“Proiectul Cărţii de Cântări 2010″ în PROFEŢIILE SFÂRŞITULUI
Probabil că nu veţi citi cele ce urmează, considerând din titlul acesta, o sminteală de mândrie că ridicăm la rang de element profetic în mod ridicul un biet proiect al unei cărţi de cântări al unei biete denominaţiuni dintr-o biată ţară într-o biată circumstanţă. Având în vedere câte se petrec pe lume plenar profetic, aveţi dreptate. Totuşi.
Marile profeţii a căror împlinire au loc în zilele noastre, ca nişte valuri planetare uriaşe, implică toate nivelurile trimiţindu-şi undele până la fiecare, la orice nivel s-ar găsi. Perceperea lor ne zgâlţie şi pe noi, chiar dacă ultimii.
Vreo legătură între marea profeţie apocaliptică a globalizării şi “Proiectul Cărţii de Cântări 2010″? Nici chiar aşa! Ba chiar aşa! Şi încă una de substanţă, ideatică. Să se coboare ideea planetară a globalizării până în intimitatea unei Cărţi de Cântări?
Trei luni în urmă aşteptam cu nerăbdare un DA din partea administraţiei bisericii ca acest proiect să ia chip. A fost NU. Doream poate “neîngăduitul” de frumos DA, deşi presimţeam că era NU. Până la aflarea rezultatului votului oficial am trăit câteva săptămâni între o dorinţă epuizantă, şi incertitudinea speranţei. Ca Labiş în moartea căprioarei sale, “doream ca puşca tatei să dea greş”. “Dar văile vuiră”. La nivel personal un fel de retrăire a experienţei universale în care cărticica “dulce în gură”, “amărând pântecele”. Undă din marele val.
Motivaţia oficială a acestui NU, a cuprins două elemente deşi lângă ele se pot bănui şi altele pe care nu ne îngăduim să le abordăm din moment ce nu ne-au fost spuse.
1. Proiectul Cărţii de Cântări este prea PATRIMONIAL – s-a zis -, adică înţelegem prea specific românesc într-un moment istoric în care globalizarea este trâmbiţată aşa de mult.
2. Proiectul Cărţii de Cântări pune prea mare pondere pe specificul generaţiei “vechi” în defavoarea generaţiei “noi”. Trofeele de învăţătură şi experienţă au fost catalogate “relicve” care nu trebuie să împiedice “zborul” spre frumosul viitor global.
Multe din profeţiile cuprinse în Apocalipsa se vor împlini numai într-o situaţie globală, specifică. Despre acest lucru este de prisos să mai vorbim. Globalitatea e fără întoarcere. Patrimoniul este exact de-andoaselea globalităţii. Chiar dacă nu poate dispărea total, el se va difuza prin asimilare în context. Acest fenomen nu este prezent numai în ce se cheamă “patrimoniu” ca patrie, ci şi în ceea ce este “patrimoniu” ca învăţătură. În această conjunctură profetică o Carte de Cântări prea “adventistă”, este anacronică. Despre Sabat? Despre neprihănire? Despre sfârşitul lumii? NU. O Carte de Cântări generală, potrivită sau mai bine zis acceptată de toţi.
Mă gândesc şi eu, deşi poate nici aceasta nu ar trebui, cum ar arăta o Carte de Cântări “globală”, adică pur ecumenică. N-ar putea lipsi din ea invocaţiile către fecioara Maria, pomenirea spre mântuire a morţilor, oricum mai multe cântări despre Sabatul duminical decât despre cel de Sâmbătă, iar mai încolo ceva de invocarea spiritelor ca să nu se facă discriminarea păgânilor, rock pentru noua generaţie, probabil vreo doi psalmi ca să se aibă de jeluit pentru cei ce se duc din generaţia veche, deşi ca avertizare se duc înaintea lor şi unii din generaţia nouă, şi vă mai las pe dumneavoastră să vă imaginaţi, dacă vreţi, bineînţeles. Sau poate, printre atâtea necazuri cu aceste Cărţi de Cântări se va găsi soluţia unui singur IMN atotcuprinzător de învăţături diferite câtă diferire există pe lume, pe care să-l înveţe toţi pe dinafară şi gata. Ce atâtea cântece? Unul ieşit la concursul propus de Naţiunile Unite, forul cel mai competent în globalizare, declarat câştigător prin sondaj public de opinie. Cântecul majorităţii. Cine vrea să cânte altceva, să cânte pentru sine, în gând, ca să nu tulbure pe ceilalţi, dar oricum pe cel oficial să-l cânte tare şi cu tragere de inimă. La urma urmei cărţile nu mai sunt de viitor. Prin opiniile lor diferite încurcă omogenizarea, uniformizarea atât de necesară fericirii lumii în mileniul început. Ele şi-au avut rolul pentru crearea unei stări babilonice, dar acum, o carte care să se numească CARTĂ, este suficientă. Mică şi precisă, eventual digitală ca să nu coste. Şi noi care dădusem buzna cu propuneri pentru Cartea de Cântări 2010 în iz românesc, bizantin, psaltic, wesleyan, genevez, arhaisme, neologisme, şi câte altele ca să fie frumoasă… “copilării”.
Ca să susţinem că Proiectul Cărţii de Cântări 2010 nu are nici o legătură cu starea de împlinire a profeţiilor zilelor noastre, ar însemna că cineva ar fi vinovat de căderea lui. Desigur, tot ce se face se face prin cineva, dar cum nu e frumos a da vina pe cineva, spunem doar “ASTA ESTE”, nu ca un acord, nici ca o renunţare, nici ca o resemnare, ci ca admitere a unei realităţi profetice, care nu scuză însă.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
