14
Views

                     SEMNELE SFÂRȘITULUI          MATEI  24

Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“

                                           Semnele săptămânii 16 Mai 2013

Epidemie. De câteva săptămâni autoritățile sanitare din întreaga lume sunt în alertă maximă; un nou virus, un coronavirus foarte apropiat de cel al SRAS care a produs în 2003 o epidemie căruia i-au căzut victimă 800 de persoane. Ceva mai puțin virulent ca cel din 2003 acest virus a îmbolnăvit din septembrie 2012, 30 de persoane dintre care 18 și-au pierdut viața. În Arabia Saudită au început să apară tot mai multe cazuri dintre care două la personal medical care a îngrijit bolnavii. În Franța un bărbat de 65 de ani abia întors din Arabia Saudită a fost internat în stare gravă. Curând vecinul său de cameră și o doctoriță s-au îmbolnăvit și ei fiind în prezent în stare gravă. Principala țară afectată este Arabia Saudită unde începe să se instaleze panica mai ales că se apropie pelerinajul la Meca, ceea ce va ocaziona un aflux de câteva milioane de vizitatori. Alte țări afectate sunt: Iordania , Emiratele Unite, Qatar, Marea  Britanie și Germania. Organizația Mondială a Sănătății este în alertă maximală.

Franța și legea duminicală. Adesea cei care cunosc profețiile se referă la modul viitor atunci când vorbesc despre legea duminicală, o legislație care va obliga pe fiecare cetățean să se odihnească duminica. Puțini sunt cei care știu că asemenea legi există, nu mă refer numai la situația din dictaturile de tot felul, unde ziua de odihnă este vinerea pentru țările musulmane, sau duminica pentru cele comuniste ci la țări cu pretenții de democrație cum ar fi Franța. În Franța este interzis ca magazinele să fie deschise duminica, negustorii care deschid duminica se expun la amenzi serioase. În contextul unei recesiuni prelungite opiniile sunt împărțite, unii sindicaliști și salariații în vârstă cu familii și posturi sigure și bine plătite sunt de părere că este o legislație foarte bună și că trebuie menținută. În schimb proprietarii de magazine susțin că duminica se pot face vânzări bune și ar trebui să țină deschis. La fel și salariații tineri care se duc la școală ar dori să lucreze duminica; nu au școală iar plata este dublă. În acest sens Anne Hidalgo o candidată în plină campanie electorală la postul de primar al Parisului a spus că ar fi o idee bună. Săptămâna trecută în câteva orașe, salariații au făcut manifestații cerând dreptul de a lucra dumnica, însă guvernul este categoric; duminica este zi de odihnă, dacă credeți în Dumnezeu duceți-vă la biserică, dacă nu la iarbă verde, sau pădure, dar nu la cumpărături, nicidecum la servici.

Egipt. Poliția a împiedicat atentate teroriste. Autoritățile egiptene au anunțat că au dejucat planurile unei organizații extremiste afiliată cu al Qaida care pregătea atentate împotriva ambasadelor Franței și Statelor Unite. Trei indivizi au fost arestați. În posesia lor au fost găsite 10 kg de nitrat de amonium o substanță explozivă folosită la fabricarea bombelor, iar în ordinatorul lor au găsit un manual pentru fabricarea unor asemenea bombe. De la căderea regimului lui Mubarack, Egiptul a cunoscut o recrudescență a atentatelor teroriste perpetuate de organizațiile islamiste mai ales în peninsula Sinai, și îndreptate împotriva Israelului și a forțelor de ordine egiptene.

Criza și consecințele ei. În multe părți ale lumii populația resimte efectele crizei și drept consecință comportamentele se schimbă. Este clar că vremea croazierelor de lux, a călătoriilor în țări depărtate a trecut pentru muritorii de rând. Tot mai mulți și-au redus cheltuielile și aceasta începe adesea cu vacanța. Vacanțe  petrecute în țara de origine, în hoteluri modeste a devenit un lucru obișnuit. Ba mai mult în multe țări vacanța în camping a redevenit la modă. Printre țările unde campingul este un lucru obișnuit se numără și Franța. În primii ani când criza era încă la început, această formă de turism a cunoscut o creștere în popularitate importantă. În corturi în căsuțe sau RV-uri, francezii și vecinii lor î-și petreceau vacanța pe malurile râurilor, în pădure, sau la poalele munților. Așa se face că în 2011 s-a înregistrat un record de 106,8 milioane de nopți petrecute în corturi. Iată însă că odată cu agravarea situației economice, datorită șomajului care a atins culmi record, a faptului că cei care lucrează au situații tot mai precare, această afluență a început să scadă. La aceasta se mai adaugă și fenomenele meteorologice imprevizibile, perspectiva de a se găsi într-un camping devastat de furtuni puternice, inundat de râuri care și-au ieșit din matcă, sau pur și simplu perspectiva de a petrece zile în șir sub ploaie și frig, a descurajat pe mulți amatori de vacanțe. Analiștii sunt de părere că perspectivele nu sunt deloc favorabile, și acest fenomen de stagnare, ba chiar descreștere a afluenței va continua.

