2. Demonizatii din Gadara
Autor Lori Balogh
Sursa: www.loribalogh.ro
Cea mai mare parte a lucrarii Domnului Christos s-a desfasurat in perimetrul actual al Israelului. Nascut in Betleemul Iudeii, adica in sud, Mantuitorul Si-a petrecut copilaria in nordul tarii, pe teritoriul Galileii.
Lucrarea Sa publica a fost o continua pendulare intre cele doua regiuni: Galileea, in nord, si Iudeea, in sud, intre cele doua aflandu-se Samaria, cu problemele ei specifice.
In sud, traiau in majoritate iudei. Aici, lucrarea Domnului Christos a intampinat cele mai multe impotriviri, si tot aici, i s-a pus capat prin arestarea si rastignirea Sa. In nord, traia o populatie amestecata, formata din iudei si neamuri, in cele aproximativ 240 de orase si sate, vorbind o limba care era un dialect al celei vorbite in Iudeea.
Desi marea parte a lucrarii publice s-a desfasurat in perimetrul Iudeii si al Galileii, au fost insa si ocazii, putine la numar, in care Mantuitorul impreuna cu ucenicii Sai au trecut dincolo de hotarele teritoriului iudeu.
Asa s-a intamplat cu ocazia calatoriei spre nord, in tinuturile Tirului si ale Sidonului, un teritoriu ocupat, in majoritate de urmasii fenicienilor ( canaaniti ). Se pare ca Domnul a facut cu acea ocazie un drum destul de lung-aproximativ 80 km.- doar pentru a savarsi o singura minune:vindecarea fiicei unei femei siro-feniciene.
Oridecateori Mantuitorul a trecut dincolo de zona Sa obisnuita de lucru, El a facut-o cu un scop anume.
De aceasta data ne vom opri asupra unei alte ocazii in care Domnul a trecut dincolo de hotarele Iudeii si ale Galileii, eveniment surprins de primii trei evanghelisti. Am ales redarea acestui episod in versiunea lui Matei, cap.8, 28-34.
Daca vom citi si relatarile paralele din celelalte evanghelii, vom observa unele diferente, dintre care, poate cea mai semnificativa este legata de numarul demonizatilor: Matei aminteste de doi demonizati, Marcu si Luca- de un singur demonizat, in timp ce Ioan nici nu aminteste de acest episod.
Trebuie sa recunoastem ca aceasta este o problema reala, pe care nu o putem ignora. Pe unii oameni, astfel de neconcordante intre diferitele parti ale Bibliei ii zdruncina in increderea lor in Cuvantul lui Dumnezeu, ducand la indoieli serioase.
Cum se explica faptul ca Matei vorbeste despre doi demonizati, in timp ce Marcu si Luca amintesc de unul singur? Noi consideram a fi Cuvantul lui Dumnezeu si pe cel scris de Matei, dar si pe cel scris de Marcu sau Luca. Cine are dreptate? Oare unele diferente din relatarile lor sunt o dovada ca autorii nu sunt demni de crezare?
Pentru a intelege de ce exista astfel de diferente, trebuie sa intelegem un lucru esential cu privire la Biblie si natura ei.Daca vom intelege acest lucru vom fi scutiti de multe indoieli; in caz contrar, increderea noastra in Biblie ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu poate oricand sa falimenteze.
Atunci cand parcurgem primul studiu de doctrina-Revelatia lui Dumnezeu-invatam doua amanunte pe care nu ar trebui sa le uitam niciodata:
1. Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu redat in limbaj omenesc.
2. Biblia are o dubla natura -divino- umana, asemenea Mantuitorului.
Ce putem afirma despre natura ei divina? Un singur raspuns: este desavarsita.
Ce putem spune despre natura ei umana? De asemenea avem un singur raspuns: este imperfecta. Ea contine in mod inerent slabiciuni legate de natura umana.
Daca facem suma, ajungem la concluzia ca Biblia, ca mesaj, este de origine divina, deci infailibila, in timp ce, din punct de vedere al scrierii, ea este de origine omeneasca, deci imperfecta. Altfel spus, Biblia este o comoara nepretuita asezata intr-un vas de lut fragil, vulnerabil, imperfect. Si totusi comoara este din cer.
“Limbajul Bibliei este omenesc, iar tot ce este omenesc este imperfect.” ( Marturii Selectate pag. 20 )
“Marturia este transmisa prin exprimarea nedesavarsita a limbajului omenesc, totusi ea este marturia lui Dumnezeu.” ( Tragedia Veacurilor pag. 9 )
Unde gasim “slabiciunea omenesca” in relatarea celor trei evanghelisti?
