Pilda bogatului si a tarinei
Autor Lori Balogh
Sursa: www.loribalogh.ro
Exista in Cuvantul lui Dumnezeu pagini asupra carora zabovim cu placere si pe care am dori sa le intiparim cu litere de foc in memoria noastra: fagaduinte, cuvinte de iertare, asigurari despre purtarea de grija a lui Dumnezeu, jertfa de pe Calvar…Ori de cate ori citim aceste cuvinte , sufletele noastre lovite mereu de valurile ispitelor, sunt incurajate si imbarbatate.
Exista insa si pagini asupra carora nu ne place sa zabovim: mustrari, avertismente, judecati si pedepse divine…Firii noastre pamantesti i-ar place ca asemenea pagini sa lipseasca din Biblie. Ele ne tulbura, ne scot din comoditatea si multumirea de sine, provocandu-ne la o schimbare de atitudine fata de Dumnezeu si adevarurile Sale.
Un astfel de pasaj biblic, continand cuvinte tari, greu de digerat, este cel din Luca 12,16-21, sub titlul de “Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina.”
Am dat un titlu personal acestei pilde a Mantuitorului-Pilda nebunului. Recunosc ca nu e un titlu frumos, insa el este dat potrivit diagnosticului pus de Cel care cunoaste toate tainele inimii omenesti.
Imprejurarile in care a fost rostita aceasta pilda
Domnul Christos nu a rostit pilda aceasta la intamplare. El nu a spus niciodata nimic in plus si neavenit.
Era cu cateva luni inainte de crucificare. Domnul era inconjurat de o multime imensa, astfel incat evanghelistul Luca scrie in versetul 1 al cap. 12: ca “noroadele, adunate cu miile, se calcau unii pe altii.”
Ca de obicei, Mantuitorul ii invata pe ucenicii Sai, insa le vorbea astfel incat sa inteleaga si multimile adunate in jurul Sau.
In ce priveste subiectele abordate in acea ocazie, Domnul le-a vorbit despre “aluatul fariseilor”, despre prigoana pe care o vor suporta cei credinciosi, despre nevoia de a-L marturisi pe Domnul inaintea oamenilor, despre pacatul impotriva Duhului Sfant si fagaduinta revarsarii Lui peste biserica… Iata doar cateva adevaruri pe care ucenicii si multimea le asultau cu atentie, sorbind fiecare fraza si cumpanind fiecare cuvant care patrundea in inimile si constiintele lor, indemnandu-i la pocainta.
O liniste solemna domnea in acele clipe, fiecare cercetandu-se pe sine si lasand ca Duhul Sfant sa-Si faca lucrarea de reinviorare a spiritelor lor obosite de povara grea a pacatului. Dintr-o data insa, linistea incarcata cu atata prezenta cereasca este tulburata de vocea unuia din multime care face o cerere Mantuitorului:
“Invatatorule, spune fratelui meu sa imparta cu mine mostenirea noastra!” ( Luca 12, 13 )
Cum vi se pare cererea acestui om ? Nu vi se pare ca ea suna ca o nota falsa intr-o mare simfonie plina de armonie? In timp ce Mantuitorul le vorbea celor prezenti despre lucruri privitoare la viata vesnica si in timp ce Duhul Sfant se lupta cu constiintele celor prezenti pentru a-i aduce la pocainta, acest om era parca absent de la tot ce se vorbise si se intamplase acolo.
A fost oare omul acesta chiar atat de absent?
Nu, dimpotriva. El fusese foarte atent la ceea ce predicase Domnul. Era intr-un conflict cu fratele sau pe tema mostenirii si cand L-a auzit pe Domnul mustrandu-i pe farisei cu atata asprime, in mintea lui s-a trezit un gand:
“Ce bine ar fi daca , cu autoritatea pe care o are, Domnul s-ar duce la fratele meu si i-ar porunci sa-mi dea partea mea de mostenire! “
Nici pe departe nu se gandea acest om la viata vesnica, la pocainta, sau la datoriile fata de semenii sai. Obsesia sa era mostenirea si zi si noapte, toate gandurile, energiile, sentimentele si planurile sale se indreptau numai intr-acolo.
Atat era de absorbit acest om de interesele sale pamantesti incat nici nu a realizat ridicolul in care a ajuns si cat de straina era cererea sa fata de atmosfera solemna ce se crease in timpul predicii Mantuitorului.