Pakistan. Campania electorală. Mai bine de 100 de persoane au fost ucise pe parcursul campaniei electorale din Pakistan. Partidele seculare se retrag din viața publică, alte formațiuni încearcă să-și atragă simpatiile talibanilor. „Trebuie să schimbăm mentalitățile care împiedică dezvoltarea țării. Trebuie să-i învingem pe cei care biciuiesc femei, atacă moschei și privează tinere femei, cum ar fi Malala Yusufzai, de dreptul la educație”, a declarat într-un mesaj video adresat membrilor Partidului său Popular (PPP), Bilawal Bhutto-Zardari. Fiul fostei șefe de guvern Benazir Bhutto a trebuit să părăsească din motive de securitate Pakistanul, cu puțin timp înaintea alegerilor parlamentare. Partidul Popular din Pakistan (PPP), s-a aflat în ultimii cinci ani la guvernare, în alianță cu Awamy National Party (ANP) și cu Muttahi Quami Movement (MQM). Nici unul din aceste trei partide nu mai poate organiza întruniri publice în faza fierbinte a campaniei electorale, fiindcă liderii și membri lor sunt o țintă pentru talibanii pakistanezi. Dat fiind că partidele de guvernământ sunt nevoite să renunțe la mitinguri, campania electorală se desfășoară prin afișe, în dezbateri televizate și prin mediile sociale. Potrivit ANP, care a avut 13 mandate de parlamentar în ultima legislatură, militanți islamiști au ucis mai mult de 700 de membri ai partidului. Cu toate acestea, partidul nu cere răzbunare. „Nonviolența este arma noastră împotriva terorismului”, a declarat secretarul general al ANP; Ehsan Wyne. „Dacă talibanii recunosc autoritatea guvernului și a constituției și acceptă ordinea democratică, atunci suntem dispuși să negociem cu ei”, a declarat responsabilul. Această ofertă este însă invariabil respinsă de talibani. Și cealaltă formațiune de guvernământ, MQM, al cărei electorat se află preponderent în provincia Sindh din sud și mai ales în metropola financiară Karaci, a trebuit să-și închidă sediile de campanie. Potrivit surselor partidului, extremiștii au ucis în decurs de numai câteva zile 25 de candidați și voluntari ai MQM. Talibanii îi lasă în schimb în pace pe membri ligii musulmane PML-N, a fostului premier Nawaz Sharif, și pe simpatizanții Mișcării pentru Dreptate (PTI), a fostului star de crichet Imran Khan. Aceste două partide sunt pentru negocieri necondiționate cu talibanii. Politica iresponsabilă care ne-a condus în mlaștina terorismului trebuie abandonată, susține oficial formațiunea islamistă Jumaat e Islami. Aceeași formațiune subliniază că dialogul este necesar pentru a afla poziția părții adverse și pentru a elimina reciproc așteptările nerealiste. Și Imran Khan militează pentru schimbarea strategiei vizându-i pe talibani. „Câtă vreme va mai bombarda armata noastră propria populație?”, se întreabă politicianul considerat populist de mulți. O speranță pentru pakistan constă în „democrație veritabilă și un guvern realmente suveran care să poată purta tratative cu talibanii”, afirmă fostul idol al sportului pakistanez. Observatori politici de la Islamabad sunt de părere că, pe de-o parte, formațiunile PML-N și PTI condamnă terorismul. Dar pe de alta, ele evită să ia poziție împotriva organizațiilor militante, fiindcă nu vor să piardă voturi din tabăra fundamentalistă. Indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare, câștigătorii nu vor avea libertatea totală de acțiune. Chiar dacă la putere va veni un partid cu poziție moderată față de talibani, el nu va reuși să oprească acțiunile militare împotriva fundamentaliștilor. Indiferent de cine va câștiga, operațiunile militare vor continua în paralel cu negocierile, consideră surse interne pakistaneze.

