Festivalul de creaţie şi intepretare, Bacău, Sâmbătă – 22 Mai 2010
Câteva gânduri răzleţe
Oricine ar privi cu ochi critic un asemenea program, n-ar putea să nu găsească motive de nemulţumire legate fie de faptul că nivelul poeziei şi al muzicii este scăzut, fie de modul de organizare, etc. Tocmai de aceea s-a şi născut proverbul „a căuta nod în papură”… Dincolo de toate aspectele mai puţin perfecte, care vor fi eliminate cu siguranţă doar pe noul pământ, nu se poate să nu fi observat bucuria din sufletele participanţilor, care înflorea şi pe feţele lor.
Pentru această bucurie de a participa măcar cu ceva, chiar nedesăvârşit, la un torent de laudă şi recunoştinţă pentru Dumnezeu, merită să avem parte de asemena evenimente. Odată ce spiritul de competiţie a fost eliminat prin faptul că nu s-a urmărit locul 1, 2 şi 3, ci s-au căutat elemente de apreciere pentru fiecare participant, n-a rămas decât ca Spiritul cel Sfânt şi bun să ia locul pe deplin în inimile tuturor.
Ne gândim cu drag la un festival de creaţie şi interpretare în ceruri, unde nu vom fi obligaţi să ne limităm doar la o singură zi, şi nici doar la o singură piesă… Tinerii au venit la Bacău pregătiţi să ofere mai multe piese, au făcut un efort deosebit de a veni îmbrăcaţi în costume adecvate care, prin ele însele, au un mesaj de spus. Probabil că nici nu ne-am putea gândi să avem separat un festival de poezie şi separat, un festival de muzică, deşi în felul acesta am gusta mai pe îndelete fiecare cuvânt sau fiecare acord, apreciind mai obiectiv sau oferind îndrumări începătorilor.
Iar pentru cei ce se întreabă la ce slujeşte o poezie fără ritm şi fără rimă din care nu înţeleg mai nimic, şi nici nu înţeleg de ce se apreciază o astfel de poezie, va trebui să spunem că totuşi poezia este arta cuvântului, şi avem nevoie şi de această poezie picturală, simbolică, chiar dacă o înţeleg numai unii, sau mai bine spus, numai cei ce o citesc în tihnă; şi avem nevoie şi de acea poezie clară, clasică, de mare valoare în transmiterea mesajului Evangheliei, pentru cei care trebuie să înţeleagă bine de la prima auzire.
Pe de altă parte, ar fi cu totul nepotrivit să fie apreciată poezia modernă mai mult decât poezia în stil clasic, dar bine construită, ca idei, ca structură şi formă, în timp ce muzica abstractă, picturală, pe care grupul „Sens” a încercat s-o ofere auzului nostru să fie primită cu rezerve, doar pentru că nu suntem obişnuiţi decât cu muzica directă, clasic imnică. E drept că refrenul tu-ru-ru-tu-ru-ru nu prea se potriveşte cu un mesaj care vorbeşte despre casa de sus, despre întâlnirea cu Tatăl şi cu Mântuitorul, şi tot la fel, e drept că lipsa de substanţă dictată de numărul componenţilor n-a favorizat exprimarea artistică, dar dacă cei ce au ascultat nu au reuşit să prindă tabloul pictat atât de expresiv cu sunete, iar nu cu pensonul, au pierdut de fapt esenţa, iar grupul a pierdut astfel un premiu special ce li s-ar fi putut oferi.
Am ascultat cu plăcere „Sensul” de la Bacău, cât şi vocile catifelate ale formaţiei corale de la Iaşi, deşi la anumite piese mi-a alunecat gândul către o idee care ar trebui să ajungă la urechile textierilor. Dacă pentru America şi Africa nu este nimic nepotrivit a folosi o muzică ritmată, sincopată, pentru închinare, pe cuvinte solemne despre jertfa Domnului, despre închinare, etc., pentru europenii de noi, lucrul acesta este total nepotrivit, iar preluarea unei astfel de muzici, cu textul original, sau şi mai rău, traducându-se mot-a-mot textul, este o mare greşală. Dacă vrem să folosim muzica lor, pentru că ne place, deşi e străină de cultura noastră, măcar să găsim alte subiecte: flori, ape, munţi, natură, bucurie, dragoste, orice altceva.
Sigur că s-ar putea crea o modalitate de a culege sugestii pentru îmbunătăţirea organizării unui astfel de festival, dar când să mai faci acest lucru când eşti surprins de o avalanşă de participanţi pe care nu-i poţi asculta prea bine într-o singură zi lungă şi obositoare, care se vrea a fi şi o zi de Sabat? În lipsa unui departament special de muzică, sau de artă în general, la nivel de Uniune sau/şi Conferinţă, departamentul de tineret e nevoit să împlinescă foarte multe sarcini, iar dacă în asemenea condiţii de aglomerare şi de criză pe deasupra, s-a reuşit un festival care să nu fie doar ceva superficial, care să nu fie doar pentru a fi, ci dimpotrivă, care să rămână înscris ca o mare bucurie în sufletul celor ce ne calcă pe urme, atunci, acest departament merită toată aprecierea noastră.
Şi dacă privind de sus în jos, ne-am fi aşteptat la o poezie sau o muzică mai bună, la nişte interpretări mai deosebite (deşi aici, copiii chiar cei mai mici s-au prezentat extra), să ne mai schimbăm unghiul privirii, de jos în sus, de unde se poate vedea cum fiecare cântec şi fiecare poezie sunt nişte muguri plini de viaţă care promit să înflorească într-o zi; şi cei care acum cu timidate au venit să fie ascultaţi, peste puţină vreme vor fi cei care vor aculta şi vor juriza pe alţii.
Dar nu aici, Doamne ajută, ci cât mai curând, la primul vestival de pe noul pământ!
Benoni Catană, Conferinţa Moldova, Bacău
