12
Views

            „Toate drumurile DUC la Roma”

            „Toate drumurile VIN de la Roma”

           Două mii de ani în urmă, nu era chiar simplu ca ori încotro apucai să ajungi tot la Roma.  La propriu, pe marile drumuri de comunicaţie care se întâlneau în centrul imperiului şi la figurat romanizarea gândirii în orice colţişor de lume.

          Între timp, omenirea s-a zbătut ca drumurile ei să mai ducă şi în altă parte dar nu prea s-a putut.  Pentru perioade mai mici de timp au mai dus unele drumuri la Moscova, la Berlin dar incomparabil mai şters ca fenomen, pentru că nici o altă cetate a lumii nu a mai îndeplinit condiţiile Romei.

            ROMA PAPALĂ domină istoria prin UNICITATEA ei.  Nu a fost egalată de parcă a lipsit până şi îndrăzneala de a o egala.  În ce a constat această putere extraordinară?  În conducătorul ei, EPISCOPUL, care a pus laolaltă într-un singur personaj, POLITICA şi RELIGIA, adică el s-a constituit în REGE şi PREOT în acelaşi timp, atribut ce se cuvenea UNUIA şi NUMAI LUI în UNIVERSUL întreg, ISUS CHRISTOS.  Ca să ne trimită către Mântuitorul, Biblia ne-a lăsat pe paginile ei un asemenea personaj – Melhisedec  – ÎMPĂRAT şi PREOT al SALEMULUI.  Prin el însă nu se punea o RÂNDUIALĂ, ci ni se îndrepta privirea spre RÂNDUIALA MÂNTUITOARE făcută în CER pentru PĂMÂNT.  Aşa dar, CE NU SE CUVENEA, sau mai corect, CE SE CUVENEA numai lui ISUS, a apărut.

            Haosul politic, şi cu el haosul social de la prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, a creat condiţiile instalării puterii religioase care nu putea stăpâni lumea decât printr-o autoritate haotică şi ea, de data aceasta ca învăţătură.  Ecumenismul POLITICO-RELIGIOS al imperiului a făcut ecumenismul interreligios al lumii în subordine şi trei majorităţi numerice şi-au dat mâna spre marea supravieţuire compromisă din facerea ei:  romanismul în declin fără speranţă de revenire, neoplatonismul spasmodic refuzat de lumea novatoare, şi orientalismul nebăgat în seamă dar gigant.  A urmat sugrumarea învăţăturii creştine apostolice şi instalarea efortului disperat de a menţine ordinea lumii pe căi nescripturistice.

            În fenomenul nefast al unui personaj uman REGE-PREOT, noţiunea de PREOT a degenerat făcând loc tot mai mult tentaţiei ÎNCORONĂRII pentru PORUNCIRE şi nu înclinaţiei ÎMBRĂCĂRII EFODULUI pentru SLUJIRE.  ISUS era din ce în ce mai uitat, REGALITATEA cezarică din ce în ce mai prezentă.  Politizarea religiei şi teologizarea politicii s-au dovedit a fi acelaşi lucru.  Aşa s-a născut ceea ce specialiştii în domeniu numesc „vocaţia istorică” a Bisericii Creştine, în speţă catolică, chiar din titulatura ei, „universală”, şi chiar dacă, să presupunem că termenul se referă la o universalitate doar pe pământ şi nu cosmică.  Ea urma să facă istorie şi a făcut.  Şi face  şi va mai face.  PAPA, trecea de la noţiunea de persoană la cea de  personaj şi apoi la fenomen, PAPALIZARE.

