbeste cu placere si mult, tinand lungi discursuri, ; dar este timid si nu le arata oamenilor decat spatele. Nu s-a mai vazut vreodata un zeu atat de umanizat.” ( 1 )
Dincolo de informatiile gresite pe care le aduce – nepermise pentru un istoric de talia lui Will Durant ( de ex., evreilor li s-a cerut sa unga stalpii caselor lor cu sangele mielului pascal, nu cu al unui vitel ! ), intalnim aici un exemplu cat se poate de edificator de gresita intelegere a caracterului lui Dumnezeu. Cand oamenii ajung sa aiba o asemenea conceptie despre Dumnezeu , nu ne mira de ce exista in lumea noastra atata scepticism, ateism, materialism si alte “isme” inrudite.
Cat de important este sa-L cunoastem pe Dumnezeu asa cum este El in realitate, ca pe un Dumnezeu drept, dar si iubitor, sfant, dar si milos si iertator, intransigent fata de pacat, dar plin de intelegere si compasiune fata de omul cazut in pacat ! Este atat de importanta aceasta cunoastere, incat Mantuitorul a legat-o direct de dobandirea vietii vesnice:
“Si viata vesnica este acesta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu.” ( Ioan 17, 3 )
Intrebarea care se pune este daca poate fi evidentiata prezenta dragostei in Legea lui Dumnezeu. Dincolo de restrictii, de “sa nu”-uri si avertismente, dincolo de “coaja” tare , tepoasa si neplacuta a Legii, putem gasi oare miezul dulce, hranitor si placut al iubirii divine ?
Lasand la o parte orice prejudecati, orice atitudine de crispare fata de ideea de Lege a lui Dumnezeu, lasand la o parte argumentele teologilor antinomiani ( impotriva Legii ), sa incercam sa cautam “miezul”, esenta Legii. Daca e adevarat ca Dumnezeu este dragoste, daca e adevarat ca tot ce spune si face El este imbibat si motivat de iubire, atunci cu siguranta ca si Legea Sa, in esenta ei, este imbibata de dragoste.
Cateva observatii:
1) Respectul – cea mai elementara forma de manifestare a dragostei
Am auzit nenumarate persoane care au fost intrebate despre asteptarile lor cu privire la persoana iubita. De fiecare data raspunsul a fost acelasi: toti asteapta respect din partea celorlalti. Dragostea fara respect suna ca un bidon gol: nimic de valoare nu se afla in interior.
Privind cu atentie in continutul celor zece porunci ale Decalogului, intrezarim, dincolo de litera concreta a poruncii, o alta cerinta mai inalta din partea lui Dumnezeu: respect fata de anumite valori:
– Porunca intai ne cere, chiar daca ni se pare ciudat sa vorbim de despre asa ceva in timpurile Vechiului Testament, sa avem respect fata de Evanghelie. Dar ce este Evanghelia ? Ea este vestea cea buna a eliberarii nostre din robia pacatului prin jertfa lui Christos.
Ceea ce este deosebit de interesant in Decalog este faptul ca porunca intai nu incepe cu “sa nu…”, nu incepe cu o restrictie oarecare, ci cu o veste buna a eliberarii din robie: “ Eu sunt Domnul , Dumnezeul tau care te-am scos din tara Egiptului, din casa robiei…” ( Exod 20, 2 ). Inainte de a ne cere ceva, Dumnezeu ne elibereaza , redandu-ne demnitatea de oameni liberi, capabili sa asculte de cerintele Legii Sale. Aceasta este cu adevarat o Evanghelie, iar Dumnezeu ne cere sa avem respect fata de ea si Autorul ei.
– Porunca a doua ne cere sa avem respect fata de obiectul inchinarii noastre. A-l reprezenta pe Dumnezeul cel Atotputernic, Cel sfant si infricosat, despre care Biblia afirma ca este Spirit ( Ioan 4, 24 pp.), printr-un batran aspru la chip, carnal, cu parul si barba ravasite, imbracat cu un val transparent dincolo de care se vad formele carnale – asa cum e zugravit de Michelangelo in frescele de la Capela Sixtina din Roma – este o totala lipsa de respect fata de obiectul inchinarii noastre.
– Porunca a treia ne cere sa avem respect fata de Numele lui Dumnezeu si fata de tot ce e legat de acesta. Bancuri in care apare Numele lui Dumnezeu, anecdote “crestine”, folosirea usuratica a Numelui Sau in conversatii lumesti si o multime de alte situatii, dovedesc cat de putin respect au oamenii fata de tot ce e legat de Numele lui Dumnezeu.