Rusia. Opoziția rusă reînvie după un an de represalii. Opozanții regimului Putin au organizat cel mai energic protest de la reinstalarea acestuia la Kremlin, în mai 2012. Câteva zeci de mii de ruși au protestat în centrul Moscovei, luni seară, la un an de la instalarea lui Vladimir Putin la Kremlin, pentru al treilea mandat, perioadă în care opoziția a fost supusă unui asediu fără precedent din partea autorităților de la Moscova. „Suntem câteva zeci de mii’’, a declarat opozantul Boris Nemțov manifestanților strânși în Piața Bolotnaia, din apropierea președinției ruse. Potrivit poliției moscovite, la demonstrația anti-Putin au participat doar 6.000 de persoane. Indiferent de număr, manifestația de acum două zile, care a luat forma unui protest anti-corupție și a unei mișcări în favoarea libertăților fundamentale, a adus un suflu nou opoziției ruse după un an de persecuții politice. Pe parcursul lui 2012, aproximativ 30 de persoane au fost inculpate pentru organizare sau participare la „tulburările în masă” ale ordinii publice – delict pasibil cu zece ani de închisoare – printre care se numără și liderul Frontului de stânga, Serghei Udalțov. Represaliile au înfrânat mișcările de protest în Rusia, după ce protestele din iarna 2011-2012 scoseseră în stradă până la 100.000 de persoane în momentul în care Putin se pregătea să se reinstaleze la Kremlin. Administrația de la Moscova a răspuns atunci cu o înăsprire fără precedent a legislației pentru a bloca orice altă acțiune de protest. Autoritățile au declanșat în paralel și o campanie de controlare a organizațiilor neguvernamentale străine, acuzate că susțin financiar opoziția rusă. „Nu mă voi preda și nu voi pleca niciodată” le-a strigat manifestanților Aleksei Navalnîi, figură proeminentă a opoziției ruse. „Ar trebui un hoț să stea la Kremlin sau la închisoare”? a întrebat retoric și Aleksandr Brahov, un alt opozant, făcând aluzie la președintele Vladimir Putin. Presa occidentală a scris însă că, în pofida zecilor de mii de manifestanți strânși în centrul Moscovei, opoziția rusă și-a pierdut din vigoare, un efect direct al măsurilor de reprimare a vocilor disidente din societate adoptate în ultimul an. Pe lângă amenzi uriașe și pedepse cu închisoarea pentru participarea la o simplă acțiune de protest, autoritățile de la Moscova au trecut și la acte de intimidare prin intermediul justiției. Aleksei Navalnîi, de exemplu, a fost acuzat de deturnare de fonduri, acuzații calificate drept ridicole de acesta. El susține că, cel mai probabil, Kremlinul vrea să îl scoată din orice posibil joc electoral printr-o pedeapsă cu închisoarea, fie ea și cu suspendare. Asta după ce Navalnîi și-a anunțat dorința de a candida la viitoarele alegeri prezindențiale. Mulți văd în cazul Navalnîi măsura intensității cu care Vladimir Putin vrea să lovească în opoziția rusă care, în pofida unei legislații mult mai dure, refuză să se predea.

