17
Views

gradina1

Paşi spre maturitate

Vă spuneam data trecută (a trecut cam mult de atunci şi vreau să nu se mai repete) că cele trei condiţii esenţiale ale poeziei sunt poesis, mimesis şi catharsis. În acea ocazie, am vorbit puţin despre poesis. Am spus că rolul poeziei este acela de a ne transmite o stare sufletească, o emoţie. Pentru a realiza acest lucru, poetul are la îndemână metafora. Despre ea am vorbit mai înainte.

Acum vom vorbi despre mimesis. Acest cuvânt vine de la o rădăcină care s-ar putea traduce prin „a copia”, „a reproduce forma unui lucru”. Cel mai apropiat cuvânt în limba română este „a mima”. Cunoaşteţi jocul nostru îndrăgit de altădată, când două echipe se întreceau să ghicească un anumit cuvânt pe care cineva dintre noi îl reproducea făcând diferite gesturi. Spuneam în cuvinte foarte simple că „mimam”. Mimesis este calitatea poeziei de a reproduce pasaje sau secvenţe din realitatea înconjurătoare, cu intenţia de a sugera aspecte mai profunde ale trăirii sufleteşti.

› citește în continuare

Grădinile Harului

About The Author
-