18
Views

FORTĂREAŢA DIN PUSTIU

(Eseu biblic) (5)

B. Obiectele simbolice din Sfânta (Ex. 26, 31-34) (continuare)

Dacă Sfânta Sfintelor îndeplineşte rolulul transpunerii simbolice a normativului moral al Legii divin-juridice, încăperea denumită Sfânta îndeplineşte rolul transpunerii simbolice a normativului penal al acesteia. O cameră aflată sub regimul luptei divine împotriva morţii. O încăpere care evidenţiază fundătura absolută a vieţii materiale şi, totodată, singura uşă de ieşire. O uşă care este deschisă de mâna Celui care a găsit în Sine Însuşi chile morţii şi ale Locuinţei morţilor” (Apoc. 1, 18). O operaţie  zguduitoare care este de natură fizică şi care este oglindită într-o serie de obiecte nespus de grăitoare: Altarul de Aur, Sfeşnicul de aur,  Masa de Aur.

a. Altarul de Aur

Intuind în sine destinul ciferi 1 – un destin al unei singure jertfe divine – Altarul de Aur din faţa Perdelei despărţitoare domină încăperea sufocată de fum şi de o lumină pâlpâitoare. Sub forma unui paralelipiped micuţ, dar solem – din lemn poleit cu aur – imaginea acestui obiect ritualic are calitatea de-a închide în el atributul de a fi unicul obiect cu rol central în ritualul ispăşirii din Sfânta. De fapt, întregul ceremonial preoţesc se deapănă, la fe ca pe un răşchitor, între el şi, omologul său ritualic din încăperea vecină, Chivotul de Aur.

Cifra 1 reprezintă, în lumina Sanctuarului, sistemul derivativ al persoanei divine a Domnului Hristos prin două acte distince: transformarea Lui din natura divină în natura umană  şi transformarea Lui, de asemenea, pe Golgota, din Mare Preot după rânduiale lui  Melhisedec (Evr. 7, 11), în Mijlocitorul mântuirii umane (Evr. 12, 24).

Orice „altar” – fie din afara, fie dinăuntrul Sanctuarului – este suma inevitabilă dintre un piedestal şi jertfa de deasupra acestuia. Un persuasiv simbol al Darului fără de preţ, pe care Cerul îl dă în mod condiţionat Pământului. O condiţionalitate care este ilustrată de către degetul preoţesc. Un deget, înmuiat în sânge, care arată pantomimic, mai întâi spe Chivotul de Aur, condiţia salvării, şi apoi spre Altarul de Aur, mijlocul salvării.

În calitate de suport, orice „altar” vorbeşte despre faptul că jertfa cerească nu poate sa fie aprinsă pe pământul gol. Adică asemenea oricărui foc. Sacrificiul suprem are nevoie de un semn, atât al originii, cât şi al justificării sale.  Cu alte cuvinte, are nevoie de baza simbolică a Legământului divin. O bază reprezentată, în cazul nostru de Altarul de Aur, din Sfânta, indicând oiginea sa cerească, pe care fumegă arderea necurmată de Tămâie. O dovadă clară că noţiunea de „altar” înseamnă, în mod incontestabil Legământ, este evidenţiată, şi de modul de construire ale unor Altare, în perioada ebraică. De exemplu, „altarul” din douăsprezece pietre (Deut. 27, 5-8).  Într-un cuvânt, este vorba despre cele 12 suporturi alegorice – 12 Seminţii şi 12 Apostoli – ale celor două Legăminte biblice sucesive.

În fumegarea şi aroma ei nesfârşită, Tămâia iulstrează jertfa divină ca simbol general şi etern al jertfei Domnului Hristos. Un semn ilustrativ, atât pentru vechea, cât şi pentru noua dispensaţiune. Sanctuarul şi Apocalipsa sunt două vitrine, extrem de grăitoare, în care, nici Altarul de Aur, şi nici Tămâia mirositoare nu lipsesc, indicând acelaşi semn universal al sacrificiului suprem.

Croşetarea simbolismului biblic, în domeniul „altarului” cunoaşte diferite modele ilustrative. Toate „altarele” – Altarul de Aramă şi toate Altarele de jertfă din afara Sanctuarului – intenţionează să indice moartea ca mod de exercitare de către Domnul Hristos a rolului său de Mântuitor. Un fapt ilustrat prin jertfa unui animal. Adică prin vărsare de sânge.

