De fapt, o respectăm sau nu, cronologia este aceeaşi iar noi avem parte de beneficii sau pierderi. Oricum, în aceste ziceri suntem doar în gândirea SECULARĂ care se referă la situaţia temporară de existenţă, de la aşa zisa NAŞTERE la aşa zisa MOARTE, în care orice-am face CORPUL este supus putrezirii, iar MINTEA, biata de ea, încetează. Făcătorii acestor două ziceri nu au în vedere viaţa veşnică. Dar chiar şi în această gândire fără de DUMNEZEU, este limpede că cronologia adevărată nu este CORP-MINTE, ci MINTE-CORP. Adică ce fel de MINTE determină ce fel de CORP şi nu ce fel de CORP determină ce fel de MINTE. Acest lucru este pus în lumină între temporalitatea la care suntem supuşi urmare a păcatului şi înveşnicirea la care vom fi izbăviţi urmare a unei hotărâri juridice divine. Aşa se face că învăţătura biblică este în cronologia “şi duhul vostru şi sufletul vostru şi trupul vostru…”
Observând – după atâta amar de vreme – că miracolul zicerii “MINTE sănătoasă în CORP sănătos” nu are loc oricât institutele pentru clădirea CORPULUI spre obţinerea MINŢII au împânzit lumea, “aşa zisa ştiinţă” cum zice Biblia, a întors dictonul făcându-l “CORP sănătos în MINTE sănătoasă”. Al doilea miracol este expus lumii prin formula aceasta şi institutele de sănătate MINTALĂ (suntem în lume aseculară), tind să contrabalanseze situaţia. O literatură bogată inundă piaţa lumii cu prescripţia: “vrei să fii sănătos? Ai grijă de creier”. Sigur, conotaţiile diferite în diferite populaţii cu privire la MINTE care tinde spre spiritual şi CREIER care rămâne în secular, sunt multe şi mari, dar discuţia poate avea loc pe linii principale. Oricum, au inversat prioritatea, şi dacă nu dă în spiritism, este mai bine, căci nu cu TRUPUL intrăm în spiritual (BUN sau RĂU), ci cu MINTEA, mai întâi. Şi pentru că atât lumea seculară cât şi cea “religioasă”, folosesc acelaşi depozit de cuvinte, ca limbaj, încurcătura s-a făcut repede, mai ales că s-a şi vrut.
Sigur, sunt puţini care îşi clădesc un CORP vrednic de Împărăţia Cerurilor. Ar fi o stare de nebunie deja. Dar numărul celor care îşi clădesc un CORP în care MINTEA să se poată manifesta în aşa fel încât să-i ducă în Împărăţie, sunt foarte mulţi. De aceea Domnul Dumnezeu în Cuvântul Său introduce noţiunea de “duh” – duhovnicesc, de “suflet” – de la “suflarea de viaţă prin care omul a devenit un suflet viu”, identitate, el, ea, ca să se îndrepte înţelegerea.
Aş folosi o întâmplare, nu pentru REZOLVAREA TEHNICĂ în disputa asupra celor de mai sus, ci pentru expunerea unor direcţii de înţelegere.
Un cunoscut al meu, din necunoaşterea beneficiilor reformei alimentare în cadrul general a ceea ce numim “reforma sanitară”, sau ce altceva, ajuns în America, în contact cu mişcarea vegetariană foarte prezentă. Era în propria-i casă cu ocazia sărbătorii “mulţumirii” degradată în sărbătoarea “curcanului”. Pe masă, curcanul pregătit în felul cel mai adecvat sărbătorii, iar el, parcă într-o revelaţie (ce fel?) în mirările celor prezenţi, înşfacă de pe masă curcanul şi-l aruncă la lada de gunoi într-o pornire ce n-o puteai încadra nici în “ruperea cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti”, nici în “dărâmarea idolilor”, dar desigur nici de a o dezaproba total. Apoi împleticeşte răstit “gata cu animale de pe masa noastră, gata cu cadavrele pe care să le mâncăm şi care ne distrug sănătatea, etc. etc.” De tare necăjit (sau ce altceva), nu a nimerit curcanul în lada cu gunoi, ci alături, de unde nişte pisici l-au tras mai la o parte să-l mănânce. Tehnic ce mai conta. Şi totuşi.
Relaţia motivaţională în mintea prietenului meu părea a fi, dacă nu mănânc curcan sunt sănătos. Dacă sunt sănătos la trup sunt şi la minte. (Confunda un pic creierul – care face parte tot din trup – cu mintea). Dacă sunt sănătos la minte, am un caracter bun pentru Împărăţie. Dacă mâncând curcanul trupul se îmbolnăveşte, mintea nu mai funcţionează, caracterul nu se mai formează şi nu poate intra în Împărăţie. La o astfel de înţelegere absolut că imediat şi drastic şi cu înverşunare curcanul a fost eliminat cu necuvenire.
Această întâmplare mi-a adus aminte că în frumoasa carte DIVINA VINDECARE, prima ediţie, prefaţată de regina Carmen Silva în urma experienţelor primului război mondial – aproape o sută de ani în urmă – dar apărută din cauza condiţiilor neprielnice abia la treizeci de ani după prefaţare – era o ilustraţie cu nişte vaci pe un câmp şi dedesubt scria LĂSAŢI-LE SĂ TRĂIASCĂ. Nu ştiu de ce din ediţiile ulterioare cele treizeci şi şapte de ilustraţii s-au împuţinat până spre dispariţie. Mi-a plăcut motivaţia aceea. Dacă sub ilustraţia respectivă ar fi scris NU LE TĂIAŢI CA SĂ LE MÂNCAŢI CĂCI VĂ VEŢI ÎMBOLNĂVI TRUPUL ŞI MINTEA ŞI NU VEŢI FI MÂNTUIŢI, m-ar fi impresionat mai puţin. În “LĂSAŢI-LE SĂ TRĂIASCĂ” era propovăduire evanghelică.
În urmările păcatului, chiar şi în lupta disperată pentru supravieţuire, lecţia că OMUL a fost făcut STĂPÂN peste toate vieţuitoarele pământului spre a avea GRIJĂ de ele, trebuie învăţată. Mântuirea nu este o problemă de tehnică, demonstraţie, performanţă. Nu arunc curcanul de pe masă din înţelegerea că numai aşa voi fi mântuit, ci din recunoaşterea că viaţa nu trebuie curmată şi făcându-mă parte la marea iubire divină, îl înmormântez cumva, plângând, între mine şi el, el fiind nevinovatul. Aşa se ajunge la priceperea ÎMPĂRTĂŞIRII întru înveşnicire. “MĂNÂNC şi PLÂNG, MĂNÂNC”, zicea Labiş acuzat de nereligios, dar care ne-a transmis poate subconştient, din fire, acelaşi mesaj. “LĂSAŢI-LE SĂ TRĂIASCĂ”. Nu din abţinere…. pentru…. ci din dragoste…. poate fără …pentru.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