Raspunsul Domnului a fost cat se poate de sever, pe masura nebuniei intrebarii puse de acest om:
“Omule, i-a zis Iisus, cine M-a pus pe Mine judecator sau impartitor intre voi? Apoi le-a zis: Vedeti si paziti-va de orice fel de lacomie de bani. Caci viata cuiva nu sta in belsugul avutiei lui.” Luca 12, 14-15
Apoi, ca o intarire a celor spuse, Iisus rosteste pilda bogatului caruia i-a rodit tarina.
Analiza pildei
Bogatul din pilda ajunge intr-o situatie “critica”. De unde stim asta? Din chiar cuvintele lui:
“Ce voi face? Fiindca nu mai am loc unde sa-mi strang rodurile.” ( vers. 17 )
Iata deci ca si cei bogati au griji. Si nu putine! Cand ai bani multi, trebuie sa te framanti la care banca sa-i depui pentru ca sa nu devii prada hotilor. Dar daca banca va da faliment ? Daca vor afla oamenii ca ai bani multi si vor veni sa se imprumute de la tine? Daca nu-ti vei mai recupera niciodata banii imprumutati? Daca divorteaza sotia de tine, ce vei face cu partajul ? Dar daca se devalorizeaza moneda nationala ? Si daca scad actiunile la bursa?
Grija bogatului din pilda nu era ce va manca maine, sau cu ce sa-si imbrace copiii. Grija lui era ce sa faca cu supraproductia. Avusese o recolta peste asteptari. Hambarele vechi s-au umplut, dar mai ramanea o cantitate mare de grane pe care nu avea unde sa o depoziteze.
Nu stim cat timp a analizat omul nostru situatia, dar hotararea lui e clara: va face o noua investitie, va darama hambarele vechi si-si va constru altele mai incapatoare.
Bine, dar ce e rau in asta? E rau ca cineva sa fie un intreprinzator, sa investeasca si sa-si mareasca averea? Omul acesta nu a facut raul pe care –l fac unii fermieri din SUA care, atunci cand au supraproductie, ca sa nu scada pretul, prefera sa verse laptele la canal si sa arunce graul in mare. Si ei fac acest lucru in timp ce milioane mor anual de foame pe planeta!
Bogatul din pilda nu arunca granele la canal, ci alege o solutie mai buna- construieste niste silozuri mai incapatoare. Era intr-adevar nevoie de o asa investitie? chiar nu avea omul unde sa-si depoziteze recolta? In vecini se aflau destule hambare goale, destule camari prin care batea vantul si prin care nici sobolanii nu mai aveau ce manca. Dar acestea nu erau la el in proprietate, ci la semenii lui.
La altii? De ce sa dea altora? Nu, el nu concepe asa ceva. El nu se sfatuieste cu nimeni si nu are nevoie de nimeni, cu exceptia celor care-i lucreaza ca salahori.
Sa observam dialogul pe care bogatul il poarta cu sine:
“Ce voi face? Fiindca nu mai am loc unde sa-mi strang rodurile. Iata, a zis el, ce voi face: Imi voi strica granarele si voi zidi altele mai mari. Acolo voi strange toate rodurile si toate bunatatile mele si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani. Odihneste-te, mananca, bea si veseleste-te !” ( vers. 17-19 )
Omul acesta nu era un simplu egoist. Intr-un fel sau in altul, toti suntem egoisti. Omul acesta era un egolatru. El nu se inchina la idoli vizibili, dar se inchina propriei lui persoane.
Privind la recolta bogata, omul se felicita pe sine pentru intelepciunea sa si pentru capacitatea de a administra bunurile sale, se vede onorat de concetatenii sai, ca un om inteligent, capabil, prosper.
“Scopurile urmarite de acest om nu erau mai inalte decat acelea ale animalelor care pier.” E.G.White, Parabolele Domnului Hristos, pag. 203
Eu as fi mai radical in aceasta privinta, sustinand ca scopurile acestui om erau mai josnice decat ale animalelor. Intre necuvantatoare putem gasi adesea impreuna simtire, spirit de sacrificiu si- de ce sa nu o spunem ? chiar iubire fata de aproapele.
