24
Views

Imensitate, veşnicie, tu, haos care toate-aduni

În jurul tău e nebunie, şi tu ne faci pe toţi nebuni.

În faţa ta sunt doar un laş, imensitate, veşnicie

Iubesc o fată din oraş, învaţă-mă filosofie.

Imensitate, veşnicie, Pe când eu tremur în delir,

Cu ce supremă ironie  Mi-arăţi în fund un cimitir…

G. Bacovia ~ „Imensitate, veşnicie”

Unii oameni cred că odată ce închid ochii nu îi vor mai deschide niciodată. Dar oamenii sunt răi din fire. Imaginează-ţi actul artistic al vieţii interpretat de oamenii răi: apar în cadru doar pentru a trişa, doar pentru a devora cu egocentrism puţinele clipe împrumutate din eternitate, apoi dispar crezând că se pot ascunde pentru totdeauna după cortina nefiinţei. Haideţi să reflectăm un moment asupra următoarelor două aspecte:

1.Lumea înconjurătoare.   Deschizi ochii şi faci cunoştinţă cu tot ceea ce te înconjoară: îţi cunoşti semenii: Poate că îi găseşti prietenoşi, drăguţi, poate aroganţi sau absurzi – raporturi se leagă oricum. […]

Citeste in continuare aici .

Pe scena existenţei ( Ionuț Stănică , Revista RE:spiro )

| Respiro |
Despre autor
-