17
Views

SEMNELE  SFÂRȘITULUI          MATEI  24

Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. 

       ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului

                                                       este aproape, este chiar la uși“

                                                            Semnele săptămânii 12 Aprilie 2012

Vatican. Pace, pace. Papa Benedict al XVI-lea a pledat pentru pace, reconciliere şi dreptate mondială în mesajul transmis de Paştele catolic în faţa a zeci de mii de credincioşi. Predica papei a avut  anul acesta în mod deosebit  un conținut politic. El s-a referit în primul rând la conflictele din Siria şi de pe continentul african deplorând soarta creștinilor din aceste regiuni. Vremea, a ţinut duminică la Roma, cu zecile de mii de credincioşi şi turişti veniţi în Piaţa Sfântul Petru să asculte tradiţionala cuvântare ţinută de Papa Benedikt. Slujba a putut fi urmărită şi pe ecrane uriaşe amplasate în capitala Italiei. Piaţa unde are loc mereu acest eveniment major pentru Biserica Catolică a fost împodobită şi în acest an de 40.000 de flori şi plante aduse de grădinarii olandezi. Numeroase televiziuni au transmis de la faţa locului. Slujba a fost difuzată în aproximativ 60 de ţări. După serviciul religios festiv condus de papa în faţa basilicii Sfântul Petru, ceremonia s-a mutat în balconul central al renumitei biserici, locul de unde se anunţă şi numirea unui nou papă. Un cor al armatei italiene a intonat imnul papal, compus de Charles Gounod. Papa a rostit apoi mesajul său de Paşte către credincioşi. El a vorbit despre speranţa pe care o reprezintă sărbătoarea Paştelui în special pentru creştinii care se confruntă cu diverse pericole: „Hristos este speranţă şi încurajare în special pentru comunităţile creştine care suferă de pe urma prigonirii şi discriminării. Hristos este aproape tuturor celor care sunt nedreptăţiţi sau se află în suferinţă, prin biserica sa El le dă credincioşilor putere”. A rostit apoi mesajul ,,Urbi et orbi”. Şi în acest an, papa a făcut apel la pace şi înţelegere între popoare. El a făcut trimitere în special la situaţia din Siria: „În special în Siria, vărsarea de sânge trebuie să înceteze. În locul violenţelor trebuie să revină dialogul şi reconcilierea, aşa cum a cerut şi comunitatea internaţională”. El s-a referit şi la refugiaţii sirieni, care trebuie ajutaţi şi găzduiţi. Nu a uitat nici conflictele din Sudan, problemele din Nigeria şi Mali. Oamenilor din Iran, Israel şi teritoriile palestiniene le-a urat de asemenea să găsească drumul spre pace. „Sărbătoarea Paştelui este un simbol şi pentru poporul iranian, care trebuie să nu renunţe la eforturile de căutare a stabilităţii şi dezvoltării. În Ţara Sfântă, israelienii şi palestinienii trebuie să reia cât mai curând procesul de pace.” După discursul pascal, papa a urat Paşte Fericit în 60 de limbi, printre care şi româna sau germana, limba sa natală. Mesajul „Urbi et orbi” (lumii şi oraşului) a pus punct ceremoniilor pascale din acest an de la Vatican. Papa s-a retras la castelul Gandolfo, reşedinţa sa de vară, unde se va recupera după zilele deosebit de obositoare din această săptămână – începând din Joia Mare, el a susţinut câte o slujbă de amploare în fiecare zi. Prea liniştit însă nu va fi. Luni va primi vizita credincioşilor la castel pentru o rugăciune specială. Peste încă o săptămână, va împlini 85 de ani, moment la care şi-au anunţat prezenţa numeroşi oaspeţi. Printr ei, o delegaţie de 150 de persoane din Bavaria natală. Delegaţia va fi condusă de premierul acestui land german, Horst Seehofer, care va fi însoţit de toţi episcopii din regiune.

Nigeria. Atentate. Cu ocazia sărbătorilor de Paște, în nordul nigeriei, grupul islamist Boko Haram, a profitat de ocazia că bisericile creștine au fost pline, ca să declanșeze două atentate sângeroase. Primul a avut loc în orașul Kaduna, unde o mașină plină cu explozibil a fost detonată într-o intersecție foarte aglomerată, la numai câțiva pași de o biserică protestantă. Acest atentat a făcut 20 de morți și peste 30 de răniți. La numai câteva ore interval, 200 de km mai la nord în cartierul Tudun Wada, din orașul Jos, din fericire această explozie nu a făcut victime, dar mai multe persoane printre care și o fetiță de 7 ani au fost rănite. În centrul țării într-o biserică unde peste 3.000 de persoane participau la slujba pascală de sâmbătă seara, o furtună deosebit de puternică a luat acoperișul clădirii omorând 22 de persoane și rănind alte 31.