Tămâia de pe Altarul de Aur identifică în sine obiectul sacrificiului divin, nu forma lui de manifestare. Adică doar dovada morţii substituitoare şi atât. O dovadă valabilă oricând şi oriunde, chiar şi după reînnoirea Planetei noastre.

b. Sfeşnicul de Aur

Intuind în sine destinul cifrei 7 – un destin cuprins în cele 7 componente ale luminii cosmice – Sfeşnicul de Aur sapă cu razele sale, atât cât poate, în toată întunecimea din jurul său.  Întruchipând un arbust cu 7 ramuri, Sfeşnicul din aur masiv, ilustrează o realitate de origine cerească. O realitate divină care trebui să-şi găsească expresia într-o reflectare pământească. Exact ca undele electromagnetismului cosmic,  care capătă vizibilitate prin intermediul unui organ universal terestru denumit „ochi”.

Cifra 7 din Sanctuar reprezintă sistemul  derivativ al structurii septadice a lumii umane, din sistemul structurii septadice a luminii cosmice.

Se ştie din repertoriul simbolisticii biblice că, în Apocalipsa – o carte impregnată simbolic cu obiecte din Sanctuar – „sfeşnicul” înseamnă  „biserică” (Apoc. 1, 20, 2, 5). O clară şi importantă învăţătură asupra modului de organizare bisericească, din două componente distincte: o Biserică cerească (oglindită de către aurul masiv al Sfeşnicului) şi modelul principial al acesteia transpus identic, cu ajutorul Duhului Sfânt, în imaginea Bisericii terestre (oglindită de către cele 7 flăcări ale candele). Două paralele, pe orizontala cosmică, suprapuse exact, una peste alta din punct de vedere informaţional. O simetrie absolută care garantează apartenenţa acestei Biserci la trupul lui Hristos. Bisericile terestre nesimetrice cu Biserica principial-cerească nu pot aparţine corpului lui Hristos,

Cele 7 braţe ale Sfeşnicului de Aur poartă în esenţa lor prototipul imagistic al Sabatului. Biserica  terestră este copia doctrinară a Bisericii cereşti, care este cimentată informaţional în Sfânta Scriptură. Biserica terestră este, totodată, şi o Biserică a Sabatului. La rândul lui, Sabatul, îşi trage seva, aşa cum se ştie, din cele 7 zile ale creaţiunii. Dar şi zilele creaţiuni nu sunt de sine stătătoare. Provin, în mod natural, dintr-o altă sursă cifrică anterioară, şi anume, din cele 7 rădăcini structurale ale luminii însăşi. În marea poruncă iniţială a Divinităţii: „ Sa fie lumină !” se cuprinde, de fapt, decizia divină de a crea o lume a luminii. O lume a cifrei 7 cu toate transformările ei septadice:

– O lume compusă din 7 secvenţe de timp (Septada Creaţiunii).

– O lume comemorativă a celei de-a 7- a secvenţe de timp (Sabatul)

– O lume descompusă în 7 sisteme istorice (Septada Peceţiilor – Apoc. cap. 6 şi 8 )

– O lume recompusă  din 7 sisteme istorice (Septata Scrisorilor – Apoc. cap. 2 şi 3)

Nu trebuie uitat că sistemul cifrei 7 – pe care Sfeşnicul de Aur îl aminteşte în pâlpâirile lui – se subscrie în primul şi cel mai mare mit biblico-creaţional al lumii noastre: Mitul biblic al luminii. Primul şi cel mai mare model simbolico-ilustrativ, adică hermeneutic, al lumii noastre, o lume de structură multiseptadică. Mitul biblic al luminii nu este o ficţiune umană, ci o transpunere hermeneutică a unui model fizic (lumina solară) într-un proces creaţional şi funcţional. Un model care poate cuprinde toată dinamica celor trei stări de agregare spirituală ale acestei lumi umane: (a) compunerea luminii (formarea ordinii fizice şi spirituale), (b) descompunerea luminii (producerea dezordinii fizice şi spirtuale) şi (c) recompunerea luminii (refacerea  ordinii fizice şi spirituale).

Sabatul este, prin urmare, semnul comemorării creaţionale, un semn simbolic care capătă valoare juridica prin Lege. O comemorare care înmugureşte la rândul ei, din marele concept erupt din Mitul biblic al luminii. O sursă informaţională pentru originea Sabatului mult mai consistentă şi mai convingătoare decât zilele creaţiunii, zile care, la o analiză pertinentă, nu-şi justifică în totul nici existenţa şi nici importanţa.  Cifra 7 operează astfel, prin intermediul Sfeşnicului de Aur,  un proces de idei strcuturale care provine de dincolo de sfera Sabatului. Şi anume din marele mit creaţional iniţial: Mitul biblic al luminii.

