Personaje fără faimă, fără multă strălucire,
Stau privind, cu umilinţă, către marea izbăvire…
Pentru ei, lauda lumii n-a fost prinsă-n anuar…
Au crezut, murind sub cruce, că sunt mântuiţi prin har!
Nu mândria le-a fost ţelul, n-au dorit să iasă-n faţă…
Şi-au dat viaţa, ca prin Domnul, să se bucure de viaţă…
Jos, în frontul misiunii au ars de vii pe altar
Fără gând pentru medalii sau pretenţie de star…
Stau pe pagini de istorii, amintiţi din când în când
Dar nu dau nervoşi din coate ci cuminţi, aşteaptă-n rând…
N-au nevoie de elogii de la oamenii de jos,
Ei aşteaptă mântuirea oferită de Hristos!
De ce sunt prezenţi pe scenă, deşi rar şi fără nume?
Pentru lecţie de viaţă şi pentru înţelepciune!
Ei sunt doar indicatoare către Stânca din pustie,
Ei dau lecţii de morală şi slujesc de mărturie.
Rostul lor în pagini albe e dumnezeiesc de sfânt,
Orice om putând să-nveţe valorile din Cuvânt…
Când umil, neluat în seamă, ca martir, suporţi cuptorul,
Nu privi la faţa lumii ci doar la Mântuitorul!
Jercan Danut-Alexandru, 30 septembrie 2010