– Porunca a patra ne cere sa avem respect fata de creatiunea lui Dumnezeu, fata de tot ce El a creat pentru binele si fericirea noastra , lasandu-ne ca amintire, ca memorial al actului Sau creator, ziua de odihna – Sabatul.
– Porunca a cincea ne cere sa avem respect fata de parintii care ne-au dat viata, dar, intr-un sens mai larg, si fata de parintii spirituali, de cei care ne-au indrumat pasii , intr-un fel sau altul, pe calea cea buna.
– Porunca a sasea ne cere sa avem respect fata de viata. Atata vreme cat nu suntem in stare sa creem nici macar un banal fir de iarba, nu este decat firesc sa manifestam cel mai profund respect fata de viata, sub orice forma s-ar manifesta ea.
– Porunca a saptea ne cere sa avem respect fata de una din institutiile lasate de Creator omului inca din Eden, inainte de caderea in pacat: casatoria. Adulterul, atat de comun in zilele noastre, a devenit o pandemie morala, manifestand un dispret total fata de institutia casatoriei.
– Porunca a opta ne cere sa respectam proprietatea privata a semenilor nostri, munca lor, eforturile lor, capacitatile lor. Orice lipsa de respect in acest domeniu este catalogata de cer drept furt.
– Porunca a noua ne cere sa respectam adevarul, prin evitarea oricaror forme de minciuna: verbala, scrisa, prin gesturi, prin mimica, prin fapte etc.
– Iar ultima porunca – a zecea– ne cere sa ne respectam pe noi insine si sa nu coboram la nivelul animalic, ravnind la ceea ce nu ne apartine de drept, la ceea ce Dumnezeu nu ne-a dat inca.
Iata cum , cerandu-ne sa manifestam respect in atatea domenii de viata, de fapt Dumnezeu ne cere sa iubim. Decalogul nu este o simpla lista de zece legi, ci el contine zece principii de iubire, zece moduri concrete prin care noi ne putem manifesta in iubirea fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri.
De fapt, Legea “desface” obligatia generala de a iubi in felii concrete , specifice diferitelor aspecte ale vietii, tocmai pentru a fi feriti de sentimentalismul inselator spre care tindem cu totii.
2) Asocierea intre dragostea fata de Dumnezeu si pazirea Legii
O asociere aparent nefireasca intre ideea de Lege si cea de iubire… Si totusi, Biblia leaga cei doi termeni intr-un mod cat se poate de firesc in diferite situatii:
– Exod 20, 6; Deuteronom 5, 10: “Si Ma indur pana la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele”
– Deuteronom 7, 9: “El isi tine legamantul si indurarea pana la al miilea neam de oameni fata de cei ce-L iubesc si pazesc poruncile Lui.”
– Neemia 1, 5: “Tu esti plin de indurare fata de cei ce Te iubesc si pazesc poruncile Tale.”
– Daniel 9, 4: “Doamne, Dumnezeule mare si infricosate, Tu, care tii legamantul si dai indurare celor ce Te iubesc si pazesc poruncile Tale.”
Aceeasi asociere o face si Mantuitorul in repetate randuri, in timpurile Noului Testament:
– Ioan 14, 15: “Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele…”
– Ioan 14, 21: “Cine are poruncile Mele si le pazeste, acela Ma iubeste”
– Ioan 15, 10: “Daca paziti poruncile Mele, veti ramanea in dragostea Mea, dupa cum si Eu am pazit poruncile Tatalui Meu si raman in dragostea Lui.”
Asadar, nu gasim in Biblie nicio dihotomie ( despartire ) intre Lege si dragoste. Dumnezeu si-a dorit intotdeauna sa aiba cu poporul Sau o relatie continua si ordonata. Dovada ca El a dorit acest lucru este legamantul. Dar un legamant nu poate exista fara niste prevederi care sa clarifice obligatiile si responsabilitatile fiecarei parti. Un legamant nu poate exista fara Lege.
Acesta este motivul pentru care, atat vechiul, cat si noul legamant, au la baza lor aceeasi Lege ( nici nu se putea altfel ! ), care oglindeste caracterul si vointa lui Dumnezeu. Deosebirea intre cele doua legaminte consta in aceea ca , in timp ce in vechiul legamant Legea a fost scrisa pe table de piatra, in noul legamant, Legea a fost scrisa in inima.
