9
Views

6. Legea entropiei

Autor Lori Balogh

Sursa: www.loribalogh.ro

 

Probabil ca fiecare om si-a pus, cel putin odata in viata, una din intrebarile urmatoare:

De ce este mai usor sa strici un lucru, decat sa-l faci ? De ce, spre exemplu, este mai usor sa strici o casa, decat sa o cladesti ? O casa trainica poate fi cladita in luni sau ani, in timp ce, pentru demolarea ei sunt suficiente doar cateva ore sau chiar cateva minute ?

De ce un om ,caruia i-au trebuit in jur de 20 de ani de ingrijire side educatie pentru a se maturiza, poate disparea , trecand in nefiinta, doar intr-o singura clipa ?

De ce e mai usor sa faci dezordine, decat ordine ? De cat timp avem nevoie pentru a aranja toate  lucrurile la locul lor intr-o casa si de cat timp avem  nevoie pentru a le arunca in dezordine ?De ce toate acestea?

Stiinta ne ajuta sa gasim raspunsul: Exista o lege fundamentala care guverneaza intreaga  noastra existenta- Legea entropiei.

Legea entropiei este cea de-a doua din cele trei legi ale termodinamicii ( grec. “therme”=caldura, “dunamis”=putere ). Albert Einstein a numit aceste trei legi  “legile primordiale ale tuturor stiintelor” (1), iar Sir Arthur Eddington afirma cu privire la acestea: “Daca teoria voastra este impotriva celei de-a doua legi a

termodinamicii, nu pot sa va dau nicio speranta, nu mai este nimic de facut pentru ea…”  (2)

Iata cuvinte destul de tari din partea a doi oameni de stiinta de renume mondial.

Nu exista nicio exceptie de la aceste legi fundamentale ale fizicii si toate experimentele, de la cele mai simple, pana la cele mai complexe, toate procesele din univers se supun acestor legi.

Cea de-a doua lege a termodinamicii afirma ca toate sistemele fizice lasate libere tind sa devina dezordonate, sageata timpului fiind indreptata intotdeauna in jos. Aceasta sageata, numita si “evolutia timpului “ arata ca , odata cu trecerea timpului, totul se deterioreaza,  putrezeste sau moare. Iata cum este descrisa legea entropiei de catre cunoscutul scriitor si om de stiinta Isaac Asimov:

“Un alt mod de a exprima cea de-a doua lege a termodinamicii este : universul devine din ce in ce mai dezordonat. Vazuta sub acest unghi, noi putem vedea cea de-a doua lege pretutindeni in jurul nostru. Pentru a face ordine in camera noastra trebuie sa depunem eforturi deosebite, insa daca o lasam in voia sortii, foarte curand si foarte usor ea va deveni  o mare dezordine. Chiar daca nu intram in ea, praful se aduna. Cat de dificil este sa ne mentinem casele, masinile si propriile corpuri intr-o ordine perfecta ! Cat de usor este sa le lasam sa se deterioreze! Intr-adevar, nu avem nimic de facut pentru ca totul sa se strice, sa se naruiasca, sa se sparga si sa se uzeze in sine insusi- iata ce este a doua lege.” (3)

Contrar acestei legi fundamentale care guverneaza intregul univers, teoria evolutionista afirma ca sageata timpului  este indreptata in sus, ceea ce inseamna ca exista un proces universal de dezvoltare si crestere: de la materia anorganica la cea organica, de la prima celula la complexitatea organismului omenesc. Este uimitoare si inexplicabila acesta conceptie care sta la baza teoriei evolutioniste, atata timp cat  ea contrazice una din legile fundamentale ale fizicii.

Iata ce scrie Tudor Opris, autorul cartii “Miracolul vietii- miracolul ereditatii” in acest sens:

“Viata a parut din necesitatea materiei de a se organiza pe sine din ce in ce mai complex, in tendinta ei de a atinge forme cat mai perfecte, tendinta care este rezultatul insusi a organizarii sale.” (4)

Citatul scoate in evidenta un postulat evolutionist, exprimat si de Aristotel, si anume ca in materie exista o tendinta spre perfectiune, spre complex. Daca observam, este tocmai opusul a ceea ce afirma cea de-a doua lege a termodinamicii.