In simplul fapt ca ei nu au retinut exact aceleasi amanunte din intamplarea respectiva. De exemplu, Matei nu a retinut numele demonilor- Legiune-, in timp ce Marcu si Luca au facut-o. Apoi, din dialogul dintre Mantuitorul si demoni, Matei retine un amanunt foarte interesant care le scapa celorlalti doi:” Ai venit sa ne chinuiesti inainte de vreme?”
Desigur, mai sunt si alte deosebiri. Si aceasta pentru ca cei trei evanghelisti nu au fost trei aparate de fotografiat sau de filmat; ei nu au fost trei reportofoane care sa redea in mod rece si exact evenimentele. Cei trei erau oameni cu personalitati diferite, cu sensibilitate diferita, cu memorie diferita. Informatiile pe care le avem in Scripturi nu sunt niste simple inregistrari audio-video fidele, ci reprezinta informatii trecute prin filtrul personalitatii lor. Unul a fost impresionat de anumite amanunte pe care le-a retinut, in timp ce altul a retinut alte amanunte, fiecare in functie de structura sa interioara.
Asa se face ca Matei, fost vames, si obisnuit cu cifrele si cu calculul riguros, a retinut ca in acea imprejurare au fost vindecati doi demonizati; in acelasi timp Marcu, care a preluat informatiile de la Petru, un simplu pescar, si Luca, doctorul, au fost impresionati de vindecarea in sine, cu toata incarcatura ei emotionala, fara sa retina numarul.
Daca cei trei evanghelisti nu au retinut exact la fel toate amanuntele intamplarii, aceasta nu inseamna ca intamplarea nu a avut loc si ca trebuie sa aruncam totul la gunoi. Tocmai diferentele din relatarile lor dau autenticitate marturiei. Daca toate relatarile ar fi fost identice, trase la indigo, ar fi aparut suspiciunea de complicitate.
Ca sa ne convingem cat de diferit putem percepe si relata un eveniment la care sunt mai multi martori, va propun un experiment: Puneti mai multe persoane de buna-credinta sa relateze ceea ce au vazut si inteles dintr-un eveniment la care au fost martore. Veti ramanea uimiti ce diferente vor exista in relatarile lor! Si toi sunt sinceri, toti sustin ca spun adevarul.
Sa revenim la intamplarea relatata de Matei!
“Cand a ajuns Isus de partea cealalta, in tinutul Gadarenilor…”
Ne sare in ochi expresia “de partea cealalta”. De ce i-a dus Mantuitorul pe ucenicii Sai “de partea cealalta”, dincolo de M. Galileii, dincolo de tinutul locuit de evrei? Este evident ca nu era vorba nici de o “croaziera “ pe M. Galileii, nici de vreun program educativ de genul “sa ne cunoastem patria”. Mantuitorul avea motive serioase atunci cand i-a dus pe ucenici “de cealalta parte”.
El stia ca acolo, in tinutul acela pagan, se gaseau niste suflete care aveau nevoie de eliberare. Apoi, Mantuitorul dorea sa deschida o usa pentru predicarea Evangheliei in acea zona pagana. Si mai era un motiv: Iisus dorea sa le arate ucenicilor Sai si cealalta fata a lumii, fata mai putin vizibila, fata cea mai intunecata. Ucenicii aveau nevoie sa cunoasca, pe deoparte adancimea degradarii in care Satana doreste sa-i coboare pe oameni, dar si misiunea Mantuitorului de a-i elibera pe oamenii aflati sub puterea lui.
Cei doi demonizati erau o ilustrare a ceea ce ar fi ajuns omenirea daca ar fi fost lasata la discretia celui rau, dar si o ilustrare a ceea ce va ajunge ea in curand, atunci cand Duhul Sfant se va retrage de pe pamant.
“Tinutul Gadarenilor”
Gadara era capitala provinciei romane Pereea, aflata la est de Iordan, pe teritoriul Iordaniei de azi. Era una din cele zece cetati ce formau o liga numita Decapole. In urma cuceririlor lui Alexandru Macedon, in acest teritoriu s-a instalat o populatie greceasca, aceasta explicand faptul ca locuitorii acelui teritoriu cresteau porci. Romanii apreciau mult carnea de porc, de aceea in acea zona se facea un comert infloritor cu aceasta. Evreii nu ar fi facut un asemenea comert.
