05. DECALOGUL SI CARACTERUL LUI DUMNEZEU
Autor Lori Balogh
www.loribalogh.ro
“Sa-L cunosc pe El”
Oare cum este Dumnezeu ?
Trebuie sa recunoastem ca intrebarea aceasta ne framanta pe fiecare dintre noi, chiar daca ne declaram crestini si apartinem unei biserici de multa vreme.
Si mai trebuie sa recunoastem ca raspunsul la aceasta intrebare nu e usor de gasit…Adesea, de la amvoanele bisericilor crestine, in emisiunile posturilor de radio si TV crestine, sau in publicatiile si literatura crestina, se spune ca Dumnezeu este dragoste. E oare suficient ? Si, mai ales, e destul de convingator pentru oricine ? Va multumeste un astfel de raspuns laconic ?
Daca Dumnezeu este dragoste, de ce ii omoara pe unii oameni, asa cum a facut cu Uza ( 2 Samuel 6, 7 ), cu Core, Datan si Abiram ( Numeri 16, 31-35 ), cu Anania si Safira ( Faptele Apostolilor 5, 1-11 ), etc.?
Daca Dumnezeu e dragoste, de ce nu iarta intotdeauna, asa cum s-a intamplat cu prima pereche de oameni, cu Moise, cu generatia potopului sau populatia din Valea Iordanului, din vestitele cetati Sodoma si Gomora ? De ce vorbeste Iisus de un pacat de neiertat-pacatul impotriva Duhului Sfant (Matei 12, 31-32 )?
Daca Dumnezeu este dragoste, de ce exista o judecata finala si o pedeapsa atat de severa ? Si nu este vorba de o pedeapsa oarecare, ci e vorba de moarte vesnica !
Cum este Dumnezeu in realitate ? Cum Il percepem noi, ca oameni ?
Iata unele din intrebarile fundamentale ale existentei umane. Putem trece prin viata fara sa stim, de exemplu, cati cai putere are masina de lux a unei vedete de cinema, sau cate specii de fluturi exista in lume, sau cate goluri a marcat echipa de fotbal preferata in ultimul sezon. Nu pierdem nimic daca suntem ignoranti in unele domenii. De fapt, spunea cineva, ca “toti suntem ignoranti, insa in domenii diferite”.
Daca insa nu Il cunoastem pe Dumnezeu in adevaratul Sau caracter, am pierdut totul. Ignoranta in acest domeniu ne poate fi fatala si are urmari vesnice.
“Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu .” ( Ioan 17, 3 )
Intelegem din cuvintele Mantuitorului ca a-L cunoaste pe Dumnezeu este cheia insasi a existentei noastre vesnice. Si este numai firesc ca, daca dorim sa traim vesnic in Imparatia lui Dumnezeu, sa-L cunoastem bine pe Cel alaturi de care vom trai vesnic. Ar fi cat se poate de neplacut si chinuitor pentru un om sa traiasca vesnic alaturi de un Dumnezeu pe care nu-L cunoaste, al carui caracter ii este strain. Daca cei cativa zeci de ani de casnicie sunt un chin pentru unii soti care nu s-au cunoscut suficient inainte de casatorie, ce va insemna o vesnicie alaturi de un Dumnezeu necunoscut ?
Dar cum sa-L cunoastem pe Dumnezeu ?
Imi povestea odata un cunoscut ca el a ajuns sa-L cunoasca pe Dumnezeu prin matematica. Marturisesc faptul ca sunt sceptic fata de aceasta afirmatie. Fara sa neg faptul ca omul poate intrezari unele trasaturi ale caracterului lui Dumnezeu si unele atribute ale naturii Sale prin studiul diferitelor stiinte, descoperirea adevaratului Lui caracter , dezvaluirea planurilor Sale si descoperirea vointei Sale nu pot fi facute de om fara ajutor din afara. Avem nevoie de revelatie, adica de o initiativa divina in a ni se face cunoscut. Fara aceasta, toate eforturile omului duc doar la simple speculatii teologice, de care lumea noastra e plina, mult prea plina… Lumea noastra e plina de politeism, panteism, deism, materialism s.a. datorita speculatiiilor omenesti in privinta cunoasterii lui Dumnezeu.