Pentru a-si apara teoria, evolutionistii au lansat o adevarata dezbatere cu privire la sistemele inchise si cele deschise. Ce diferenta exista intre cele doua sisteme? Una foarte simpla: Intr-un sistem inchis, nu exista nicio interferenta din partea vreunei surse de energie externa. Din acest motiv, legea a doua se aplica fara nicio dificultate, sistemul devenind din ce in ce mai dezordonat, adica tinzand spre o entropie maxima. Intr-un sistem deschis dimpotriva – afirma evolutinistii- sursele de energie externa antreneaza o crestere a energiei utilizabile, deci o scadere a entropiei. In ceea ce ne priveste pe noi, se afirma ca soarele este cel care furnizeaza cantitati mari de energie in sistemul nostru deschis, creind conditiile evolutiei.

Pentru cei neavizati, aceste afirmatii ii pot induce in eroare. In realitate, ele nu sunt decat o simplaperdea de fum.”                                                                                                                         

De ce ? Pentru ca energia nu este sinonima cu evolutia.

Este suficienta doar energia pentru ca un sistem sa-si scada entropia, adica sa se poata produce evolutia?

Desigur, exista in lume cresteri locale si temporare ale ordinii, contrar legii a doua a termodinamicii. Dar lucrul acesta se intampla numai acolo unde exista inteligenta ( informatie, plan, proiect ) si viata. Cresterea unei seminte pana la stadiul de copac, cresterea unui fetus pana la stadiul de animal adult, cresterea unei gramezi de caramizi si a altor materiale de constructii pana la stadiul de cladire etc. reprezinta scaderi ale entropiei  Trebuie insa specificat faptul ca orice crestere observata este temporara, caci in final, organismele vii mor, cladirile se prabusesc, automobilele sfarsesc in cimitirele de masini etc.

Daca examinam indeaproape toate acele cazuri de crestere temporara a ordinii intr-un sistem ( in care legea a doua a termodinamicii este anulata temporar ), vom observa ca, in fiecare caz in parte , trebuie implinite doua conditii esentiale:

1. Sa existe informatia care sa dirijeze energia bruta venita din afara sistemului deschis. Iata ce afirma in aceasta privinta grupul de cercetatori si consultanti ai Institutului pentru Cercetari Creationiste, condus de Dr. Henry M. Morris:

              “Un proces de crestere care se desfasoara prin acumulari intamplatoare nu va duce la o structura ordonata ci la un cocolos eterogen. Trebuie sa existe de la inceput un tipar, un proiect sau un cod, altfel nu va avea loc nicio crestere ordonata. In cazul organismelor, acesta este un program genetic uimitor de complex, structurat ca un sistem informational in molecula AND a organismului respectiv. In cazul cladirii, acesta este setul de planuri pregatit de arhitecti si ingineri.”  (5)

Aceeasi idee, exprimata cu alte cuvinte , o gasim si la renumitii savanti George Gaylord Simpson si W. S. Beck:

“Simplul consum de energie nu e suficient pentru a dezvolta si a mentine ordinea. Un taur intr-un magazin de portelanuri lucreaza, dar el nici nu creaza, nici nu mentine ordinea. Lucrul necesar trebuie sa fie de un tip special; el trebuie sa urmeze niste indicatii; e nevoie de informatie cu privire la modul in care sa se foloseasca energia.” (6)

2.A doua conditie esentiala este sa existe un mecanism care sa transforme energia bruta din exterior in energie utilizabila.  Aceiasi cercetatori de la Institutul pentru Cercetari Creationiste din San Diego, California, afirma:

“Energia disponibila in mediul inconjurator nu este de niciun folos daca ea nu poate fi convertita in formele specifice necesare pentru a organiza si lega componentele in structura complexa si ordonata a sistemului complet. Daca nu exista un astfel de mecanism, energia din mediul inconjurator mai degraba va darama orice structura deja prezenta.” (7)

Ca o exemplificare la cele de mai sus, nimeni nu-si lasa fotografiile in plina lumina solara, caci in timp, energia bruta a acestuia le va distruge. Sa ne reamintim ce energie imensa se degaja la explozia unei bombe nucleare. Energia bruta care se degaja face ravagii, cu consecinte teribile pentru orice forma de viata si pentru o lunga perioada de timp. Nimeni nu-si face iluzii ca energia degajata intr-o explozie nucleara va crea ocazia ca vietuitoarele din zona sa evolueze spre forme superioare de existenta. Nici chiar evolutionistii nu cred in asa ceva.

