Originea ideii de nemurire a asufletului
Autor Lori Balogh
www.loribalogh.ro
Viata fara de moarte
Am vazut ca ideea de nemurire a sufletului este prezenta la majoritatea popoarelor si civilizatiilor lumii, chiar daca ea este imbracata in diferite forme.
Exista in acest sens si cateva legende care au ca subiect incercarea oamenilor de a ajunge la acest ideal. In toate cazurile insa, un esec de ultim moment face ca nemurirea sa ramana doar un vis frumos, la care omul inca nu are acces.
Cine nu cunoaste , cel putin din amintirile copilariei, basmul romanesc “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte” ? Eroul principal al basmului, Fat-Frumos, este destinat inca de la inceputul vietii sa atinga pragul nemuririi, deoarece el nu accepta sa se nasca decat atunci cand tatal sau ii promite tinerete fara batranete si viata fara de moarte. La varsta majoratului, Fat-Frumos porneste intr-o lunga si istovitoare calatorie spre nemurire, un drum plin de obstacole si primejdii nebanuite. Ajuns in taramul fermecat al celor trei zane, Fat-Frumos este sfatuit de acestea sa nu intre niciodata in Valea Plangerii. El insa nu da ascultare sfatului si , ca urmare, pierde definitiv sansa de a ajunge la nemurire. Este interesant dialogul imaginar dintre Moartea personificata si Fat-Frumos din finalul basmului, in care aceasta ii spune tanarului aspirant la nemurire: “ Bine ai venit, ca de mai intarziai, si eu ma prapadeam.” Apare aici ideea ca si moartea va avea un sfarsit intr-o lume atat de efemera cum e cea in care traim.
Vechii locuitori ai Mesopotamiei aveau si ei o legenda legata de cautarea nemuririi. Este vorba de “Epopeea lui Ghilgames”, considerata o capodopera a literaturii antice. Eroul principal, Ghilgames, cuprins de spaima mortii dupa pierderea prietenului sau Enkidu, porneste intr-o lunga calatorie pentru gasirea buruienii nemuririi. In drumul sau , trece peste “apa mortilor” , o apa care l-ar fi ucis pe oricine ar fi fost atins de ea. Biruind moartea, Ghilgames esueaza totusi in incercarea de a ajunge la nemurire. Chiar in clipa in care avea sansa sa obtina buruiana nemuririi, un sarpe o inghite, rapaindu-i definitv omului posibilitatea de a ajunge la nemurire.
Acelasi esec in obtinerea nemuririi de catre om se regasetse si in mitologia greaca. Zeita Thetys incearca sa-i confere fiului ei muritor, Achile, nemurirea, scufundandu-l in apele raului Styx. Ea insa uita sa-i scalde lui Achile si calcaiul, facandu-l pe acesta vulnerabil in fata mortii.
Singura forma de nemurire acordata omului , in mitologia greaca, era aceea de care beneficiau marii eroi care, dupa moarte, deveneau constelatii. Astfel, dupa moarte, Perseu, Orion, Andromeda devin constelatii, iar Castor si Pollux devin stele care vor forma constelatia Gemenii.
Un ultim exemplu de incercare esuata a omului de a ajunge la nemurire poate fi regasita in mitologia nordica. Asemenea zeitei Thetys din mitologia greaca, zeita Frigg, constienta de sfarsitul tragic al fiului ei muritor Baldur, cere tuturor fortelor naturii si tuturor obiectelor sa-i protejeze fiul. Desi obtine juramantul acestora, ea pierde din vedere un mic amanunt care ii va fi fatal lui Baldur: omite vascul, considearndu-l neinsemnat. Acest mic amanunt neglijat ii va provoca insa moartea lui Baldur, dovedind inca odata ca nemurirea este un vis la care omul inca nu are acces.
Ideea pe care o subliniaza toate aceste legende populare este ca moartea este inevitabila pentru fiinta umana, chiar daca ulterior religia vine cu o completare mult asteptata: chiar daca trupul moare, sufletul continua existenta in alte sfere superioare.
Faptul ca ideea de nemurire a sufletului este prezenta in majoritatea religiilor si culturilor lumii este un argument in favoarea ei ? Putem aplica aici “principiul” : “Daca mai multi iti spun ca esti beat, du-te si te culca !” ? ( “Daca toate religiile vorbesc despre nemurirea sufletului, noi de ce am crede altfel”? ) Sa ne lasam striviti de argumentul fortei ( numarul mare de credinte in nemurire ) sau sa lasam ca forta argumentului sa ne aduca convingerea de care avem nevoie intr-o problema atat de delicata cum este cea in discutie ?