Mentinerea legamantului si, implicit, a relatiei dintre Dumnezeu si om, nu este posibila in afara respectarii Legii. Calcarea Legii duce in mod automat la ruperea legamantului.
Intre Lege si dragoste nu exista niciun dezacord deoarece una fara cealalta nu pote exista cu adevarat. O Lege fara dragoste inseamna tiranie, iar dragostea fara Lege devine imorala, nu mai are limite. Or, Dumnezeu, in calitate de Autor al Legii, nu poate fi acuzat , datorita naturii Sale, nici de tiranie, nici de imoralitate.
Aceasta asociere intre pazirea Legii si dragostea fata de Dumnezeu demonstreaza ca , de fapt, esenta Legii este dragostea si ca “tinta poruncii este dragostea care vine dintr-o inima curata, dintr-un cuget bun si dintr-o credinta neprefacuta.” ( 1 Timotei 1, 5 ).
3) Forma verbelor folosite in enuntarea celor zece porunci
In limba ebraica, forma verbului la conjunctiv este identica cu forma aceluiasi verb la viitorul simplu. Acest amanunt lingvistic este deosebit de interesant din perspectiva pe care o discutam acum, deoarece am putea citi Decalogul cu totul altfel decat o facem acum.
Sa facem un exercitiu , inlocuind forma verbului la conjunctiv cu viitorul simplu, apoi sa observam diferenta de nuanta:
– “Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine“ / “Tu nu vei avea alti dumnezei afara de Mine”
– “Sa nu-ti faci chip cioplit…si sa nu te inchini inaintea lor “ / “Tu nu-ti vei face chip cioplit …si nu te vei inchina inaintea lor”
– “Sa nu iei in desert Numele Domnului…” / “ Tu nu vei lua in desert Numele Domnului…”
– “Sa lucrezi sase zile…sa nu faci nico lucrare in ea …”/ “Tu vei lucra sase zile…tu nu vei face nicio lucrare in ea…”
– “Sa nu ucizi“ / “Tu nu vei ucide”, etc…
Nu este asa ca Decalogul suna intr-o alta tonalitate decat cea cunoscuta ? Dintr-o data, poruncile nu mai apar ca niste restrictii impuse de un Dumnezeu sever, ci ele descriu mai degraba un comportament uman moral, ca rezultat, nu al amenintarilor pedepsei, ci al recunostintei fata de iubirea lui Dumnezeu care ne-a eliberat din robia pacatului si a mortii.
Parafrazand Decalogul, tinand cont de acest aspect, el ar suna asa:
“ Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau care te-am eliberat din robie. In semn de recunostinta fata de ceea ce am facut pentru tine, tu nu vei avea alti dumnezei afara de Mine, nu-ti vei face chip cioplit, si nu te vei inchina inaintea lor, nu vei lua Numele Meu in desert, vei respecta ziua de odihna ca memorial al creatiunii, iti vei respecta parintii, vei respecta viata, familia, proprietatea semenului, adevarul si te vei respecta pe tine insuti”.
Privit din aceasta perspectiva, Decalogul nu ne mai apare ca un cod de porunci aspre, restrictive, ci mai degraba ca un sir de manifestari ale recunostintei noastre fata de ceea ce a facut Dumnezeu pentru noi.
O astfel de traducere se armonizeaza mai bine cu legea dragostei enuntata de Iisus in Matei 22, 34-40.
4) Paralela intre Decalog si “imnul iubirii” din 1 Corinteni 13, 1-8
Scriind despre dragoste, Pavel scoate in evidenta, nu latura sentimentala, ci principiul. In “imnul iubirii” nu ni se vorbeste despre o emotie trecatoare, despre un val de caldura pe care il simte cineva intr-un anumit moment fata de Dumnezeu sau o alta persoana. Pavel este foarte concret, legand dragostea de fapte concrete pe care le face un om care iubeste cu adevarat. Acelasi lucru il face si Legea, indemnandu-ne la fapte concrete, ca rezultat al recunostintei noastre fata de Dumnezeu.