“L-au intampinat doi indraciti”
Mantuitorul impreuna cu ucenicii Sai patrunsesera pe un teritoriu in totalitate pagan. Era o strapungere a frontului, intrand direct in zona controlata de Satana.
Ce urma sa faca diavolul? Urma sa ramana indiferent la manevrele celui mai mare vrajmas al sau? Nu! Cu siguranta nu! Satana urma sa-si apere teritoriul si sa contraatace. Prin cine? Prin cei mai temuti soldati pe care-i avea acolo- cei doi demonizati.
Biblia spune ca pe Iisus “L-au intampinat doi indraciti”, ceea ce demonstreaza ca Satana a incercat sa opresca inaintarea Lui pe teritoriul pe care il controla. Asa se intampla oridecateori se vrea ceva bun: Satana isi va manifesta opozitia.
Acum este nevoie de o clarificare: Ce intelege Biblia prin “indraciti”?
Sunt oameni posedati de demoni, oameni a caror vointa nu le mai apartine, si al caror comportament si vorbire sunt controlate in intregime de o putere exterioara, malefica. Problema care se ridica este aceea ca, in unele forme de demonism, manifestarile posedarii se aseamana cu cele ale unor boli psihice, sau epileptice. Avem, ca exemplu, cazul relatat de Marcu in cap. 9, 14-29, cu acel baiat stapanit de un duh mut.
Simptomele sunt foarte asemanatoare celor din categoria bolilor epileptice:
“Oriunde il apuca il tranteste la pamant. Copilul face spume la gura, scrasneste din dinti si ramane teapan.” Marcu 9, 18
De aici unii au tras concluzia ca demonismul nu exista in realitate, ca el ar fi doar o explicatie naiva a acelor timpuri pentru multe boli psihice. Trebuie sa fim insa foarte atenti pentru a nu cadea in plasa unor astfel de interpretari. Demonismul ( posesiunea demonica) a existat si va exista in lumea noastra atata vreme cat va dura istoria pacatului, independent de existenta bolilor psihice. Iata cateva argumente in acest sens:
1. Mantuitorul a recunoscut existenta demonilor si ne-a avertizat cu privire la lucrarea lor nefasta. Vezi Matei 12, 43-45 si Marcu 9,28-29
2. Demonii manifesta o personalitate distincta de cea a persoanei posedate. In cazul celor doi demonizati din Gadara, Mantuitorul se adreseaza demonilor, nu celor doi oameni nenorociti.
3. Cei posedati sunt dotati pentru moment cu puteri fizice supraomenesti, pe care un bolnav psihic nu le are in mod obisnuit. Camasa de forta este utila in cazul bolnavilor psihici violenti, insa nu este de niciun folos in cazul unui om posedat. Cei doi demonizati din Gadara au fost de nenumarate ori inlantuiti, legati cu catuse la maini, pusi cu picioarele in obezi, dar de fiecare data au reusit sa rupa orice legatura. ( Marcu 5,3-4 ) Aici nu mai putem vorbi de o simpla boala psihica, ci de dovada unei posesiuni demonice evidente.
4. Demonizatii sunt dotati pentru moment cu o capacitate de cunoastere supraomeneasca. In multe cazuri relatate de Biblie, demonizatii recunosc faptul ca in fata lor se gasea Fiul lui Dumnezeu. Un asemenea exemplu gasim in matei 8,29. Daca cei doi demonizati nu ar fi fost decat simpli psihopati violenti, ei nu ar fi avut de unde sa stie ca Cel din fata lor era chiar Fiul lui Dumnezeu.
Apoi insasi intrebarea pusa de cei doi ne demonstreaza ca ei au o cunoastere supranaturala: “Ai venit sa ne chinuiesti inainte de vreme?” Intrebarea lor face aluzie la finalul luptei dintre bine si rau, lucru pe care un simplu bolnav psihic nu avea cum sa-l cunoasca.
5. Atunci cand Mantuitorul a scos demoni din oameni, este evident faptul ca nu a scos virusi sau microbi, ci niste fiinte supranaturale, cu care comunica, pe care le mustra, carora le asculta uneori rugamintea, si pe care le trimite afara.
In concluzie, a sustine ca toate cazurile de posesiune demonica de care vorbesc Evangheliile nu sunt decat simple boli psihice, este o dovada de superficialitate.
“Ieseau din morminte”
Orice angajator se straduieste, in masura posibilitatilor, sa asigure si o locuinta angajatilor sai. Satana nu face exceptie: Acestor oameni nefericiti, ajunsi pe ultima treapta a decaderii umane, el le-a pregatit si locuinte pe masura marinimiei sale- mormintele.