La un an de la revoluția de jasmin. Acum un an, când una după alta în țările arabe din Africa de nord, a izbucnit ceea ce a fost numită revoluția de jasmin, care din păcate a degenerat, în multe cazuri în confruntări sângeroase, oameni necunoscători ai tradițiilor, dar cu bune intenții, au salutat un eveniment istoric și au început să viseze: democrație, drepturi pentru femei, și alte lucruri de acest fel. Din nefericire la un an de la aceste evenimente, într-adevăr foștii președinți au fost alungați, fiind executați, în pușcărie sau în exil, dar situația nu este deloc mai bună. Nici vorbă de drepturile femeilor, minoritățile și creștinii sunt persecutați, iar situația economică este dezastruoasă. Într-adevăr în Egipt sau în Tunisia, au avut loc alegeri, dar islamiștii au și dominat viața politică. În Egipt de exemplu o Comisie parlamentară pregătește redactarea unei noi constituții, dar la cererea partidelor politice laice, tribunalul a suspendat lucrările  acestei comisii constituită ca și parlamentul în majoritate din islamiști aparținând partidului Frații Musulmani. Din 100 de membri, comisia cuprinde 60 de frați musulmani. Înainte de alegeri acest partid a spus că nu vrea să guverneze și nu va prezenta candidat la președinție, dar iată că acum s-au răzgândit și l-au desemnat pe omul de afaceri Khairat el-Shater, al doilea ca rang în partid.

În Tunisia situația nu este mai strălucită, autoritățile au interzis orice manifestație pe avenue Habib Bourguiba, un loc istoric cu rezonanțe deosebite pentru revoluția tunisiană. Însă președintele tunisian Moncef Marzouki, a estimat că violența a devenit insuportabilă și că nimeni nu are voie să manifesteze pe acel bulevard. Cum totuși câteva sute de persoane au încercat să o facă, poliția i-a împrăștiat fără milă cu gaze lacrimogene.

În Libia diverse triburi își dispută încă supremația, iar o bună parte din mercenari au ajuns în Mali, ceea ce a produs serioase tulburări, lovitură de stat și acum țara este practic divizată în două.

O Europă liberă, unită și prosperă. Acesta era visul fondatorilor Uniunii Europene, aceasta era speranța țărilor din Europa de est atunci când au aderat la ea. Dar vremea a trecut și odată cu criza economică, adevăratele sentimente au început să iasă la iveală. În multe țări europene formații politice mai mult sau mai puțin de dreapta, au început să militeze activ pentru ,,salvarea națiunii” și implicit persecutarea imigranților. Deși nu este o poziție oficială nimeni nu se opune acestor inițiative, care au ca scop lupta împotriva celor veniți din alte țări europene, în special de est. În Olanda pe 8 februarie PVV, Partidul pentru Libertate condus de Geert Wilders care suține actualul guvern al primului ministru Mark Rutte, a lansat un website unde cetățenii pot semnala ,,neplăcerile” produse de cei veniți din Europa de est: români, bulgari și polonezi. Este vorba de locuințe, concurența, neloiala la locul de muncă. Pe acest site cetățenii sunt întrebați dacă au avut probleme din cauza lor. Dacă și-au pierdut serviciul din cauza unui polonez, român sau bulgar. Și desigur răspunsurile nu au întârzitat să vină, peste 30.000 de ,,cetățeni loiali” s-au manifestat. Pe 10 aprilie în Belgia partidul flamand, Vlaams Belang, care militează pentru independența Flandrei, a lansat un site similar. Filip Dewinter, șeful acestui partid care are 12 deputați și 5 senatori, a justificat această acțiune prin prezența a mii de emigranți străini care lucrează clandestin, comit crime și abuzează de serviciile sociale. Desigur că în declarațiile oficiale aceste atitudini sunt dezaprobate dar în realitate nimic nu îi împiedică pe aceste partide politice să-și continue activitatea de denigrare și persecutare a emigranților.

Spre o societate fără monedă lichidă? Canada a făcut recent un pas înainte și a anunțat că din motive economice va renunța să mai bată moneda de 1 cent, de fapt fabricarea ei costă 1.5 cenți. Săptămâna trecută Canadian Mint, administrația care fabrică banii în Canada, a  anunțat lansarea unui dispozitiv numit MintChip, care este de fapt  o monedă electronică. Această formă de plată a viitorului absolut anonimă, așa se spune acum, dar știm bine că până la urmă undeva tot se înregistrează orice tranzacție electronică cât ar fi ea de anonimă, are menirea să înlocuiască în viitor bancnotele, care sunt deja pe cale de a fi înlocuite de cărțile de credit sau debit.