Un exemplu natural de canalizare a energiei brute spre un lucru util este fotosinteza- un mijloc de conversie a energiei solare in energie necesara  cresterii plantelor. Fotosinteza, fiind un proces  biologic, avem de-a face cu un sistem deschis. Asadar, a doua lege a termodinamicii se aplica in acest caz  intr-un sistem deschis.  Energia bruta este energia solara. Se  pune intrebarea: daca plantele nu ar avea ADN, adica acea informatie necesara  transformarii energiei brute, si daca nu ar exista si mecanismul care sa asigure aceasta conversie de energie, cum s-ar mai produce ea ? Cui i-ar mai folosi energia solara ?  Nu doar ca nu ar folosi, ci energia bruta din afara sistemului deschis ar provoca distrugeri, marind entropia.

In corpurile noastre exista procese asemanatoare in care se converteste o forma de energie din afara sistemului intr-o forma de energie utilizabila: digestia, respiratia, circulatia sangelui etc. In toate cazurile insa, conditiile descrise mai sus sunt implinite: exista si informatia ( instructiunile ), dar exista si mecanismul care face ca informatia sa fie pusa in practica.

Problema care se pune nu este daca exista destula energie ajunsa pe pamant de la soare pentru a sprijini evolutia, ci cum este convertita aceasta energie in evolutie ?  Daca pentru procese mai mici cum sunt cresterea unui fetus, fotosinteza, ridicarea unei cladiri etc. e nevoie de informatie si de un mecanism de conversie a energiei, atunci cu siguranta ca e nevoie de o informatie mult mai complexa si de un mecanism de conversie mult mai specific pentru a permite procesul evolutiv.

Acestea nu pot fi insa nicaieri identificate in univers, in situatia in care negam existenta unui Dumnezeu creator. Cine poate gasi in univers un plan care sa prevada organizarea elementelor chimice simple pana la stadiul de om ? Unde poate fi gasit motorul care transforma energia solara in lucrul mecanic necesar evolutiei?  Evolutionistii raspund apeland la mutatiile genetice si la selectia naturala. Insa mutatia genetica nu e un cod, ci o eroare aparuta intamplator intr-un cod deja existent. In ceea ce priveste selectia naturala, nici ea nu e un cod, ci o “sita” care elimina indivizii neadaptati si mutantii ce prezinta defecte.

Astazi exista un numar mare de oameni de stiinta care admit ca legea a doua a termodinamicii si evolutia sunt incompatibile.

“In ce priveste a doua lege a termodinamicii, sau legea entropiei, ar fi dificil de a concepe doua principii mai opuse decat cel al cresterii entropiei si cel al evolutiei. Fiecare este exact inversul celuilalt. Cum a definit-o Husley ( Aldous ), evolutia subintelege o crestere constanta a ordinii, a organizarii, a complexitatii. Pare axiomatic ca cele doua nu pot fi adevarate . Dar. orice ar fi nu poate fi pusa la indoiala veracitatea celei de-a doua legi a termodinamicii.” (8)

Daca modelul evolutionist ar fi real, atunci ar trebui sa existe un principiu  puternic si atotcuprinzator care sa “impinga” sistemele spre nivele de complexitate tot mai inalte ( elemente chimice –substante organice- celule vii- viermi- pesti- reptile- pasari- mamifere- om ). Din nefericire pentru evolutionisti, un astfel de principiu nu exista decat in filozofia evolutionista. In practica stiintifica intalnim doar cele doua legi ale termodinamicii: Legea consevarii ( prima lege ) si Legea entropiei , sau a dezintegrarii ( a doua lege ). Ambele contrazic in mod categoric posibilitatea evolutiei fara interventia unei Inteligente superioare.

Ce are de spus Biblia cu privire la legea entropiei?

Trebuie sa subliniem faptul ca Biblia, nu numai ca nu neaga existenta acestei legi universale, dar o si numeste cu precizie. Iata cateva texte biblice care vorbesc direct sau indirect de aceasta lege fizica:

              1. Geneza 2,7: “…”In ziua in care vei manca din el vei muri negresit.”

2. Romani 6, 23: “Fiindca plata pacatului este moartea.”

              3. Romani 8, 20-21: “Caci firea ( natura ) a fost supusa desertaciunii, nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o, cu nadejdea insa ca si ea va fi izbavita din robia stricaciunii.”

