În sfârșit, îi convinsesem. Atât tata cât mai ales mama erau siguri că feciorul lor de 10 ani are nevoie de un animal de casă. „O să am eu grijă de el, va fi responsabilitatea mea. Hamsterii mănâncă vegetarian, deci ce ne rămâne nouă îi dăm și lui” vorbeam eu de „el” ca și când ar fi fost deja printre noi. El însă își ducea traiul pe o masă din piață. Adesea treceam pe-acolo să-l văd. Apoi veneam cu explicații pentru părinți: „Hamsterul e un animal rozător, e mic și foarte jucăuș”. › citește în continuare