O diferenta fundamentala intre crestinism si celelalte religii consta in faptul ca primul este o religie revelata. Crestinismul nu a parut pentru ca cineva si-a propus sa dea nastere unei religii noi, nemultumit fiind de religia existenta. Buddha, Confucius, Zoroastru, Mahomed, Akhenaton ( faraon egiptean, secolul al 14-lea i.Chr. ) s.a. sunt doar cateva exemple in acest sens. Crestinismul a aparut pentru ca Dumnezeu S-a descoperit pe Sine omenirii pe diferite cai. Suntem crestini nu pentru ca noi L-am cautat si gasit pe Dumnezeul adevarat, ci pentru ca El ne-a cautat si ni s-a descoperit in adevaratul Lui caracter.
Cai ale Revelatiei
Vorbind despre caile revelatiei , nu trebuie sa pierdem din vedere ca toate aceste cai sunt indirecte. Dupa caderea omului in pacat, revelatia directa nu mai e posibila ( vezi Exod 33, 20; Ioan 1, 18 ). Ea a avut loc in Eden, in conditiile lipsei pacatului, si va exista din nou la incheierea istoriei pacatului, cand armonia universala va fi din nou restabilita.
Pana atunci, in conditiile in care totul in jurul nostru e manjit de pacat, singura cale de cunoastere a lui Dumnezeu este revelatia indirecta. Aceasta este alcatuita din doua categorii mari:
1) Revelatia generala, nespecifica. Din aceasta categorie fac parte: revelatia prin natura, ( Romani 1, 19-20; Psalmul 19, 1-4 ), revelatia in constiinta ( Isaia 30, 21 ) , istoria si experienta personala ( foarte importanta in procesul cunoasterii lui Dumnezeu, insa ea nu poate inlocui celelalte cai ale revelatiei ! ).
2 ) Revelatia speciala – acele cai prin care Dumnezeu S-a facut cunoscut pe Sine intr-un mod specific, personal si obiectiv. Din aceasta categorie fac parte doua cai deosebit de importante:
– Iisus Christos ( Cuvantul intrupat )– revelatia suprema , completa, personala si obiectiva a lui Dumnezeu. Prin Iisus Christos, Dumnezeu S-a descoperit pana la limita capacitatilor omenesti de intelegere ( Ioan 1, 1-3.14. 18; 14, 9; Evrei 1, 1-3 ).
– Biblia ( Cuvantul scris ) – raportul scris al gandurilor, planurilor si actiunilor lui Dumnezeu ( Romani 15, 4; 2 Timotei 3, 16-17 ).
Trebuie sa recunoastem ca fara descoperirea facuta de Iisus Christos si de Biblie, nu am fi cunoscut mare lucru despre caracterul, gandurile, vointa si planurile lui Dumnezeu.
Dar unde se incadreaza Decalogul in sirul cailor revelatiei si, mai ales, ce ne transmite Legea morala despre Dumnezeu ?
Decalogul este parte din revelatia speciala pe care o avem despre Dumnezeu in Cuvantul scris -Biblia. Deoarece orice lege emisa vreodata pe pamant oglindeste caracterul legiuitorului ( o lege aspra = un legiuitor aspru, o lege blanda, toleranta = un legiuitor tolerant ), este firesc sa credem ca si Legea morala oglindeste caracterul Legiuitorului ei – Dumnezeu.
Va invit sa aruncam o privire fugara prin Decalog. Va plac poruncile ? Se potrivesc modelului de viata pe care il doriti ? Daca nu, cum ar trebui sa fie o lege , pentru ca societatea sa se bucure de liniste si pace ? Daca Decalogul i se pare cuiva prea restrictiv si sever, oare o lege mai blanda si mai putin severa ar aduce in lume mai multa armonie si stabilitate ?
Ce ati zice daca in locul legii circulatiei in vigoare, ar aparea o lege a circulatiei mai permisiva, mai putin severa ? Sa ne imaginam ca in noua lege ar exista un articol care ar stipula ca orice sofer are dreptul sa accidenteze mortal un pieton pe an, fara sa fie pedepsit. Pedeapsa ar aparea doar daca s-ar depasi “norma”.