Vedeti ce poate oferi el? Ce diferenta intre aceste morminte inspaimantatoare si acele locuinte vesnice pe care Domnul le-a promis copiilor Sai!
“Erau asa de cumpliti…”
Iisus si ucenicii patrunsesera pe un teritoriu pagan, pe care Satana il pretindea ca fiind al sau. Tactica lui Satana de a ataca inca de la hotar a fost in parte reusita. De ce?
Pentru ca la vederea celor doi demonizati, iesiti din morminte, avand intentia clara de a-i sfasia, ucenicii s-au inspaimantat si au fugit. Nimanui nu i-ar fi usor sa stea calm in fata unor oameni cu aspect de fiara, avand parul lung, murdar si ravasit, cu trupul plin de rani si taieturi, cu ochii injectati si tulburi, cu resturi de catuse si lanturi la maini si la picioare.
Initial, ucenicii au fugit ingroziti de ceea ce vedeau. Dar imediat si-au dat seama ca Domnul nu era cu ei. El nu fugise. Cand L-au cautat cu privirea, au constatat ca El se afla tot acolo, stand drept si neinfricat, asemenea unei stanci in fata valurilor furioase ale marii. Cand demonizatii s-au apropiat scrasnind din dinti de Iisus, Acesta a ridicat mana, iar ei nu au mai putut inainta nici macar un pas. Urlau fara putere in fata Lui, dar in zadar.
Ma gandesc, de cate ori nu fugim si noi ingroziti din fata valurilor vietii, uitand ca Domnul este cu noi!
Scena pe care ne-o descriu Evangheliile ne confirma inca odata ca intregul iad nu-l poate birui pe cel care traieste langa Christos.
Cu inimile batand de emotie si teama, dar si rusinati de faptul ca fugisera desi Mantuitorul era cu ei, ucenicii s-au intors langa Domnul. Uimiti , ei vedeau scene pe care nu le vor uita intreaga lor viata, scene din care au inteles mai profund marea lupta dintre Christos si Satana, inceputa in cer, dar coborata acum pe pamant.
Din dialogul puratat intre Domnul si demoni putem intelege cateva lucruri importante despre lupta dintre bine si rau. Fara aceasta relatare a Scripturii, am fi fost mai nestiutori, mai saraci in cunoasterea adevarului.
“Au inceput sa strige”
Era semnul neputintei demonilor in fata lui Iisus. Ei nu erau capabili de un dialog linistit, pe un ton coborat si bland.
Ce diferenta intre ei si Mantuitorul despre care se profetizase in Scripturi:
“El nu va striga, nu-si va ridica glasul si nu-l va face sa se auda pe ulite!” ( Isaia 42,2 )
De unde aceasta diferenta de comportament intre Iisus si demoni? Ne raspunde acelasi profet Isaia, cu un verset mai sus:
“Iata Robul Meu pe care-L sprijinesc, Alesul Meu in care isi gaseste placere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El…” (Isaia 42,1 )
De ce Domnul nu striga, El care are autoritatea de Creator al tuturor lucrurilor, in timp ce demonii o fac? Este ceva legat de spiritul care stapaneste!
Am observat din experientele vietii ca , de regula, un om striga la un altul in una din urmatoarele situatii:
1. Fie nu are dreptate, si atunci vrea sa se impuna prin forta. Cand nu mai are forta argumentului recurge la argumentul fortei.
2. Fie are dreptate, dar nu are rabdare sa-l convinga pe celalat.
In ambele cazuri este vorba despre deficiente de caracter. In privinta aceasta, Cuvantul lui Dumnezeu este foarte clar:
“Orice amaraciune, orice iutime, orice manie, orice strigare… sa piara din mijlocul vostru!” ( Efeseni 4,31-32 )
Incercarea demonilor de a-L atrage pe Iisus pe terenul violentei verbale, al certurilor, a esuat. Mantuitorul a ramas neclintit in calmul Sau in cursul dialogului ce a continuat. Este o mare lectie de stapanire de sine pe care ne-o da Domnul cu aceasta ocazie.
“Ce legatura este intre noi si Tine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?”
Parafrazata, intrebarea ar putea sa insemne:
“Ce cauti aici, Iisuse? Aici este teritoriul meu. Aici nu sunt iudei care pretind ca sunt poporul Tau, ci pagani, care-mi slujesc mie. Hai, pleaca mai repede de aici!”