            În acest context s-a simţit o DESACRALIZARE a religiei şi au apărut SCHISMELE, din care două, au adus mari necazuri ROMEI.  Ortodoxia mai la început şi Protestantismul mai târziu.  Ele au opus PRIMATULUI PAPAL şi INFAILIBILITĂŢII PAPEI, o formă mai aproape gândirii apostolice – SINODUL, deşi un PATRIARH era şi acolo, dar nu UNIVERSAL şi INFAILIBIL, ci teritorial şi doar înţelept.   SINODUL, ca noţiune, a fost supus şi el atacurilor secularistice, care l-a numit PAPĂ-PLURALIZAT, papă cu mai multe capete dar tot papă, multiplu de papă.  În acest caz, – cel sinodal – CRITICA seculară nu a avut acelaşi efect, pentru că la urma urmei chiar şi în treburile politice mai există monarhie absolută cu toate că are mai mult o formă decorativă şi nu executivă.

             AZI

            Lângă „Toate drurmurile DUC la Roma” a apărut „Toate drumurile VIN de la Roma”.  Fenomenului de ABSORBŢIE s-a alăturat cel de INFUZIE.  Aşa zisele FIICE ale VATICANULUI, bisericile creştine necatolice nu sunt doar CHEMATE, ci VIZITATE la DOMICILIU.  Nu doar toate se mută LA Roma ci Roma se mută ÎN toate.

            Fiind de preferat, mai uşor, decât una câte una din formaţiunile religioase creştine dar necatolice să se ducă sau să fie adusă ACASĂ la ROMA, se încearcă procedura IN CORPORE.  Adică mai întâi să se facă ecumenizarea lor prin Consiliul Mondial al Bisericilor şi apoi TOT conţinutul ataşat Vaticanului.  Vaticanul nu face parte din Consiliul Mondial al Bisericilor pentru că nu se consideră a fi ecumenizat în acest fel, ca partener, ci legătura e considerată ca cea dintre MAMĂ şi FIICELE EI.  Fiicele mai întâi să cadă de acord între ele şi să se întoarcă TOATE ODATĂ la MAMA lor.

            Imaginea zilei este că FIICELE – care formează Consiliul Mondial al Bisericilor – sunt pe drum spre Vatican şi se ecumenizează DIN MERS, iar ROMA nu doar că le iese în întâmpinare, ci le catalizează căutându-le pe unde sunt.  AŞTEPTAREA de a veni înapoi este însoţită azi de ADUCEREA înapoi, de parcă şi-ar fi pierdut răbdarea zorite de timpul istoriei lumii care este pe sfârşite.  Departe de a fi ‚monahală”, vocaţia istorică a Vaticanului este fervent misionară.

            Consiliul Mondial al Bisericilor nu este o entitate creştină opusă Vaticanului care nu face parte din el, ci este ANTICAMERA lui.  Patriarhii ortodocşi, episcopii luterani, anglicani etc. sunt MARI, desigur, dar MARELE, este PAPA.  PRIMII sunt mai mulţi dar PRIMUL este unul.

            PRIMATUL PAPAL este pe cale de a fi recunoscut de Consiliul Mondial al Bisericilor, deşi acest lucru a stat la baza schismelor.  Aceasta este mirarea profetică.  Imaginea GLOBALISMULUI CREŞTIN ar arăta Papa- PRIMUL şi conducătorii Consiliului Mondial al Bisericilor – PRIMII.  Nimic nou.  Drumurile DUC la Roma şi VIN de la Roma.  Dovezi?

            Deunăzi Patriarhul ortodox de Constantinopol spunea sub privirile noastre că înţelegerea dintre orotdoxie şi catolicim este „aproape” făcută şi că acest „aproape” trebuie să dispară şi el cât mai curând.  Prin vizita lui Medvedev la Vatican, relaţiile Rusiei cu Vaticanul au fost ridicate la grad de ambasadă, făcând drumul Romei spre patriarhia Moscovei şi a Moscovei spre Roma.  Anul acesta Papa va vizita Anglia.  Mama nu doar o AŞTEAPTĂ pe fiica anglicană să vină ci se duce după ea să o aducă, etc.  Restul, ne aparţine.

             Benone Burtescu   (dburtescu@aol.com)

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Generale |
Despre autor
-