Ce consecinte ar aduce in lume un astfel de articol de lege ?
Sau, ce ati zice daca , in codul penal s-ar specifica faptul ca intotdeauna primul viol este prescris? Sau ca, la capitolul furt, s-ar considera fapt penal doar furtul in cantitati mari, cele mici fiind trecute cu vederea ? Cui i-ar surade o astfel de lege ? Desigur, nu majoritatii oamenilor, ci doar infractorilor.
Istoria si experienta de viata demonstreaza ca legile care asigura cea mai mare stabilitate in societate sunt cele “dure”.Latinii spuneau pe buna dreptate:”Dura lex, sed lex.”(“Legea e dura, dar e lege” )
Legea trebuie sa acopere o paleta cat mai larga de fapte reprobabile; ea nu are voie sa aibe lacune si fisuri de care sa profite cei rau-intentionati; ea trebuie sa prevada pedepse severe care sa descurajeze orice incercare de calcare a ei. Legile slabe, ingaduitoare, produc o societate corupta, viciata, in care raul se dezvolta necontrolat.
In cautarea legii perfecte
Oare cum trebuie sa arate o lege care sa asigure absenta totala a raului intr-o societate ? O astfel de lege trebuie sa indeplineasca cel putin trei criterii :
1. Sa acopere toate formele posibile ale raului: in intentie, in gand, in cuvant si in fapta.
2. Sa prevada cele mai severe pedepse pentru calcatorul legii.
3. Sa existe un sistem de sprijinire a omului in respectarea legii.
Privit din aceasta perspectiva, Decalogul este este Legea perfecta. Sa luam in discutie, pe rand, cele trei criterii:
1. Este uimitor sa constatam ca doar in “zece cuvinte” ( “deka logoi”, gr. ) , Dumnezeu a cuprins intreaga paleta de pacate ce se pot produce in lume. Daca tinem cont ca orice lege are o litera si un spirit, nu exista niciun rau existent in lume pe care Decalogul sa nu-l poata identifica si demasca. O Lege perfecta nu poate emana decat dintr-un Legiuitor desavarsit – Dumnezeu.
2. In privinta pedepselor, din nou trebuie sa recunostem ( nu fara strangere de inima ), ca Biblia ne socheaza prin severitatea pedepsei pentru calcarea Legii lui Dumnezeu:
“ Fiindca plata pacatului este moartea…” ( Romani 6, 23 pp. )
Se poate o pedeapsa mai severa ? Si aceasta pentru orice calcare de Lege! Care legislatie din lume mai pedepseste atat de sever raul ? Severitatea unei legislatii se apreciaza dupa numarul de situatii in care se aplica pedeapsa capitala. In cazul Legii lui Dumnezeu, plata oricarui pacat este moartea. Se pare ca nu exista in lume o legislatie mai severa ca Legea lui Dumnezeu !
Cum ne explicam aceasta severitate maxima a Legii ? Este ea compatibila cu un Dumnezeu al dragostei ? Unii critici au mers pana acolo incat sa-L acuze pe Dumnezeu ca tine mai mult la fructele Sale, decat la oamenii pe care i-a creat ( facandu-se aluzie la pedeapsa data pentru primul pacat al primilor oameni ).
Daca privim lucrurile superficial, incercand sa le intelegem doar prin prisma ratiunii si a limitelor noastre omenesti, trebuie sa recunoastem ca Legea este intr-adevar de o severitate maxima. Niciun parinte nu-si ucide copilul la prima abatere…Nici la a cincea, nici la a suta, nici la a mia abatere… ( afara de cazuri de comportament parintesc deviant ! ). Biblia spune insa clar ca “plata pacatului ( a oricarui pacat ! ) este moartea”( Romani 6, 23 ). Cum se explica o asemenea severitate ?
Pentru a intelege necesitatea acestei severitati maxime a Legii, e necesar sa privim lucrurile dintr-o perspectiva mai larga, nu strict pamanteasca.
Dumnezeu ni se descopera ca fiind un Dumnezeu sfant si desavarsit.