In definitia dragostei pe care o gasim in versetele 4-7 , in fiecare element al ei putem regasi una sau mai multe din poruncile Decalogului:
– “ Dragostea este indelung rabdatoare” ( poruncile a cincea, a sasea, a saptea )
– “ Este plina de bunatate” ( poruncile intai, a patra, a cincea, a sasea )
– “ Nu pizmuieste” ( porunca a zecea )
– “ Nu se lauda, nu se umfla de mandrie” ( porunca a noua )
– “ Nu se poarta necuviincios” ( porunca a treia, a cincea )
– “ Nu cauta folosul sau” ( porunca a opta )
– “ Nu se manie “ ( porunca a sasea )
– “ Nu se gandeste la rau” ( porunca a zecea )
– “ Nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar “ ( porunca a noua )
– “Acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul” . Dupa cum dragostea are o acoperire de cinci stele, neexistand vreun domeniu in care sa nu poata actiona, la fel se intampla si cu Legea morala: nu exista niciun domeniu al vietii in care Legea sa nu poata identifica pacatul. Ea este o “oglinda” totala. Probabil ca, in acest punct, exista o deosebire intre dragoste si Lege: in timp ce dragostea acopera totul, Legea descopera totul. Si este firesc sa fie asa, avand in vedere rolurile diferite ale celor doua. Ceea ce este important pentru noi este faptul ca ambele concura la mantuirea noastra, potrivit rolului pe care il are: Legea ( prin lucrarea Duhului Sfant ) ne descopera pacatul si ne face constienti de nevoia noastra de mantuire, iar dragostea ( prin jertfa si lucrarea de mijlocire a lui Iisus ) este cea care ne mantuieste.
Ceea ce este foarte important sa retinem este faptul ca atat dragostea, cat si Legea, cer totul sau nimic. O dragoste care nu se manifesta in toate aspectele vietii nu e o dragoste veritabila, iar daca o Lege nu e pazita in toate cerintele ei, nu poate fi vorba de ascultare.
5) Porunca iubirii – o porunca noua ?
Sloganul multor crestini este: “Nu sub Lege, ci sub har”, bazandu-se pe cateva afirmatii ale apostolului Pavel gresit interpretate. Conceptia ca Legea “veche” a fost inlocuita de Legea “noua” adusa de Christos este foarte raspandita in cercurile crestine. Iata ce sustine unul dintre antinomiani ( care se declara impotriva Legii “vechi” ), Dale Ratzlaff, un fost pastor adventist si profesor de Biblie, in cartea sa ”Sabbat in Crisis “( “Sabatul in criza” ):
“Legea cea noua ( data de Christos ) este mai buna decat Legea cea veche ( data de Moise )” ( 2 )
“In noul legamant, adevaratii ucenici ai lui Christos vor fi cunoscuti prin felul cum se iubesc. Porunca aceasta de a iubi este repetata de mai multe ori in Noul Testament, asa cum Cele Zece Porunci au fost repetate de mai multe ori in Vechiul Testament.” ( 3 )
Iata cum raspunde Samuele Bacchiochi acestor pareri:
“ Afirmatia ca Domnul Christos a inlocuit Cele Zece Porunci cu porunca mai simpla si mai buna a iubirii este in mod clar negata de Domnul Insusi: ( se citeaza Matei 5, 17-19 ). In aceasta marturie, Christos invata trei adevaruri importante: 1) El neaga de doua ori ca venirea Lui avea scopul sa abroge Legea si Proorocii ; 2) toata Legea lui Dumnezeu, inclusiv cele mai mici amanunte, au o validitate constanta pana la sfarsitul acestui veac; 3) oricine care invata ca poate fi calcata chiar si cea mai mica parte din poruncile lui Dumnezeu se afla sub condamnare divina. Aceasta condamnare ar trebui sa-I determine pe crestinii “noului legamant” sa se cerceteze pe ei insisi.” ( 4 )
Ideea de “Lege noua” adusa de Christos in locul celei “vechi” nu are niciun suport biblic. Nicaieri nu gasim indicii ca Christos sau apostolii au inlaturat Legea morala a Vechiului Testament in favoarea alteia “noi” a Noului Testament.
O singura afirmatie a Mantuitorului, pe care o gasim in Ioan 13, 34, aduce idea de porunca noua :
“Va dau o porunca noua: Sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii !”
Din punct de vedere al continutului, porunca nu era catusi de putin noua. Iar Iisus stia prea bine lucrul acesta. In Leviticul 19, 18 sta scris : “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti .”
Atunci ce era nou, daca porunca era veche in continutul ei ?