Iar pe deasupra de toate, Sfeşnicul de Aur, rămâne ca un permanent şi important  semnal simbolic în memoria lumii biblice. Un semnal care ne reaminteşte fundamentul nostru existenţial în Univers, de lume a luminii: şi ca sistem bisericesc, şi ca sistem comemortiv creaţional şi recreaţional, şi ca simbol al Duhului Sfânt (cele 7 candele, Apoc. 4, 5), şi ca simbol al Legământului (Gen. 9, 12), şi ca simbol al Domnului Hristos (cei 7 ochi şi cele 7 coarne, Apoc. 5, 6) etc.

C. Masa de Aur

Intuind în sine destinul numărului 12 – un destin  cuprins în coasta extrasă din sistemul hemitoracic al lui Adam –  Masa de Aur ne reaminteşte acest număr în imaginea celor 12 Pâini.  Concentrând în sine şi lemnul şi aurul, acest obiect ciudat din Sfânta ne îndreaptă gândul spre o  expresie terestră conexată unui principiu ceresc.

Numărul 12 din Sanctuar reprezintă principiul vieţii derivate din actul creaţional. Şi anume, dintr-una din cele 12 coaste ale hemitorcelui lui Adam – coasta extrasă – ia naştere Eva naturală cu 12 coaste. Din contactul conjugal dintre aceşti doi membrii ai primei familii umane derivă, prin naştere naturală, întregul sistem descendent al lumii umane.

Sistemul biblic al coastei adamice – în calitate de cel de-al doilea mit biblic al derivării vieţii terestre – generează în istoria biblică două sisteme dodecadice derivativ- simbolice: sistemul dodecadic derivativ de tip istoric al primului Adam şi sistemul dodecadic derivativ de tip spiritual al Celui de-al doilea Adam.

A. Sitemul dodecadic derivativ de tip istoric al primului Adam.

Visul primei perechi de oameni de-a da naştere Mântuitorului nu se împlineşte, în timpul vieţii acestora. Întruparea tardivă a Mântuitorului  impune crearea unui sistem istoric al  primului cuplu uman.

Primul Adam cu cele 12 Coaste anatomice ale hemitoracelui sau este ilustrat prin poporul evreu – primul Adam istorico-simbolic – format din 12 Seminţii sau Coaste istorice. Aceste seminţii alcătuiesc baza istorico-socială a Legământului Vechiului Testament.

Dintr-una dintre cele 12 Seminţii – din „coasta” profetizată a Seminţiei lui Iuda – ia naştere prima Evă istorico-simbolică a lumii noastre, adică Fecioara Maria. Prin intermediul acesteia este intrupat Domnul Hristos. Adică Cel de-al doilea Adam

B. Sistemul dodecadic derivativ de tip spiritual al Celui de-al doilea Adam

Cel de-al doilea Adam, Domnul Hristos, ilustrează capul de serie al lumii spirituale care candidează la mântuire. Dintr-una din cele 12 Coaste ale hemitoracelui Său terestru – Coasta străpunsă – este formată în mod spiritual cea de-a doua Evă istorico-simbolică a lumii umane. Adică cei 12 Apostoli.  Cu ajutorul acestora se formează Biserica Noului Testament, reprezentând descendenţa spirituală a celor 12 Apostoli.

În imaginea simbolică a celor 12 Pâini de pe Masa de Aur din Sfânta este ilustrat substratul dodecadic al structurii istorice a celor 12 reprezentanţi istorico-sociali fundamentali ai celor două Legăminte divin-umane: Legâmântul dodecadic al Vechiului Testament şi Legământul dodecadic al Noului Testament.

Deasupra planetei nostre flutură, ca o mărturie eternă a proceului creaţional şi recreaţional, două srteaguri caracteristice: Steagul cifrei 7 şi Steagul numarului 12. Exact cele două obiecte simbolice din Sfânta: Sfesnicul de Aur şi Masa de Aur.

Ambele obiecte precizeaza faptul că pentru întrparea, formarea personalităţii şi pentru desfăşurarea lucrării Sale,  Domnului Hristos are nevoie de două realităţi terestre:

– De o Biserică Sabatică (Sfeşnicul de aur cu 7 braţe)

– De un popor istoric (Masa de Aur cu 12  Pâini).

Cornelius Greising

Fortăreața din pustiu (5), de Cornelius Greising (continuare)

Despre autor
-