“Caci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; voi sa va sfintiti si fiti sfinti, caci Eu sunt sfant!” Leviticul 11, 44.45; Vezi si cap.19, 2; 1 Petru 1, 16
Profetul Isaia foloseste adesea, in dreptul lui Dumnezeu, numele de “Sfantul lui Israel” ( Isaia 41, 14.16.20 ).
In ce priveste desavarsirea, Insusi Mantuitorul ne indeamna sa fim desavarsiti dupa cum este si Tatal nostru ceresc ( Matei 5, 48 ).
Daca desavarsirea se refera la intreaga Fiinta divina ( natura, atribute, caracter, manifestari, planuri, etc, ), sfintenia se refera in mod deosebit la caracter, indicand lipsa totala a pacatului, a raului, sub orice forma ar fi acesta. Vorbind despre acest aspect, profetul Habacuc face o afirmatie plina de substanta :
“Ochii Tai sunt asa de curati ca nu pot sa vada raul si nu poti sa privesti nelegiuirea. Cum ai putea privi Tu pe cei misei si sa taci, cand cel rau mananca pe cel mai neprihanit decat el ?” Habacuc 1, 13
Avand un astfel de caracter sfant si fiind desavarsit in orice aspect, Dumnezeu a creat o lume perfecta, in care raul trebuia sa lipseasca cu desavarsire. Lumea viitoare, promisa de Dumnezeu dupa incheierea istoriei pacatului si restabilirea armoniei universale, de asemenea va fi o lume desavarsita, lipsita de orice forma a raului. Aceasta implica eliminarea oricarui pacat si a oricarei fiinte care continua sa faca raul, sub orice forma ar fi. Doar absenta completa a raului si a celor care il fac poate fi o garantie a fericirii vesnice, a armoniei , stabilitatii intregului univers.
Si acum, va rog sa faceti un exercitiu de imaginatie: sa presupunem ca Dumnezeu ar fi mai putin sever in pedepsirea calcatorilor de Lege. Sa presupunem ca El ar tolera doar un singur pacat nebiruit la fiecare om care va mosteni Imparatia Sa. Consecinta ar fi ca unii ar duce cu ei in lumea cea noua minciuna, altii ar duce pofta rea, altii – desfraul, lipsa de respect fata de Dumnezeu sau oameni etc. Lumea cea “noua” ar fi la fel ca cea in care traim cu totii si nu s-ar deosebi cu nimic de aceasta. Cu o singura exceptie: vesnicia.
Ati dori o astfel de lume ? Ati fi fericiti sa stiti ca traiti vesnic langa mincinosi, desfranati,criminali, hulitori si hoti ? Daca viata aceasta scurta devine uneori un iad datorita pacatului pe care-l intalnim la tot pasul, ce fel de iad ar fi o viata vesnica in care raul si pacatul s-ar perpetua la infinit ?
Va puteti imagina pe Noul Pamant un razboi intre rase ? Dar o bataie intre doi vecini care locuiesc in cetatea Noului Ierusalim ? Va puteti imagina o cearta intre doua familii de mantuiti sub ramurile pomului vietii si sub privirea blanda a Mantuitorului ?
Nici cea mai prolifica imaginatie nu poate concepe asa ceva. Dumnezeul universului este un Dumnezeu sfant si doar oameni sfinti ( lipsiti de pacat ) vor putea locui in prezenta Lui.
Iata de ce Legea morala este atat de severa in ceea ce priveste pedeapsa aplicata pentru calcatorul ei.
3. In ceea ce priveste cel de-al treilea criteriu al unei legi perfecte- existenta unui sistem de sprijinire a omului de a respecta Legea- Dumnezeul iubirii a pus la dispozitia noastra tot ceea ce avem nevoie in acest sens: – informatia: cunostinta despre voia lui Dumnezeu exprimata in Lege
– modelul: Persoana si viata lui Iisus Christos
– puterea de a asculta de cerintele Legii: Duhul Sfant
– stimularea ( incurajarea ) omului de a asculta de cerintele Legii: fagaduintele Bibliei
Daca avand la dispozitie toata informatia cu privire la voia lui Dumnezeu, daca ni s-a dat si un Model de ascultare in Persoana si viata lui Iisus, daca avand la dispozitie toata puterea promisa in Persoana si lucrarea Duhului Sfant si fiind permanent incurajati de fagaduintele lui Dumnezeu, totusi cadem in neascultare fata de Lege, Dumnezeu mai face ceva minunat pentru a ne salva: ne ofera harul Sau. Jertfa lui Christos este capabila sa inlature orice vinovatie a oricarui om care se intoarce spre Dumnezeu cu umilinta si pocainta.
