(*lui Petre Anghel)
Am auzit vocea Ta în pustie, Domnule,
ca zumzăitul apei reci peste bolovani,
ca șoapta umbrei dintre copaci,
ca respirația ființei –
Și apoi, acel deșert gol și supt de sete
a început să colcăie cu flori și cu păsări,
cu bunătate și cu dragoste.
Și atunci, Domnule, ochii mi s-au ridicat înspre stele,
iar genunchiul mi s-a coborât în țărână.
Daniel Ioniță
