De regulă traversez Bucureștiul cu metroul, dar pentru că azi aveam de mers doar puțin și era mai rapid autobuzul am zis să urc într-unul. Zis și nefăcut. Ajung în fața casei de bilete în același timp cu autobuzul. Pun repede mâna pe portofel și în timp ce scot banii zic grăbit: „Un bilet vă rog”. O duduie de dincolo de tejghea îmi răspunde într-un registru sec: ”Nu mai avem bilete.” Aș fi întrebat-o când vor mai primi marfă, însă autobuzul dădeda semne de plecare. Așa că i-am zis mirat: „Păi și eu ce fac acum!?!” Duduia mi-a întins un fel de carton precum biletul de metrou și mi-a recomandat: „Puteți cumpăra acest card cu 10 călătorii. Călătoriile vă costă… și a zis un preț, iar suportul de hartie vă costă 2 lei și nu mai știu cât. „Cââât?” Am zis mirat și am plecat. Autobuzul a plecat și el.
Mă întorc să investighez problema. › citește în continuare