“Punctul 0”
De unde provine aceasta idee a nemuririi sufletului omenesc? Care este puntul “zero” al ideii ? Cine are “licenta” acestei idei ?
Cateva raspunsuri posibile:
1 ) Ideea nemuririi sufletului se putea naste din aspiratia dintotdeauna a fiintei umane spre nemurire si viata fara de moarte.
2 ) Gandul nemuririi a fost implantat in contiinta omului de Insusi Creatorul.
3 ) Nemurirea a fost candva o trasatura a naturii umane dar a fost pierduta pe parcurs.
4 ) Afirmatia potrivit careia sufletul este nemuritor este o mare inselatorie lansata de cel care personifica raul.
Toate cele patru raspunsuri amintite sunt corecte din punct de vedere biblic, fiind sustinute de aceasta:
1 ) Inainte de orice , trebuie sa recunoastem ca nemurirea este o aspiratie a fiecarui suflet omenesc. Apostolul Pavel le scrie credinciosilor din Roma ca oamenii “ cauta slava, cinstea si nemurirea” ( Romani 2, 7 up. ), ultima din ele fiind o aspiratie dintotdeauna a fiintei umane. Dar oare sa fie suficienta o aspiratie pentru ca ea sa se transforme “peste noapte” intr-o certitudine ? Daca un om aspira sa devina presedintele SUA, aceasta nu inseamna ca el si este presedintele SUA. Diferenta dintre aspiratie si realitate este uneori atat de mare incat o prapastie de netrecut se interpune intre ea si realizarea ei.
2 ) Ideea ca gandul nemuririi a fost pus de Insusi Dumnezeu in inima omului este de asemenea sustinuta de Biblie:
“Orice lucru El il face frumos la vremea lui. A pus in inima lor chiar si gandul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde de la inceput pana la sfarsit lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.” ( Eclesiastul 3, 11 )
Dar chiar nici acest “gand al vesniciei “ sadit de Creator in constiinta umana nu justifica existenta unei certitudini a nemuririi sufletului. Creatorul a sadit gandul, insa niciodata nu l-a facut pe omul pacatos sa creada in mod eronat ca el este si nemuritor in realitate. Dimpotriva, Biblia repeta de nenumarate ori ideea ca “sufletul care pacatuieste, acela va muri.” ( Ezechiel 18, 4 up; 20 pp. )
Daca Dumnezeu a sadit acest “gand al vesniciei”, aceasta notiune de nemurire in inima omului, El a facut-o din cel putin doua motive:
– Sa ne reaminteasca de unde a cazut rasa umana
– Sa ne dea speranta ca odata, cand va sosi timpul hotarat de El in cadrul marelui Plan al Mantuirii, nemurirea ne poate fi redata daca implinim anumite conditii ( nemurire conditionata ).
3 ) Biblia ne asigura ca primii nostri parinti s-au bucurat de nemurire conditionata, ca dar din partea lui Dumnezeu. Dupa ce a fost asezat in gradina Edenului, omul a fost avertizat de Creator, in cuvinte cat se poate de clare si fara echivoc, ca starea de nemurire pe care o primise prin actul creatiei putea fi pierduta prin neascultare.
“ Domnul, Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: “Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit.” ( Geneza 2, 16-17 )
Textul biblic, citand cuvintele Creatorului, nu poate fi rastalmacit decat daca este rea-vointa din partea cititorului: nemurirea putea fi pierduta in cazul neascultarii de porunca lui Dumnezeu. Lucru care, din nefericire, s-a si intamplat …
De unde atunci aceasta certitudine cvasi-universala potrivit careia , in ciuda neascultarii omului fata de porunca divina, omul are totusi ceva nemuritor in fiinta sa ? Biblia nu ne lasa nicio portita prin care sa se strecoare ideea ca omul continua sa traiasca si dupa moarte. “Vei muri negresit” este cuvantul clar al Celui care cunoaste mai bine decat oricine natura umana.
4 ) Pentru ca aspiratia dintotdeauna spre nemurire a omului, insotita de “gandul vesniciei” sadit de Insusi Dumnezeu in fiinta umana, sa se transforme intr-o dogma de neclintit in majoritatea religiilor si culturilor lumii, in ciuda avertismentului clar al Creatorului ca omul va muri in cazul neascultarii, mai era nevoie de ceva: de o inselatorie la scara planetara.
Din nefericire, inselatoria a functionat, ducand in eroare milioane si milioane de oameni care s-au nascut sau se vor mai naste pe pamant. Cine este autorul celei mai mari inselatorii a tuturor timpurilor ?