Turcia. Atentate la Reyhanli. După detonarea unor mașini-capcană în orașul turcesc Reyhanli de la granița cu Siria, există o sumedenie de speculații cu privire la posibilii atentatori. Controversa privind politica Turciei față de Siria a reizbucnit la Ankara. Chiar dacă Turcia sprijină, de la eșuarea definitivă a eforturilor sale de mediere, opozița din Siria, guvernul Erdogan nu a reușit să impună instituirea unei zone de interdicție a zborurilor în nordul Siriei recunoscută internațional, și nici nu a reușit să unifice diversele organizații ale opoziției siriene, în așa fel încât să existe o alternativă la regimul Assad. Între timp, diplomații și strategii turci s-au văzut siliți să realizeze că o eventuală intervenție militară internațională în Siria a devenit nerealistă, în ciuda faptului că războiul civil s-a soldat deja cu mai bine de 80.000 de morți. În plus, a devenit evident în ultima vreme că sfârșitul regimului Assad nu ar însemna automat sfârșitul războiului civil, fiindcă realitățile din societatea siriană sunt deosebit de complexe. În afară de asta, guvernul Erdogan nu vrea să se lase atras într-o asociație ostilă Iranului. Levent Tüzel este obișnuit să contrazică decizii ale guvernului turc. Iarna trecută, acest deputat independent de stânga s-a numărat printre politicienii care au protestat împotriva staționării în Turcia a rachetelor Patriot aparținând alianței NATO. După atentatul de la Reyhanli, Tüzel s-a poziționat din nou în tabăra adversarilor guvernului Erdogan. „Nu guvernul Siriei se află în spatele atacului”, a scris el pe Twitter în timp ce vizita orașul zguduit de detonații. „Oamenii de aici spun că responsabilă e Armata Liberă Siriană. Opinia este împărtășită și de alți politicieni ai opoziției. Hasan Akgöl, membru al formațiunii de opoziție CHP a pus întrebarea de ce nu s-a numărat între victime nici un sirian, deși în oraș trăiesc 40.000 de refugiați din țara vecină. În plus, el a cerut guvernului să explice de ce a interzis presei să relateze din Reyhanli. Akgöl, și nu numai el, este sigur că astfel Ankara a vrut să împiedice relatări în care să se vorbească despre implicarea rebelilor sirieni. Premierul Recep Tayyip Erdogan a declarat la Ankara în fața ziariștilor că există indicii demne de a fi luate în seamă, care atestă că ambele automobile capcană au fost detonate la Reyhanli de simpatizanți ai guvernului de la Damasc. Opoziția din Siria nu are nici o legătură cu atentatele, a mai afirmat Erdogan. În plus, premierul a confirmat știrea apărută în presă, potrivit căreia atentatorii ar fi vrut să detoneze inițial automobilele capcană în fața sediului guvernului de la Ankara, dar că au renunțat din cauza masivului dispozitiv de pază desfășurat în jurul clădirii. Alegerea orașului Reyhanli a făcut așadar parte dintr-un plan B. Guvernul Erdogan este sigur că atacurile au fost comise de o grupare de stânga, la ordinele puterii de la Damasc, în scopul destabilizării Turciei. Între timp au fost arestați nouă suspecți, dintre care unii ar fi mărturisit deja.

Colecție „explozivă”. Un bărbat fără domiciliu fix de origine bulgară care cotrobăia prin lăzile de gunoi din Paris în căutare de ceva care să s-i fie folositor a făcut o descoperire uimitoare. El a găsit printre sacii cu resturi menajere un adevărat arsenal de război: grenade, cartușe, un pistol automat, un obuz de tank în perfectă stare de funcționare, se aflau îngrămădite într-o ladă de gunoi. Bărbatul a informat poliția care le-a recuperat. El a mai descris o ladă cu grenade pe care tocmai o ridicaseră gunoierii. Poliția a dezlegat cu ușurință misterul. Era vorba de armele deținute în mod legal de un colecționar care locuise în cartier. În urma decesului său familia a decis să se descotorosească de colecția sa și a aruncat-o pur și simplu la gunoi, ignorând prevederile legale și faptul că putea să facă victime.

Minte sănătoasă în corp sănătos. Funcțile renale și aerul poluat. Un articol publicat recent în revista Journal of Epidemiology and Community Health, arată că persoanele care locuiesc în apropiere de un drum cu trafic auto mare, au șanse sporite pentru boli de rinichi. Medicii de mai mult timp au reușit să asocieze un risc sporit de stroke și atacuri cardiace cu aerul poluat. Acum Dr. Murray Mittleman de la Beth Israel Deaconess Medical Center din Boston, a descoperit că funcțiile renale scăzute și aerul poluat au mult în comun. La acest studiu au participat l.l00 de voluntari. Jumătate din ei locuiau la o distanță de un km de o arteră de circulație aglomerată, iar restul între unul și 10 km distanță. Un test de laborator numit glomerular filtration rate (GFR) a fost adminstrat la toți participanții. GFR este un indicator care arată abilitatea rinichilor să filtreze toxinele din sânge. Persoanele care locuiau la un km sau mai puțin de artere de circulație auto aglomerate din Boston, au avut funcțiile renale mult mai scăzute comparativ cu cei care locuiau mai departe. Dr Tim Chico, cardiologist de la University of Sheffield Marea Britanie, explica, că sănătatea rinichilor este deosebit de importantă și multe maladii renale pot afecta negativ inima, precum și alte organe vitale. Poluare aerului constituie o problemă tot mai mare pentru marile metropole ale lumii, iar medicii sunt tot mai îngrijorați de efectele nocive pe care aerul poluat îl are asupra organismului uman.

Textul săptămânii. „Cel dintâi s-a dus și a vărsat potirul lui pe pământ. Și o rană rea și dureroasă a lovit pe oamenii, care aveau semnul fiarei și care se închinau icoanei ei”. Apocalipsa 16,2

Petre șI Paul Gheorghe

Ora Profetica 20/2013

| Generale, Ora Profetica |
About The Author
-