Aveau demonii dreptate punand aceasta intrebare? Desigur! Nu exista nicio legatura intre Iisus si puterile intunericului. Exista insa o legatura intre El si oamenii nenorociti pe care venise sa-i elibereze. Mantuitorul nu venise pe pamant sa mantuiasca demoni, caci pentru acestia timpul de har trecuse. El se afla acolo pentru oamenii cazuti sub puterea necrutatoare a acestora. Facuse drumul lung spre tinutul Gadarenilor special pentru acesti doi oameni care aveau nevoie de eliberare.
Satana s-a impotrivit din rasputeri intentiei lui Iisus. Amintiti-va numai ceea ce s-a intamplat in noaptea precedenta, cand grupa ucenicilor traversa M. Galileii spre Gadara. Pe mare s-a starnit dintr-o data o furtuna atat de violenta incat si ucenicii, batrani lupi de mare, si-au dat seama ca furtuna aceasta era de natura supranaturala.
Acesti oameni nefericiti, stapaniti de demoni, mai aveau acolo, undeva in strafundul fiintei lor, ceva care striga dupa eliberare. Domnul auzise acest glas de strigat dupa ajutor si de aceea a facut acel drum lung pe un teren pagan, acolo unde intunericul era mai dens decat oriunde.
“Ai venit sa ne chinuiesti inainte de vreme?”
Fara sa vrea, demonii marturisesc prin aceste cuvinte ca ei stiu finalul luptei dintre bine si rau. Ei sunt nevoiti sa recunoasca faptul ca Satana este un vrajmas deja invins. Este numai o chestiune de timp biruinta finala.
Daca esti in lupta, si ofiterii tai superiori te incurajeaza , spunandu-ti:” Vom invinge!”, ai putea crede ca este doar o metoda psihologica cu scopul de a-ti ridica moralul. Daca insa, prin spionaj militar, afli ca dusmanul este demoralizat, considerandu-se deja invins, este cu totul altceva. Iata de ce, pentru a ne asigura de biruinta finala, uneori Dumnezeu ne da asigurari directe, prin fagaduintele Sale, despre starea de spirit ce domneste in tabara lui Satana.
Oare de ce ne mai este teama din moment ce insusi Satana se considera invins?
Desigur ca unele lupte el inca le poate castiga. Razboiul insa l-a pierdut definitiv. Raul nu mai are niciun viitor.
“Dracii rugau pe Iisus si ziceau: “Daca ne scoti afara din ei, da-ne voie sa ne ducem in turma aceea de porci” V.31
Observati cum demonii schimba tonul? Ei, care L-au intampinat pe Domnul strigand si incercand sa-L intimideze prin aspectul cumplit al celor doi oameni, daca au vazut ca El ramane neclintit, calm si neatras pe terenul violentei verbale, acum coboara tonul. Mai mult decat atat, ei isi recunosc adevarata pozitie fata de Fiul lui Dumnezeu.
Da! Satana ii ataca in forta pe copiii lui Dumnezeu, incercand sa-i intimideze, insa daca nu reuseste, daca se loveaste de zidul de nepatruns al unui duh bland si linistit care se odihneste la sanul Mantuitorului, el este nevoit sa bata in retragere. Pana la o vreme…
Mai invatam din acest dialog, purtat intre Iisus si demoni, ca nimic din ceea ce se intampla sub ceruri nu se intampla fara aprobarea lui Dumnezeu, adevaratul Stapan al tuturor lucrurilor. Chiar si lucrurile rele? Da! Chiar si acestea. Ele vin de la cel rau, insa el nu ne-ar putea smulge nici macar un fir de par din cap daca nu i-ar permite Dumnezeu acest lucru. Dumnezeu este si va ramane pentru totdeauna Stapanul creatiunii Sale. El nu a renuntat si nu va renunta niciodata la aceasta calitate.
Noi nu traim intr-o lume condusa de doi dumnezei, asa cum credeau vechii persi: unul rau si unul bun. Acesta nu mai este monoteism, ci dualism. Noi traim intr-o lume in care exista un singur Dumnezeu, care tine totul sub control. Satana nu este altceva decat un uzurpator care vrea sa lase impresia ca stapaneste totul.
De ce a permis Mantuitorul ca demonii sa intre in porci? El stia ca se va produce o nenorocire, caci nu era de asteptat ca demonii sa-i duca pe cei aproape doua mii de porci la pascut. De ce a ingaduit El sa se intample asa ceva ?