“Sarpele cel vechi”
Biblia ne deschide o perspectiva clara cu privire la acest subiect, relatandu-ne ce s-a intamplat in zorii Creatiei, in acea inimaginabil de frumoasa gradina a Edenului:
“ Sarpele era mai siret decat toate fiarele campului pe care le facuse Domnul, Dumnezeu. El a zis femeii: “Oare a zis Dumnezeu cu adevarat: “Sa nu mancati din toti pomii din gradina ?”
Femeia a raspuns sarpelui: “Putem sa mancam din rodul tuturor pomilor din gradina. Dar despre rodul pomului din mijlocul gradinii , Dumnezeu a zis: “Sa nu mancati din el si nici sa nu va atingeti de el, ca sa nu muriti.”
Atunci sarpele a zis femeii: “Hotarat ca nu veti muri. Dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el, vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul.” ( Geneza 3, 1-5 )
Cine este “sarpele” care i-a amagit pe primii nostri parinti ?
Este de la sine inteles ca nu este vorba doar de o vietate creata de Dumnezeu, ca oricare alta. Sarpele din relatarea biblica era folosit pe post de medium de catre o alta entitate malefica si opusa lui Dumnezeu. “Cheia” care ne ajuta la identificarea acestei entitati o regasim tot in Biblie, potrivit principiului conform caruia Biblia se explica pe sine:
“Si balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit Diavolul si Satana, acela care inseala intreaga lume, a fost aruncat pe pamant. Si impreuna cu el, au fost aruncati si ingerii lui.” ( Apocalipsa 12, 9 )
“ El a pus mana pe balaur, pe sarpele cel vechi care este Diavolul si Satana, si l-a legat pentru o mie de ani.” ( Apocalipsa 20, 2 )
Aceeasi idee, insa putin mai voalata, o regasim si in Epistola lui Pavel catre Romani, in care apostolul ne sugereaza metaforic ideea ca Satana este sarpele care a amagit neamul omenesc:
“ Dumnezeul pacii va zdrobi in curand pe Satana sub picioarele voastre…” ( Romani 16, 20 )
Este evident ca apostolul Pavel face aluzie in acest verset la prima profetie mesianica rostita de Dumnezeu imediat dupa caderea omului in pacat, in care apare promisiunea ca “sarpele cel vechi” va fi zdrobit in finalul istoriei pacatului ( vezi Geneza 3, 15 ).
“Tatal minciunii”
Acum, dupa ce am identificat cu ajutorul Scripturii pe autorul celei mai mari amagiri in care a cazut neamul omenesc, sa incercam sa intelegem in ce a constat puterea ( secretul ) acestei amagiri.
Din dialogul purtat intre “sarpe” si femeie, rezulta o abilitate iesita din comun a “sarpelui” de a amesteca adevarul cu minciuna, astfel incat amestecul otravitor sa aiba un aspect cat mai atractiv, fara sa dea nimic de banuit. Din cele patru afirmatii facute de “sarpe” , doua sunt adevaruri iar doau sunt minciuni. Imbinarea dintre adevar si minciuna a fost atat de abil realizata incat omul nu a sesizat pericolul. A intins mana dupa cupa cu “otrava” si a baut fara sa stie ce contine ea.
Cand Satana, deghizat in sarpe, i-a spus omului : “Hotarat ca nu veti muri” , el a rostit cea mai mare minciuna a tuturor timpurilor, justificand pe drept titlul pe care Insusi Mantuitorul i l-a dat Diavolului: “mincinos si tatal minciunii” ( vezi Ioan 8, 14 ).
Avea Satana vreo competenta in a stabili calitatea de muritor sau nemuritor a omului, mai ales dupa ce acesta ar fi calcat o porunca clara a lui Dumnezeu ? El era , ca si omul, doar una din creaturile lui Dumnezeu. Putea sti el ce se va intampla cu nemurirea conditionata data omului dupa pacatuire? Era el Dumnezeu ca sa stabileasca soarta omului cazut in pacat ? Nu este vorba aici de aroganta lui Satana de a se aseza in locul Creatorului, dupa cum a dorit-o dintotdeauna ? ( vezi Isaia 14, 12-14 )
De multe ori ma intreb ce a fost in mintea primilor nostri parinti cand au stat in fata a doua afirmatii categorice dar contradictorii in esenta lor, provenite din doua surse total antagonice: Creatorul si “sarpele cel vechi” ? Cum au putut ei da crezare mai degraba unei creaturi, decat Creatorului lor ? De ce nu L-au crezut pe Dumnezeu pe cuvant atunci cand i-a avertizat ca vor muri negresit, daca vor calca porunca Lui ?