“Copilasilor, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti. Dar daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Iisus Christos, Cel neprihanit. El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale lumii intregi.” 1 Ioan 2, 1-2
Decalogul este o Lege perfecta emanata dintr-un Dumnezeu desavarsit.
Biblia ne prezinta o serie de afirmatii despre Lege, care de fapt, ne spun ceva despre caracterul Legiuitorului:
1. Legea este sfanta: Romani 7,12: “Asa ca Legea, negresit, este sfanta, si porunca este sfanta, dreapta si buna.”
2. Legea este dreapta: idem
3. Legea este buna: idem
4. Legea este adevarul: Psalmul 119, 142: “Dreptatea Ta este o dreptate vesnica si Legea Ta este adevarul.”
5. Legea este iubire: Romani 13, 10: “Dragostea nu face rau aproapelui; dragostea este implinirea Legii.”
6. Legea este desavarsita: Psalmul 19, 7: “Legea Domnului este desavarsita si invioreaza sufletul.”
7. Legea este neschimbatoare: Matei 5, 17-18: “…Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte sa se fi intamplat toate lucrurile…”
8. Legea este vesnica: Psalmul 119, 160: “Temelia Cuvantului Tau este adevarul si toate legile Tale cele drepte sunt vesnice.”
Daca Legea morala este sfanta, dreapta, buna, adevarata, vesnica, neschimbatoare, desavarsita si plina de iubire, in mod firesc Legiuitorul ei este sfant, drept, bun, adevarat, vesnic, neschimbator, desavarsit si plin de iubire.
Si, daca cineva se mai indoieste de lucrul acesta, sa priveasca la Golgota. Acolo, pe cea mai rusinoasa inaltime a lumii, Dumnezeu ne-a dovedit cat este El de drept, osandind pacatul pe cruce, dar si cat este El de bun, asezandu-l pe cruce pe Unicul si Prea Iubitul Sau Fiu, in locul nostru, al tuturor. Acolo, la cruce, “bunatatea si credinciosia se intalnesc, dreptatea si pacea se saruta.” ( Psalmul 85, 10 )
Un crestin eliberat din inchisoare, unde suferise mult pentru credinta lui, a scris cateva randuri miscatoare: “ Infatisarea mea exterioara nu e atragatoare. In lagarul de munca obligatorie am lucrat in subteran. Am suferit acolo un accident care m-a lasat cu o cocoasa. Odata, un copil s-a uitat la mine, apoi m-a intrebat: “Unchiule, ce ai in spate ?” Eram sigur ca va urma o ironie. Totusi am raspuns: “O cocoasa.”
“Nu, a raspuns copilul. Dumnezeu este dragoste si El nu da nimanui infirmitati. In spate tu nu ai o cocoasa, ci o cutie in care sunt ascunse aripi de inger. Intr-o zi, ea se va desface si tu iti vei lua zborul spre cer, folosindu-te de ele.” Am inceput sa plang de bucurie. Chiar si acum, cand scriu, plang…”
Decalogul – Legea morala- poate parea multor crestini “o cocoasa” greu de purtat in viata. Interdictii, severitate, pedepse…Toate acestea sunt neplacute si tendinta noastra este de a le evita. Sa nu uitam insa ca dincolo de aparente se afla realitatea; dincolo de coaja tare si nedigerabila, se afla miezul dulce si hranitor.
Decalogul ascunde, in putinele cuvinte care il alcatuiesc, nu doar cunostinta despre adevaratul caracter al lui Dumnezeu, dar si secretul fericirii.
“ Asa vorbeste Domnul, Rascumparatorul tau, Sfantul lui Israel: “Eu, Domnul Dumnezeul tau, te invat ce este de folos si te calauzesc pe calea pe care trebuie sa mergi! O ! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un rau si fericirea ta ca valurile marii.” Isaia 48, 17-18
Lori Balogh
