Se zice că omul… cât trăieşte învaţă. Şi chiar cred că este aşa. Dar, este o perioadă specifică când fiecare om nu are altceva de făcut decât să înveţe… Iată, se apropie noul an şcolar. Cei ce avem copii ştim ce înseamnă asta, nu-i aşa? Haine, rechizite, cărţi, caută gazdă, taxe şcolare, etc. Nu ştiu dacă e aşa de simplu, ba, cred că este destul de greu.
Mult mai greu este însă pentru Mihaela. Am cunoscut-o acum 7 ani la unul din penitenciarele din Moldova. Fusese studentă anul I după ce luase bacalaureatul cu notă aproape maximă. Inteligentă, frumoasă, plăcută. Fată simplă, cu o experienţă dureroasă. La nici doi ani împliniţi, atunci când surioara ei vine pe lume, mama moare la spital. Tatăl se recăsătoreşte iar cea de-a doua mamă nu avea nici cel mai mic interes pentru cele două fete. Aşa se face că fetele cresc cum pot şi pe unde pot… iar în scurt timp sunt abandonate. Cineva cu inima mare le adoptă şi le poartă de grijă. Iată câteva crâmpeie din … povestea ei:
„ Pentru mine, tata nu este decât un străin. Nu mi-l reamintesc pentru că nu ne-a vizitat niciodată, nu ne-a adus nicio bomboană sau vreo jucărie… De la adopţie nu l-am mai văzut, dar nu îi port ranchiună. Când privesc la nefericirea altora de a căror soartă părinţii lor naturali nu se interesează îmi dau seama cât de fericită am fost pentru că Dumnezeu m-a binecuvântat cu oameni care au vegheat mereu asupra mea. Eu am fost cea care, asemeni pildei fiului risipitor, am irosit prin fapta mea toată educaţia şi munca lor cu mine…”
Cu ocazia unui proiect special la un penitenciar, printre femeile private de libertate am reîntâlnit-o pe Mihaela. Mai are de stat vreo 10 ani după gratii. Dacă ajută Domnul, poate mai puţini. Dar, m-au copleşit gândurile ei de viitor:
„ Domnu’ Enea, aş vrea din toată inima să nu irosesc aceşti ani în zadar… Deja am pierdut aproape 8 ani din viaţă. Când voi ieşi, voi avea o vârstă la care… cu greu o să mă descurc dacă nu fac nimic acum. Nu vreau să trăiesc ca un parazit, pe spinarea altora. Aşa că vă rog, ajutaţi-mă să-mi contiuni studiile. Nu am pe nimeni altcineva care să mă ajute financiar. Toţi îmi vorbesc frumos, mă încurajează dar… e bine şi atât însă, pentru mine nu e suficient… Am auzit de lucrurile frumoase pe care le faceţi pentru cei privaţi de libertate şi pentru familiile lor, poate puteţi face ceva şi pentru mine”
Nu am putut să promit nimic Mihaelei. Vrea să-şi continuie studiile la distanţă. S-a interesat la Universitatea din Bacău, poate fi primită, o comisie de examinare se va deplasa la penitenciar pentru fiecare examinare semestrială. Dar, rămâne problema taxei. 3000 lei pe an. E mult? E puţin? Pentru mine sau pentru tine, poate că este mult. Dar, pentru Dumnezeu, nimic nu este prea mult. Numai că, am descoperit că Dumnezeu vrea să ajute copiii Lui prin mine şi prin tine. În ciuda crizei prin care trecem, Dumnezeu nu este în criză. Iar „ bănuţul văduvei” adunat cu bănuţul meu şi al tău, îi poate fi de ajutor Mihaelei. Când mă gândesc la copii care nu vor să înveţe în ciuda tuturor condiţiilor create de părinţi, în ciuda libertăţii de care se bucură, mă întreb, oare nu se merită să o ajutăm pe Mihaela?
Dragii mei, ce ar fi dacă, pentru perioada studiilor, Mihaela ar deveni „ fata noastră ”, să îi purtăm de grija studiilor, să simtă şi ea acum că, în ciuda faptului că nu are părinţi şi fraţi biologici, are mulţi părinţi, mulţi fraţi şi surori şi mai ales are un Frate care îi poate purta de grijă. Vrei să fii tatăl sau mama Mihaelei? Vrei să fii fratele sau sora ei? Vrei să o ajuţi să crească şi pentru societatea asta dar şi pentru Împărăţia care nu va avea sfârşit? Te aşteptăm în familia Mihaelei!
Mihai Enea
Director SUP Moldova
0742 200350
yo8cyn@yahoo.com