Pacatul este inexplicabil, deci nescuzabil. De aceea , cand vorbeste despre pacat, Biblia il numeste o taina ( “taina faradelegii” – vezi 2 Tesaloniceni 2, 7 ). Poate ca singura explicatie plauzibila ( fara ca sa-i scuze totusi pe primii nostri parinti ! ) ar fi aceea ca ei inca nu-L cunoasteau suficient de bine pe Creatorul lor, fapt de care Satana a profitat din plin, amagindu-i.
“Hotarat ca nu veti muri !” – iata prima mare minciuna rostita in istoria omenirii. Dar pentru ca minciuna sa prinda, ea trebuia amestecata cu suficient adevar, pentru a nu fi depistata. Care a fost primul adevar rostit de sarpe in dialogul purtat cu femeia ?
“ Dar Dumnezeu stie ca , in ziua in care veti manca din el, vi se vor deschide ochii…” ( Geneza 3, 5 pp. )
Iata ca cel numit de Mantuitorul “mincinos si tatal minciunii”( Ioan 8, 14 ) stie sa spuna si adevaruri. Insa ori de cate ori o face, el urmareste sa-si ascunda mai eficient minciuna. In cazul acestei afirmatii, era un adevar de necontestat. Raportul Scripturii confirma faptul ca, dupa pacatuire, oamenilor “li s-au deschis ochii” ( Geneza 3, 7 ). Nu s-a intamplat insa in sensul aratat de sarpe…Oamenii au constatat cat sunt de goi in prezenta Creatorului lor…
In dialogul dintre sarpe si femeie apare si cea de-a doua minciuna: “ Veti fi ca Dumnezeu” ( Geneza 3, 5 ). Probabil ca aceasta perspectiva a incantat-o atat de mult pe femeie incat a cedat ispitei fara sa mearga cu gandul mai departe. Era de fapt gandul Diavolului de pe vremea cand locuia inca in cer, in prezenta sfanta a lui Dumnezeu. Undeva in tainitele asunse ale sufletului , Lucifer ( devenit Diavolul si Satana ) a inceput sa cultive acest gand pacatos: acela de a ocupa o pozitie cel putin egala cu Creatorul. ( vezi Isaia 14, 12-14 ). Daca gandul lui arogant a fost descoperit , iar Lucifer a fost izgonit din cer, el nu a incetat sa cultive aceasta dorinta, incercand sa o imprime si in inima oamenilor.
Din nefericire, momeala a prins…Primii nostri parinti au dorit sa treaca dincolo de hotarele naturii cu care i-a inzestrat Dumnezeu si au pacatuit.
Al doilea adevar rostit de sarpe se regaseste in finalul dialogului cu femeia: “Cunoscand binele si raul” ( Geneza 3, 5 up. ).
Au cunoscut cei doi binele si raul dupa ce au cazut in plasa amagirii sarpelui ? Desigur ! Ce bine ar fi fost sa se multumeasca doar cu cunostinta binelui ! La ce ne foloseste astazi sa cunoastem din propria experienta ce inseamna suferinta, boala, dezamagirea si moartea? Acestea nu erau in planul initial al Creatorului cu privire la om.
Aceasta a fost prima mare amagire in care a fost dus nemul omenesc de cel care este numit de Insusi Domnul Iisus “tatal minciunii”. Omul a trebuit sa moara datorita pacatului neascultarii. Si-a pierdut nemurirea conditionata daruita prin actul creatiei de Insusi Creatorul. Insa minciuna sadita de “sarpele cel vechi , numit Diavolul si Satana” ( Apocalipsa 12, 9 ) nu a murit. Dimpotriva , ea a renascut cu si mai multa putere odata cu nasterea altor generatii de oameni muritori. Minciuna nemuririi neconditionate a sufletului a hranit sperantele desarte a milioane si milioane de pacatosi care s-au magulit cu gandul ca, chiar daca Ii intorc spatele Creatorului, adevaratul izvor al vietii si nemuririi, ei sunt totusi nemuritori.
Ideea , nespus de placuta, a prins mai ales pe linia descendentilor necredinciosi ai lui Adam si ai Evei, raspandindu-se la majoritatea popoarelor care au aparut pe pamant. Insa, daca ideea nemuririi sufletului se regaseste pretutindeni pe pamant, in toate culturile si civilizatiile lumii, aceasta nu inseamna ca ea are astazi mai multa credibilitate decat au avut cuvintele sarpelui in Eden.
“Hotarat ca nu veti muri !” a fost si va ramanea prima si cea mai mare minciuna din toate cele rostite candva pe planeta pamant, continuand sa amageasca milioane si milioane de oameni care prefera sa dea crezare spuselor Diavolului, decat Cuvantului clar al lui Dumnezeu .
Pacat ca atatia oameni se lasa inselati de marele amagitor! Mare pacat …