In cartea sa “Instantanee din viata animalelor”, Ionel Pop povesteste o intamplare plina de invataminte pentru rasa umana:
Un inginer silvic locuia la marginea unui oras , avand o gospodarie bine ingrijita. El avea un caine bine hranit si care isi facea datoria cu constiinciozitate. Langa gospodaria inginerului se afla o casa saracacioasa in care locuia un om sarac cu multi copii. Si in acea gospodarie saracacioasa se gasea un caine, insa el era legat si era foarte slab.
Inginerul a observat ca atunci cand ii dadea cainelui sau de mancare, acesta manca ce manca, apoi alegea un os mai mare, il prindea bine intre dinti si se strecura prin gard spre casa vecinului. Acolo se ducea la dulaul acestuia, ii lasa osul si apoi se aseza sa-si priveasca “aproapele” cum manca cu pofta. Inginerul a observat ca lucrul acesta se intampla mereu, nu doar ocazional.
Iata un simplu animal, fara pretentiile lui homo sapiens, care implinea in lumea lui, o porunca data omului- aceea de a-si iubi aproapele. Daca un om ar fi facut aceasta fapta buna, am fi spus ca este o fapta de omenie. Dar cand acest lucru il face un caine, cum sa mai numim fapta aceasta?
Pe drept cuvat, autorul cartii se intreaba in finalul povestirii: Oare stapanul acelui caine generos a facut vreodata acelasi gest, ducand din surplusul sau o cana cu lapte cald copiilor flamanzi ai vecinului sarac?
Bogatul din pilda avea, repet fara a gresi, scopuri mai josnice decat ale animalelor necuvantatoare. De aici si sentinta teribile rostita de Insusi Dumnezeu:
“Nebunule, chiar in noaptea asta ti se va cere sufletul si toate lucrurile pe care le-ai pregatit ale cui vor fi?” ( vers. 20 )
Observatie: noi folosim cuvantul “nebun” in sensul unei dereglari mintale. Biblia insa il foloseste intr-un sens mult mai larg, atribuind acest calificativ unor oameni in sufletul carora s-a produs o ruptura spirituala, o deparatare de Dumnezeu, o instrainare fata de valorile morale.
“Nebunul zice in inima lui: Nu este Dumnezeu! “ – scrie psalmistul in Psalmul 14, 1. Ateismul , iata ca este considerat de Cuvantul lui Dumnezeu ca fiind o forma de nebunie. Chiar daca din punct de vedere fizic el poate fi sanatos, din punct de vedere spiritual, cel ce neaga existenta lui Dumnezeu este un dereglat spiritual. In sufletul sau s-a produs o ruptura, o schizofrenie.
Sotul Abigailei , Nabal era un om sanatos fizic si mintal. Insa sotia lui trebuie sa recunoasca in fata lui David: “Nabal ii este numele si este plin de nebunie” ( 1 Samuel 25, 25 ). Nu ni se spune ca Nabal ar fi fost un dereglat mintal, insa aflam despre el ca era un om deosebit de rau, nerecunoscator si zgarcit. Iata o alta forma de nebunie, identificata in Cuvantul lui Dumnezeu.
Solomon scrie in cartea Proverbele ca “nebunia este lipita de inima copilului.” ( Proverbe 22, 15 )
Inseamna ca toti copiii sunt dereglati mintal? Nicidecum ! Insa Biblia ne atrage atentia ca toti copiii sunt inclinati, datorita pacatului, spre neascultare, o alta forma de nebunie spirituala.
Alte forme de nebunie identificate in Biblie: a asculta doar de inclinatiile inimii ( Proverbe 28, 26 ), necunoasterea lui Dumnezeu in sanul poporului Sau ( Ieremia 4, 22 ), prigonirea celor credinciosi ( Faptele Apostolilor 26, 11 ), mandria ( Romani 1, 22 ), lacomia ( 2 Petru 2, 16 ), etc.
In ce a constat nebunia bogatului din pilda ?
1. Nu s-a sfatuit cu nimeni cand a aparut supraproductia. Nici cu Dumnezeu, nici cu semenii sai. El discuta doar cu inima sa. Omul acesta cu siguranta ca nu citea Scriptura, caci, daca ar fi citit-o, ar fi inteles ca nu e bine sa asculti de propria inima caci “inima e nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea.”