Vedeti? Uneori Dumnezeu ingaduie sa pierdem unele bunuri materiale, pentru ca sa ne poata oferi apoi niste binecuvantari spirituale, nespus mai mari.
Vindecarea celor doi demonizati nu i-ar fi bucurat pe locuitorii tinutului Gadarenilor si nici nu le-ar fi trezit interesul fata de mantuirea sufletului lor. Ei si-ar fi vazut mai departe de afacerile lor cu porcii si nimic nu s-ar fi shimbat. Ceea ce le-a atras cu adevarat atentia asupra lui Isus a fost “nenorocirea “pierderii turmei de porci. Porcii nu sunt ca oile: unde merge una, merg toate. Porcii sunt mai independenti. Faptul ca o turma intreaga s-a aruncat in mare, fara vreo explicatie rationala, i-a pus pe ganduri. Ei trebuie sa-si spus:”Aici trebuie sa fie ceva !”
“L-au rugat sa plece din tinutul lor.”
Ce diferenta era intre cei doi demonizati si locuitorii acestui tinut pagan? Doar de exterior. Cei doi aratau ca vai de ei, in timp ce locuitorii Gadarei erau bine imbracati, ca niste adevarati oameni de afaceri prosperi. In ce priveste insa legatura lor cu Dumnezeu, nu era nicio deosebire intre ei. Prezenta lui Iisus ii deranja si pe demoni, dar si pe acesti oameni “normali.” Ei presimteau, din cele ce s-a intamplat cu turma de porci, ca primirea lui Isus in viata lor le va aduce unele pierderi pe care nu le doreau. Si, pentru ca nu doreau sa piarda ceva, L-au invitat pe Mantuitorul afara din viata lor.
Cati oameni nu fac la fel astazi! Cati nu refuza sa vina la Christos de teama unor pierderi materiale, sau de teama pierderii unor relatii de familie sau de prietenie!
Foarte important de observat: Domnul nu forteaza niciodata constiinta. Daca locuitorii din Gadara L-au invitat sa plece de la ei, Iisus a plecat. Fara amenintari.
Avem aici exemplul a doua rugaciuni pe care Isus le-a ascultat: cea a demonilor de a intra in turma de porci, si cea a locuitorilor Gadarei ca El sa plece de la ei. O singura rugaciune nu a fost ascultata de Mantuitorul- aceea a celor doi oameni vindecati. Cei doi Il rugau pe Iisus sa-i lase sa ramana cu El, insa lucrul acesta nu li s-a permis.
Este drept ca Domnul sa asculte “rugaciunea” unor demoni si a unor pagani nepoliticosi, in timp ce Isi inchide urechea la cererea copiilor Sai? Dupa logica omeneasca nu este drept. Istoria biblica demonstreaza insa, ca Iisus, procedand astfel, avea un plan mult mai maret: demonizatii vindecati trebuiau sa devina primii misionari in tinutul pagan al Gadarenilor. Oamenii acestia nu ascultasera nicio predica a lui Iisus, nu cunosteau Scripturile, nu erau instruiti in niciun fel, insa aveau in ei insisi dovada de netagaduit ca Iisus era Mesia.
Ei nu aveau altceva de facut decat sa povesteasca ce facuse Christos pentru ei.
Este exact ceea ce doreste Mantuitorul de la fiecare dintre noi: sa spunem lumii ce a facut El pentru noi. Asta va schimba fata lumii. Numai sa o facem cat mai repede!
Scopul lui Satana a fost , ca prin evenimentele desfasurate in tinutul Gadarenilor, sa impiedice lucrarea Mantuitorului. Dumnezeu a dat insa, un alt curs lucrurilor, deschizand acolo o usa nesperata de predicare a Evangheliei.
Cand Mantuitorul a revenit in acel tinut, oamenii nu L-au mai lasat sa plece timp de trei zile. Inimile lor s-au deschis intre timp pentru Evanghelie. Si aceasta datorita acelei”clipe astrale” in care doi oameni fara nicio speranta de eliberare, s-au intalnit cu Iisus.
Cine va putea masura- si cu ce unitate de masura?-bucuria pe care acesti doi oameni pierduti iremediabil pentru cei din jur, o vor simti in viata vesnica ce le va fi data? Eliberati din cea mai adanca groapa a pacatului si inaltati pana pe cea mai inalta culme a Universului: in fata tronului lui Dumnezeu!
Aceasta este minunea mantuirii! Aceasta este minunea iubirii lui Dumnezeu!
Lori Balogh
