…Şi cred din toată inima ca vor mai fi!

Pentru că, cine poate nega minunea pe care Dumnezeu o face pentru nişte copilaşi, soţii sau mame care… de ani de zile nu şi-au văzut tatăl, fiul sau soţul? Cauzele? Cel drag lor este închis la Penitenciarul Focşani iar ei acasă… ştii şi tu cât de greu este să te descurci în aceste zile de criză… Dar Dumnezeu care vede durerea şi tristeţea şi din inima unei persoane privată de libertate dar şi din inima copiilor, mamelor sau soţiilor lor, nu rămâne indiferent după cum nici faţă de tine nu a rămas indiferent nicodată.

Aşa se face că a pus în inima unor voluntari ideea de a organiza un program special cu ocazia sosirii primăverii. Dacă aţi fi putut vedea nerăbdarea şi emoţiile celor ce aşteptau să intre, unii pentru prima dată pe poarta penitenciarului pentru a se întâlni cu… cel drag…” Când intrăm? De ce ne ţine la poartă? Tanti Lenuţa… ne mai lasă la tăticu?” erau întrebările celor mici… La ora stabilită cei peste 40 de aparţinători, majoritatea copii, mame şi soţii au intrat în clubul penitenciarului pentru aceste momente de neuitat. Taţii închişi au pregătit un program frumos cu muzică şi versuri de calitate, pe  care l-au prezentat în faţa celor dragi. Şi când aceştia ieşeau în faţă, la microfon, fără nici o hârtie în mână şi recitau versurile – unele scrise chiar de ei… inimile erau mişcate până la lacrimi.

        Unul din momentele cele mai deosebite a fost acela când unul câte unul, soţii mai întâi, apoi şi cei ce nu erau căsătoriţi ieşeau în faţă având în mână câte o felicitare special pregătită  pentru această ocazie şi le spuneau soţiilor şi mamelor lor:

 „ Draga mea, mamă scumpă, te iubesc!” Apoi, mergeua la cele dragi lor, le îmbrăţişau, le sărutau şi… plângeau de bucurie. Poate pentru tine, cea care şoţul tău îţi spune zilnic că te iubeşte nu e mare lucru, dar, soţii şi mame plângeau şi ne spuneau că, unele în viaţa lor nu au auzit aceste cuvinte din gura lor.

Momentul cel mai aşteptat a fost acela de părtăşie. După terminarea programului, voluntarele din Matca au oferit din belşug dulciuri de casă, pachete pentru cei din penitenciar dar şi pentru fiecare copil. Au avut timp să discute, să afle noutăţi de acasă, să se încurajeze unii pe alţii, să-şi ţină copiii în braţe după ani de desărţire… şi unii să spună mamelor şi soţiilor ce Dumnezeu minunat au descoperit prin participarea la programele SUP-ului şi despre deciziile majore ce le-au luat. Sigur, dacă le vom fi şi pe mai departe alături, vor putea să implinească deciziile în viaţa lor.

Iată câteva impresii culese de la participanţi:

–         „ Când mi-aţi spus că e posibil să-mi văd soţul după atâţia ani am crezut că glumiţi. Acum văd că Dumnezeu e bun. Acum văd că Dumnezeu are oameni cu inimă mare. Poate nu vă vine să credeţi dar, toată noaptea nu am dormit gândindu-mă la clipele acestea. Şi când l-am auzit spunându-mi că mă iubeşte, el care doar la cununia religioasă mi-a mai spus aceste cuvinte, dar nu cu lacrimi în ochi ca acum… Poate Dumnezeu îi va schimba viaţa” L.A. Buzău.

–         „ Eu ca eu dar copii mei… să-şi vadă tatăl după 5 ani de ziele… Mereu îmi spunea, atunci când avea câte un plic să ne scrie că va veni o zi când ne vom vedea… Nu am crezut. Abia fac faţă să-mi cresc copii. De unde bani de drum? Dar, acum imi dau seama ca Dumnezeu ne iubeşte.” C.I. Râmnicu Sărat.

–         „ Toată noaptea copii mei nu au dormit. S-au sculat cu noaptea-n cap şi, uitându-se pe drum întrebau când mai vine nenea M. după noi? De ce nu mai ajunge odată? Nu cumva s-a supărat pe noi de nu mai vine? Când a văzut maşina… Petrică nu mai puteau de bucurie. Ne-aţi făcut cea mai mare bucurie pe anul asta…” T.M. Buciumeni

–         „ Nu ştiu cui să multumesc pentru că, după atâţia ani am putut să îmi ţin cei 4 copilaşi în braţe. Abia aştept să ajung acasă. Vreau să plec de aici ca un tată responsabil. Nu am fost, dar vreau ca Dumnezeu să mă ajute.” N.C. ppl.

–         „ Pentru voi e uşor dar pentru noi, să nu-ţi poţi vedea mama ani la rând.. .nu e uşor. Vă mulţumesc că v-aţi gândit şi la mine” P. E. Ppl.

Bucuria aceasta nu ar fi putut să fie trăită fără ajutorul lui Dumnezeu. Nu a fost deloc uşor să aduci din toata Moldova, Buzău, Râmnicu Sărat, Brăila, etc aceşti oameni. Fără implicarea unor voluntari cu inimă mare, care şi-au pus maşinile la dispoziţie, fără susţinere financiară, fără nopţi nedormite pregătind pachete, dulciuri, programul, etc…( pentru că ziua trebuiau să repice sau să planteze ardei sau castraveţi în solarii …) şi în special, asa cum spuneam, fără ajutorul lui Dumnezeu nu am fi trăit nici această minune.

Dragul meu, şi prin tine Dumnezeu vrea să facă minuni. Minune este pentru unii să primească un plic în care să pună o scrisoare pentru familia lui. Pentru alţii, minune este să primească  ceva de încălţat sau de îmbrăcat. Minune poate fi vizita ta la unul din  aceşti copii fără tată sau mamă… sau, rugăciunea ta care să îl susţină în deciziile bune pe care le ia, sau…

„ Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile Tale pentru mine…” spunea David.

Minuni au fost, minuni sunt încă. Unele le vom vedea, altele le vom experimenta iar altele, pentru unii, trist dar adevărat, vor trece pe lângă ei…

Ţie, ce ţi-ar plăcea?

Mihai Enea

Director SUP Molodva

Minuni au fost, minuni sunt încă…