( Iermia 17, 9 ). Daca omul ar fi citit Cartea proverbelor lui Solomon, el ar fi inteles ca “cine se increde in inima lui este un nebun .” ( Proverbe 28, 26 )
2. El se gandea doar la sine. Sa observam, in acest dialog pe care-l poarta cu propria sa inima, de cate ori apar cuvintele “meu”, “mele”, “mie” si “imi”. Iata inca un argument ca acest om nu citea Scripturile, intrucat el ar fi gasit in ele indemnul de a lasa un colt din ogorul sau si din via sa neculese , pentru saracii din preajma sa. El nu a citit niciodata Isaia 58, 6, unde Dumnezeu vorbeste despre postul placut Lui si despre indemnul: “Imparte-ti painea cu cel flamand, adu in casa ta pe nenorocitii fara adapost; daca vezi pe un om gol, acopera-l si nu intoarce spatele semenului tau!”
3. Bogatul din pilda priveste viitorul doar prin prisma placerilor sale egoiste.
“Suflete, odihneste-te, mananca, bea si veseleste-te!” ( vers. 19 ) Iarasi constatam ca acest om nu cunostea Scriptura care spune: “Viata este scurta si plina de necazuri 9 Iov 14, 1 ) si “Nu stiti ce aduce ziua de maine ! Caci ce este viata voastra? Nu sunteti decat un abur care se arata putintel si apoi piere.” ( Iacov 4, 14 )
4. Bogatul isi pune increderea in avere.
“Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani!”(vers.19 ) –ii spune acest om propriei sale inimi. Oare el nu a citit niciodata cuvintele lui Iov?
“Daca mi-am pus increderea in aur, daca am zis aurului:Tu esti nadejdea mea! Daca m-am ingamfat de marimea averilor mele, de multimea bogatiilor pe care le dobandisem…atunci sa creasca spini in loc de grau si neghina in loc de orz!” Iov 31, 24-25.40
Concluzii
Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina nu e o pilda comoda. Nu prea ne simtim in largul nostru, caci firea noastra pamanteasca se simte deranjata de invataturile continute in aceasta pilda.
Totusi, sa privim dincolo de severitatea cuvintelor rostite de Mantuitorul si sa vedem in acestea manifestarea iubirii unui Dumnezeu care doreste sa ne fereasca de spiritul care domneste pretutindeni in jurul nostru. Care este spiritul lumii noastre? Acela de a face totul din lumea aceasta, in lumea aceasta si pentru lumea aceasta, uitand marele adevar biblic ca aceasta lume nu are niciun viitor.
Bogatii lumii noastre, aproape fara exceptie, nu se gandesc decat la marirea”hambarelor” lor. Saracii lumii, privind cu invidie la cei bogati, viseaza ca intr-o zi soarta le va surade si lor, trecand in prima categorie de oameni privilegiati.
Sa nu uitam: In ochii lui Dumnezeu acest spirit al lumii nu este altceva decat nebunie. O nebunie de natura spirituala, mult mai primejdioasa decat cea de natura psihica.
“A trai numai pentru sine inseamna a pieri. Lacomia, dorinta de a castiga numai pentru folosul propriu, egoist, desparte sufletul de viata. Este spiritul lui Satana acela de a lua, de a acapara, de a strange pentru sine. Spiritul lui Christos da, sacrifica totul pentru binele altora.” E.G. White, “Parabolele Domnului hristos”, pag. 204
Cateva intrebari pentru sufletul tau:
– Cand faci un plan pamantesc ( vrei sa-ti maresti “hambarul’ ), ceri intai sfatul lui Dumnezeu si cauti aprobarea Sa, sau dialoghezi doar cu inima ta, facand doar ce-ti spune ea?
– Esti dispus sa renunti la acel plan daca Domnul iti arata ca nu e de acord?
– Cand vrei sa-ti maresti “hambarele”, ai in vedere doar bunastarea ta, sau te gandesti si la semenii tai mai nevoiasi decat tine?
– Daca ai succes, recunosti in aceasta binecuvantarea lui Dumnezeu, sau gandesti ca e rodul propriei tale intelepciuni?
“Vedeti si paziti-va de orice fel de lacomie de bani, caci viata cuiva nu sta in belsugul avutiei lui!”
Luca 12, 15