Sa retinem din pasajul citat din apostolul Pavel doua expresii:  “supusa desertaciunii” si “robia stricaciunii”. Traducerea in limba franceza a Bibliei, facuta de abatele Crampon, foloseste expresia   “supusa dezordinii” , ceea ce este o alta exprimare, in cuvinte simple si pe intelesul tuturor , a celei de-a doua legi a termodinamicii.

4.Psalmul 102, 25-26: “Tu ai intemeiat in vechime pamantul si cerurile sunt lucrarea mainilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei ramanea; toate se vor invechi ca o haina; le vei schimba ca pe un vesmant si se vor schimba”

                  Pornind de la acest pasaj biblic, Lordul Kelvin ( 1824-1907 ), cercetator in termodinamica, a descoperit cea de-a doua lege a termodinamicii. El a fost convins ca lumea a fost creata de Cineva si ca ea se indreapta spre un sfarsit inevitabil. Doar Dumnezeu putea- in conceptia lui Kelvin- sa restabileasca distributia energiei in univers.

Iata ca Biblia, desi nu foloseste termeni savanti, tehnici, ne vorbeste despre o lege de baza a fizicii. Mai mult decat atat, apostolul Pavel ne arata faptul ca aceasta lege a dezordinii si a distrugerii a aparut ( mai corect “s-a manifestat” ) intr-un anumit moment  al istoriei- odata cu aparitia pacatului.

Biblia nu contrazice adevarata stiinta. Daca a doua lege a termodinamicii sustine ca in lumea noastra toate lucrurile tind spre haos, dezordine si moarte, acelasi lucru il afirma si Biblia. Ea insa ne mai vorbeste despre un Dumnezeu Atotputernic si Creator care controleaza legile care guverneaza universul. Actul creatiei nu este altceva decat un act divin de anulare a legii entropiei.

Complexitatea naturii care ne inconjoara nu poate fi rezultatul hazardului, cu atat mai mult cu cat in univers actioneaza niste legi precise care infirma aceasta posibilitate. Logica si bunul simt ne obliga sa spunem , asemenea psalmistului David, care scria acum trei milenii:

              “Cerurile spun slava lui Dumnezeu si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui. O zi istoriseste alteia acest lucru si o noapte da de stire alteia despre El. Si aceasta fara vorbe, fara cuvinte al caror sunet sa fie auzit. Dar rasunetul lor strabate tot pamantul si glasul lor merge pana la marginile lumii. ”  Psalmul 19, 1-4

Biblia ne mai spune ca va sosi un timp in care legea entropiei nu va mai avea putere asupra noii creatiuni a lui Dumnezeu. Apostolul Pavel ne asigura ca natura “va fi izbavita din robia stricaciunii” ( Romani 8, 21 ), iar apostolul Ioan, vizionarul de pe insula Patmos, a avut privilegiul sa vada in avans acest moment:

“Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou, pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera si marea nu mai era. Si eu am vazut coborandu-se de la Dumnezeu cetatea sfanta, Noul Ierusalim, gatita ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei. Si am auzit un glas tare care iesea din scaunul de domnie si zicea: Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii ! El va locui cu ei si ei vor fi poporul Lui si Dumnezeu Insusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va sterge orice lacrima din ochii lor si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut.”     Apocalipsa 21, 1-4

Privilegiul acesta ne este oferit tuturor, fara deosebire. Trebuie numai sa facem o alegere. Alegerea cea buna. Merita !

 

Lori Balogh

 

  Referinte bibliografice:

(1) cf.Articol “Les faites et les erreures” disponibil pe www.thercg.org

(2) Arthur Eddington, The Nature of the Physical World

(3) Isaac Asimov, “In the Game of Energy and Thermodynamics You Can’t Even Break Even”, Smithsonian Institute Journal, June, 1970.

(4) Tudor Opris, “Miracolul vietii- miracolul ereditatii”, 1987, pag. 7.

(5) Dr. Henry M. Morris, “Creationism stiintific”, pag. 44

(6) George Gaylord Simpson si W. S. Beck, “Life, An Introduction to Biology”

(7) Dr. Henry M. Morris, “Creationism stiintific “  , pag. 44-45

(8) Henry Moore, “The Twilight of Evolution”, pag. 35

06. Religie si stiinta – Legea entropiei

| Seriale |
About The Author
-