Pentru început se preconizează ca MintChipul să fie folosit pentru tranzacții mărunte, bilete de autobuz, țigări, etc. De fapt un asemenea sistem există deja, el se numește  Bitcoin, și a fost lansat în 2009.  Cei care sunt interesați din motive politice sau practice să evite controlul statului și al băncilor îl folosesc deja. Criminali, și alți promotori ai libertăților absolute, folosesc Bitcoin, ca mijloc de plată, numai că el prezintă fluctuații de valoare importante mai ales decând în iunie anul trecut un grup de hackers a penetrat cel mai important centru de schimb, dovedind astfel fragilitatea lui.

Este poate o fantezie, o speculație științifico fantastică, dar este clar că încet dar sigur omenirea se îndreaptă spre noi perspective, unde în numele libertății este sacrificată libertatea personală.

Yemen. Atac al Qaida. Un număr de 24 de persoane, între care cinci militari, şi-au pierdut viaţa luni în înfruntările ce au urmat unui atac comis de membri ai organizaţiei al Qaida care au vizat o cazarmă din Loder, în sudul Yemenului, potrivit unui nou bilanţ prezentat de AFP. Membri ai reţelei al Qaida au atacat o cazarmă a brigăzii blindate 111 din Loder, în provincia Abyan, precum şi un baraj militar din sudul oraşului. Între soldaţi, susţinuţi de indivizi înarmaţi din cadrul triburilor, şi atacatori au avut loc violente înfruntări cu arme de toate calibrele. Cinci militari şi patru membri ai triburilor care luptă alături de forţele armate au fost ucişi, potrivit unor surse militare şi tribale. La rândul său, Ministerul Apărării a semnalat că 15 membri ai al Qaida şi-au pierdut viaţa în cursul înfruntărilor. Loder este situat la 150 km nord-est de oraşul Zinjibar, capitala provinciei Abyan, controlată de ‘Partizanii Sharia’, grupare afiliată organizaţiei al Qaida din Peninsula Arabică.

India. Ritual religios barbar. Copii terifiaţi, ţipând şi plângând în hohote, în timp ce bărbaţi îmbrăcaţi în robe îi scutură mai întâi, ca apoi să-i arunce peste balcon, de la zece metri înălţime.

Nu este un scenariu de film de groază, ci descrierea unui ritual religios barbar din sudul Indiei. Oamenii cred că asta le aduce noroc, sănătate şi prosperitate. Ceremoniile greu de privit se ţin în fiecare an în provincia Karnataka. Organizaţiile pentru apărarea drepturilor copiilor sunt indignate că acestea mai au loc şi în zilele noastre, le-au catalogat ca fiind „barbare”, astfel, încât guvernul indian intenţionează să le interzică. Ritualul este vechi de câteva sute de ani şi a fost practicat în toată India de hinduşi, dar şi de musulmani. Un preot zgâlţâie un bebeluş îngrozit, după care îl aruncă de la balcon, în timp ce oamenii îl aşteaptă jos ţinând o pătură întinsă pe care să cadă. Cand copiii „aterizează” şi sunt în siguranţă, mulţimea începe să aclameze, purtând copilul din mână în mână. Organizatiile locale au obţinut interzicerea acestor ritualuri în 2011, însă el a fost reluat săptămâna trecută în templul Digambeshwara, din satul Nagrala, spre dezamăgirea lui Lov Verma, de la Comisia Naţională de Protecţie a Drepturilor Copilului. „Sunt absolut şocat de asta. Nu este doar treaba guvernului. Trebuie să-i educăm pe toţi cei care iau parte la aceste practici barbare”, a spus Lov Verma.

Publicitate controversată. Administrația transportului în comun din Toronto a hotărât în ciuda protestelor, să mențină două publicități care au stârnit controverse. Adesea anunțuri publicitare stârnesc proteste deoarece au subiecte considerate jignitoare, sau mai adesea cuprind imagini judecate indecent. In acest caz a fost mesajul lor care a deranjat mai ales că era un mesaj religios. Primul anunț publicitar care făcea reclamă pentru un centru de informare Islamic este foarte succinct și categoric, el spune pur și simplu “There is no god but Allah.” (nu există al Dumnezeu decât Alah). Al doilea afiș înfățișează o fetiță în lacrimi care se roagă “ Dragă Isus, mama și tata se droghează acasă, și aceasta mă înspăimântă. Vrei să îi ajuți să înceteze? Mulțumesc pentru că mă asculți” Pe fundalul afișului este un verset din Biblie care spune să nu te îngrijorezi, dar să ceri în rugăciune ceea ce ai nevoie și vei găsi pace. Criticii acestui anunț publicitar au găsit mesajul pesimist mai ales pentru copii. In urma investigației făcute de către Karen Stintz, președinta autorității și Maria Augimeri o altă responsabilă cu rang înalt în conducerea companiei, s-a ajuns la concluzia că autorii anunțurilor au dreptul să-și promoveze ideile și că interzicerea acestor anunțuri ar putea avea implicații juridice.