Noutatea consta, nu in continut, ci in forta exemplului: “cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii “ Pana la Iisus, porunca iubirii, desi exista pe paginile Scripturii, nu oferea un Model desavarsit al implinirii ei. Venirea lui Iisus ne-a adus, nu o porunca noua, ci un Model nou al implinirii ei.
Afirmatia ca cele doua porunci ale iubirii ( fata de Dumnezeu si fata de aproapele ) , asa cum le gasim enuntate in Matei 22, 36-40; Marcu 12, 28- 31 si Luca 10, 27 , desfiinteaza Decalogul Vechiului Testament, inlocuindu-l, este lipsita de logica si de neinteles.
Nu ne putem imagina cum Mantuitorul , invatandu-ne sa ne iubim unii pe altii, ne-ar da in acelasi timp libertatea sa ne purtam urat fata de parinti ( P 5 ), sa ucidem( P6), sa desfranam ( P 7 ), sa furam ( P 8 ), sa mintim ( P 9 ) si sa poftim tot ce apartine aproapelui nostru ( P10 ). De asemenea, nu ne putem imagina cum acelasi Mantuitor, invatandu-ne sa-L iubim pe Dumnezeu cu toata inima, cu tot cugetul si cu toata puterea noastra, ne-ar da in acelasi timp libertatea sa ne inchinam la alti dumnezei ( P 1 ), sa ne facem chipuri cioplite si sa ne inchinam inaintea lor ( P 2 ), sa dezonoram Numele lui Dumnezeu ( P 3 ) si sa calcam memorialul creatiunii – ziua Sabatului ( P 4 ).
De fapt , motivul enuntarii in aceasta forma a Legii reiese chiar din cuvintele Mantuitorului:
“In aceste doua porunci se cuprinde toata Legea si Proorocii” ( Matei 22, 40 )
Asadar, apare aici ideea de rezumat al Legii. Cele doua porunci rezuma esenta intregii Legi morale. Or, este stiut ca un rezumat nu desfiinteaza ceea ce el rezuma . Dimpotriva, un rezumat intareste ceea ce rezuma, pentru ca el este astfel enuntat incat sa usureze memorarea intregului continut pe care-l rezuma.
Nu ar avea niciun sens ca cineva sa afirme ca el respecta porunca rezumat, in timp ce calca poruncile detaliate, fie ca e vorba de poruncile de pe prima tabla, fie ca e vorba de cele de pe a doua tabla a Legii.
Concluzii:
Antoine de Saint-Exupery, romancier, eseist si aviator cazut in cel de-al doilea razboi mondial , spunea ca ”dragostea nu inseamna a privi unul spre celalat, ci a privi amandoi in aceeasi directie.”
Imi e tare teama ca lumea crestina, desi vorbeste mult de dragoste, nu priveste in aceeasi directie cu Dumnezeu. A privi in aceeasi directie inseamna a avea aceleasi idealuri , acelasi standard moral, aceeasi gandire, aceleasi scopuri…Inseamna a avea respect unul fata de vointa celuilalt.
Daca Dumnezeu, ca urmare a dragostei ce ne-o poarta, ne respecta vointa libera, lasandu-ne sa facem alegerile pe care le dorim, de ce noi, daca tot marturisim ca Il iubim pe Dumnezeu, nu aratam respect fata de vointa Lui, exprimata atat de clar in Legea Sa ?
„Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4, 8 ) si, prin urmare, tot ceea ce zice si face El este imbibat cu dragoste. Chiar si Legea Sa, atat de nepopulara intre oamenii care se numesc crestini, este imbibata cu iubire.
Si, daca vreodata vom fi ispititi sa ne indoim de dragostea lui Dumnezeu fata de noi, sa ne reamintim un amanunt: Dumnezeu a scris Legea Sa pe table de piatra, insa pacatele noastre le scrie pe nisip ( Ioan 8, 6. 8 ).
V-ar fi placut sa fie invers ? Eu nu as dori acest lucru…
Referinte:
( 1 ) Will Durant, „Civilizatii istorisite”, vol. 2, Ed. Prietenii Cartii, Bucuresti , 2002, pag. 18-19
( 2 ) Dale Ratzlaff, „Sabbath in Crisis”, Applegate, California, 1990, pag. 73, citat de Samulele Bacchiocchi in „Sabatul sub foc incrucisat”, Ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2001, pag. 196
( 3 ) Idem, pag. 181/196
( 4 ) Samuele Bacchiocchi, „Sabatul sub foc incrucisat”, Ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2001, pag. 124
