CARTEA de CÂNTĂRI. Val de BUCURIE, val de TRISTEŢE.
Poate este mai reprezentativ să-i spun Carte de Cântări şi nu de Imnuri, dar aş vrea să fie înţeles acelaşi lucru.
Istoria Cărţilor de Cântări în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea de Limbă Română, o cunoaştem şi rămâne aşa pentru că asupra istoriei nu avem de ales.
Cartea de Imnuri (Cântări) 2006 se pare că şi-a atins scopurile pentru care a fost făcută – cu urmări şi bune si mai puţin bune – şi face parte din istorie şi ea.
Nouă ne aparţine situaţia prezentă şi în devenire până ce Domnul va hotărî asupra timpului.
Nu e vorba de grupuri în “dezacord” general şi cu o mulţime de alte aspecte ale Bisericii care găsesc în Cartea de Imnuri 2006 un prilej de a-şi manifesta nemulţumirea, ci pentru acum în discuţie Cartea de Imnuri 2006 în speţă, care pe lângă un val de Bucurie trimis peste frăţietate a mai trimis şi un val de Tristeţe, care l-a diminuat pe primul. Mulţi au făcut trimitere la Cărticica Profetică dulce-amară. Personal, deşi nu am contribuit cu nimic la stârnirea vreunuia din aceste două valuri, am fost confruntat din partea frăţietăţii mult mai mult cu valul de Tristeţe. Majoritatea trăieşte simultan şi Bucuria şi Întristarea. Puţini sunt cei care doar se bucură sau doar se întristează, două feluri de naivitate. Fără să solicit cuiva părerea însă, mii de persoane mi s-au adresat spontan, ca frustrate, multe chiar acuzându-mă de participare într-un fel sau altul la modificarea textelor vechi de cântări, fără să ştie că nu am fost implicat în acest lucru.
Pentru că problema Cărţii de Imnuri 2006 este publică deja, voi încerca să spun cu privire la ea – cum de altfel la orice Carte de Imnuri – câte ceva.
– Oricine, are libertatea de a face o Carte de Imnuri aşa cum vrea, pentru sine (s-ar recomanda şi în consens cu sine însuşi) şi pentru cine o mai vrea.
– Orice congregaţie – comunitate locală – are libertatea de a-şi face o Carte de Imnuri pe care s-o considere cea mai adecvată ei, pentru ea şi pentru cine o mai vrea. În acest caz, asupra Cărţii trebuie un consens al comunităţii respective.
– La nivel de Biserică, înţelegând toate comunităţile de aceeaşi limbă – în cazul nostru Limba Română – CONDUCEREA BISERICII are libertatea şi responsabilitatea unei Cărţi de Imnuri pentru toate comunităţile, în consens cu membrii ei, ca un GHID REPERTORIAL GENERAL pentru UNITATE în această privinţă. Libertatea folosirii ei sau nu, la nivel comunitar sau individual rămâne deplină. Conducerea Bisericii o RECOMANDĂ, nu o IMPUNE.
Situaţia de “CRIZĂ” a Cărţii de Imnuri, acum, poate fi “REALĂ” sau “APARENTĂ”.
– Conducerea Bisericii AZŞ din România are şi dreptul şi responsabilitatea să răspundă membrilor ei dacă există sau nu, o “CRIZĂ” a Cărţii de Imnuri, să confirme sau să infirme Criza. Într-un fel pe care-l găseşte de cuviinţă ea poate spune:
a. Rămânem la ceea ce avem, recomandăm ceea ce avem, considerăm suficient ceea ce este şi cum este, sau
b. Ne gândim să facem o nouă ediţie a Cărţii de Imnuri, îmbunătăţită, (altă Carte). În acest caz, ea recomandă Ce şi Cum.
c. În cazul în care nu se răspunde în vreun fel anume, se subânţelege că lucrurile puse în discuţie sunt fără însemnătate şi nu merită avute în vedere.
Ceea ce am spus ştiţi desigur şi dumneavoastră, nu este o opinie a mea sau a altcuiva, ci o STARE juridică prin statutul de organizare şi funcţionare a Bisericii. Pentru cine m-am dublat- iertare.
Şi acum, pentru că tot s-a ivit ocazia, fără nici o legătură cu vreo altă Carte de Cântări de mai curând sau mai târziu, pentru cine doreşte numai, doar câteva gânduri despre cântare – TEXT-MUZICĂ (melodie). O cântare (muzică-text) creştină prin definiţie, are scopul de a aduce laudă lui Dumnezeu.
Mai întâi, să realizăm că scrierea TEXT pe MUZICĂ este o situaţie nenaturală. Normal se scrie MUZICĂ pe TEXT. Din această cauză “divorţul” dintre TEXT şi MUZICĂ e mult mai frecvent, dar nu avem ce face. Pentru TEXT se mai găseşte câte cineva, pentru MUZICĂ, foarte greu.
– Textierul să aibă şi capacitatea şi “bunăvoinţa” de a intra în “atmosfera” piesei muzicale propusă a fi cântată. Cuvintele să poarte acelaşi mesaj ca muzica.