Elveţia. O telecabină rămasă în pană. Şaptezeci şi cinci de persoane, între care copii şi vârstnici, au fost evacuate cu elicopterele dintr-o telecabină rămasă în pană în sudul Elveţiei, au anunţat duminică serviciile de intervenţie aeriană Rega. Telecabina de la Diavolezza, din cantonul Grisons, a rămas în pană spre prânz din cauza unei probleme tehnice. Operaţiunea de salvare, care a fost facilitată de condiţiile meteorologice favorabile, a durat două ore, a precizat Rega într-un comunicat. Patru elicoptere au fost necesare pentru această operaţiune de salvare. Pasagerii rămaşi captivi în telecabină nu au fost în pericol în nici un moment.

Copia Titanicului. Cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la scufundarea Titanicului, o copie a celebrului vapor numită „Balmoral” a început refacerea traseului navei care s-a scufundat în Atlanticul de Nord, în 1912. La bordul ambarcaţiunii de lux se află exact acelaşi număr de persoane câte au urcat acum un secol, 1.309. La bordul copiei Titanicului se află descedenţi ai celor care au supravieţuit naufragiului. „L-am cunoscut pe bunicul meu. Aveam doar cinci ani. Dar chiar dacă aş fi avut şi 55 de ani nu ar fi avut nici o importanţă, pentru că bunicul nu vorbea niciodată despre naufragiu”, a spus Philip Littlejohn, nepotul unui supravieţuitor. „Balmoral” a ridicat ancora în portul britanic Southampton şi va face escală exact ca şi Titanicul, în nordul Franţei şi în sudul Irlandei. Copia pachebotului, scufundat acum o sută de ani, va traversa Atlanticul de Nord şi va ajunge în noaptea de 14-15 aprilie în locul unde Titanicul s-a lovit de un aisberg şi s-a scufundat. Tot acolo se va organiza o ceremonie de comemorare a victimelor, după care vasul îşi va continua traseul spre New York.

Pentru a participa la această călătorie, pasagerii au plătit între 3.000 şi 7.000 de euro, încă în urmă cu doi ani. Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume care a pornit, pe 10 aprilie 2012, din Marea Britanie cu destinaţia New York. La trei zile de la plecare, pe data de 14 aprilie, s-a ciocnit cu un aisberg şi s-a scufundat. Peste 1.500 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Minte sănătoasă în corp sănătos. Grădinăritul ajută starea psihică. Grădinile de zarzavaturi au devenit o imagine tot mai frecvent întâlnită chiar și în marile metropole americane. Pe lângă faptul că oamenilor le plac vegetalele proaspete, mai este și un alt motiv pentru această revoluție verde. Tot mai mulți medici și cercetători au ajuns la concluzia că activitățile în aer liber și efortul fizic depus în grădină sunt extrem de folositoare organismului uman în general, dar mai ales sănătății psihice. Medicii o numește terapie horticulturală, și cu toate că rezultatele pozitive sunt vizibile, mecanismul prin care grădinăritul afectează mintea omenească este încă necunoscut și neînțeles de medici. Specialiștii în materie, sunt de părere că grădinăritul poate reduce nivelul de cotisol, un hormon care are contribuție la nivelul de stress din organism. Într-un articol publicat recent în revista Journal of Therapeutic Horticulture, se detaliează rezultatele mai multor studii științifice care sugerează că activitățile legate de grădinărit au darul să calmeze nervii, să reducă stresul și depresia psihică atât a copiilor cât și a oamenilor maturi. Mai multe instituții corecționale și spitale pentru maladii psihice au adoptat mai multe programe de terapie horticulturală, și au observat o înbunătățire remarcabilă în rândul deținuților și a pacienților care au participat la aceste programe. În multe din aceste instituții, în rândul participanților la această formă de terapie s-au înregistrat un număr redus de incidente de violență și depresie.

Textul săptămânii. ,,…pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre”. I Petru 1,9

 

Petre și Paul Gheorghe

 

 

Ora Profetica 15/2012

| Generale, Ora Profetica |
About The Author
-