– După cum compoziţia muzicală structurată pe melodie, este, sau se cere sa fie “O MICĂ CONSTELAŢIE” de sunete, acest lucru se cere şi textului în privinţa ideilor puse pe sunete.
– Ritmul şi rima textului unei cântări nu sunt la libera alegere a textierului ci sunt impuse de compozitor. Textierului să nu-i fie ruşine să se subordoneze.
– Păstrarea Frazelor Muzicale, a Incizelor în Fraze, cum şi a modalităţilor de expresie, trebuie respectate. Exemplu, repetarea unei fraze muzicale, să fie suprapusă cu repetarea ideilor în text, uneori chiar cu repetarea textului.
– Înţelegerea că scrierea textului pe o muzică dată, este de cele mai multe ori un act de “aranjare”, “potrivire” şi în raport de posibilităţi, mai rar, un act de “creaţie”. Din această cauză, textele scrise pe muzică, deşi fac un oarecare sens când sunt cântate, luate separat nu mai sunt atât de reprezentative. De încercat ca TEXTUL să aibă un ÎNŢELES de SINE STĂTĂTOR chiar dacă l-am recita, cum piesa muzicală are un înţeles al ei dacă e cântată instrumental.
– Textul unei cântări se cere cumva ROTUND ca FORMĂ şi ÎNTREG ca ÎNŢELES.
– În cazul CÂNTĂRII, textul nu poate fi ceea ce se cheamă “poezie albă”, pentru că “muzica albă” nu se lasă uşor inventată (şi după înţelegerea mea, bine face).
– Aşa dar, ne place sau nu, în domeniul cântărilor, trebuie avută în vedere FORMA. De altfel nici o teamă şi nici o ruşine. FORMELE fac parte din VIAŢĂ şi au VIAŢA LOR proprie. Închipuiţi-vă o lume asimetrică, să nu-i zicem “DI-FORMĂ”.
– Textul unei cântări să nu fie simplist dar să fie SIMPLU. Esenţă. Să nu lase dubii şi să nu aibă nevoie să fie “explicat” ca înţeles, ci înţeles din mers, vorbim la propriu, din mersul cântării – adică în timp ce se cântă.
– Mesajul teologic să fie clar. Cântarea nu este “seminar”, “discuţii”, “dezbateri” ci un fel de concluzie din care nu se mai scoate, la care nu se mai adaugă.
– Nu “ORICE” cuvânt, text, poate fi CÂNTAT. Ascultam deunăzi cântându-se expresia “societatea e stricată” cu referire la starea zilelor noastre. Nu este potrivit să cântăm cuvântul “zarzavaturi” chiar dacă urmează unei prelegeri despre reforma sanitară. Nici chiar unele expresii biblice nu pot fi “CÂNTATE” sau recomandat a fi cântate. Nu e frumos de exemplu a fi pusă în text de cântat expresia “mama desfrânatelor” etc.
– O mare dificultate pentru textier, este şi originalul. Respectarea textului original este o problemă atunci când el este vulnerabil teologic sau deficitar construit. Exemplu, în original, Isus s-a născut în “LUMEA CRINILOR” aici pe pământ, sau când textierul original se roagă Domnului să-i ia în folosinţă – priviţi cronologia – “mâna, inima, mintea, piciorul, viaţa, limba” etc. În acest fel de cazuri, se recomandă un ALT TEXT. Cu un pic de regret traducerile ad-literam mai pot fi evitate.
“Elaborarea” să fie făcută undeva în “taină” şi simţită în ceea ce numim “curgere”. Elaborarea “căznită”, vizibilă, repugnă şi cântăreţului şi ascultătorului.
Pe viu:
Un text ÎNTREG ca înţeles şi ROTUND ca formă. Nr. 570 Cartea de Imnuri 2006. “Suntem una-n iubirea Lui”.
Una în IUBIREA Lui
Una în SLUJIREA Lui
Una în NĂDEJDEA Lui
Observaţi SIMPLITATEA aşa de binefăcătoare. Observaţi cronologia IUBIREA – SLUJIREA – NĂDEJDEA, aşa de logică.
Nr. 232 Cartea de Imnuri 2006
“Isus şi eu”
Isus şi eu ne-am întâlnit la CRUCE
Isus şi eu SPRE ŢARA MINUNATĂ
Isus şi eu în CASA de LUMINĂ.
Început – sfârşit – cronologie, un mic ROTUND, un mic ÎNTREG.
– ROTUNDUL şi ÎNTREGUL pot fi exprimate în nenumărate forme. Important este ca ele să nu lipsească. Aşa ar fi frumos pentru un cântec.
Etc.
Etc.
Etc.
Dumneavoastră duceţi mai departe cele de aici, înmulţiţi-le şi înfrumuseţaţi-le. Bucuria mea este UN CÂNTEC FRUMOS pentru slava lui Dumnezeu, fără nici o importanţă de cine l-a scris.
Sunt gata la orice comunicare sinceră în această privinţă.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
