Pescarul cărturar – cărturarul pescar
În atmosfera Lecțiunilor Școlii de Sabat despre „ucenicie”, ni se pare câteodată că noi pescarii, păstorii, avem prioritate la Împărăția Cerurilor pentru că Domnul și-a ales ucenicii cam din aceste categorii de oameni din care facem și noi parte. Argumentele se extind la David care a fost chemat de la oi, la Moise care a fost chemat tot de la oi, după Madian, și tare ne bucurăm de aceste exemple și nu e rău, dacă știm cum să facem acest lucru.
În altfel de câteodată, tot în atmosfera lecțiunilor, ni se pare că intrăm mai întâi noi în Împărăție pentru că suntem cărturari și ni s-ar cuveni acest lucru, mai ales prin comparație.
După cum intuiți, mă străduiesc să spun că adevăratul pescar și adevăratul cărturar nu au nimic a împărți decât iubirea și respectul reciproc fără nici un fel de comparație, disprețuire sau jinduire. Mediocritatea este însă un cancer în lucrurile spirituale. Ea se compară și se exclude din ambele direcții și deseori macină ce are mai bun biserica și dintr-o categorie și din cealaltă. Mediocritatea este mândră în ambele tabere fiindcă este formată din neputința amândorura. Diferența nu este dintre „pescar” și „cărturar”, ci dintre credincioșia față de Dumnezeu care îi adună sau necredincioșia față de Dumnezeu care îi risipește. Nu toți pescarii vor fi în Împărăție după cum nici toți cărturarii. Un sfat despre ce să fim, – pescari sau cărturari -, pentru a fi mai siguri de Împărăție, este nefolositor pentru că departajarea cea veșnică prin judecată nu se face după acest criteriu.
Mândria de a fi pescar numai pentru că eu însumi nu reușesc mai mult sau împrejurările îmi sunt potrivnice este catastrofică. Ea se încrâncenează împotriva cărturarului căruia îi întoarce spatele și în mod greșit se acoperă cu faptul că Domnul nu a făcut casă bună cu mai marii poporului cărturari, ci cu cei din „clasele inferioare”. Aroganța de a fi cărturar numai pentru că posibilitățile mi-au fost favorabile, este catastrofică și ea și se încrâncenează asupra pescarului cu o nesăbuință ce face parte din urâciune. Cea mai de îngrijorat categorie dintre oameni – care nu lipsesc deloc nici în biserică -, este cea a „aspiranților”. Ceea ce în lumea seculară se cheamă „geniu”, este același și în catedrala academică și în „miorismul” pe plai de păstor. În vorbire duhovnicească noi îi zicem „credinciosul”, care este același în fața lui Dumnezeu, fie că face planul de misiune mondială în Conferința Generală, fie că strânge mâna celor care deschid ușa bisericii de câțiva membri din comuna Joița.
Să înțeleg că „doctorandul” poate fi mai mândru decât deja „doctorul”? De ce nu. Îi este teamă fie să nu dea înapoi de unde a plecat, fie să nu ajungă unde și-a propus.
Învățătura cea sfântă despe astfel de lucruri o găsim firește, tot pe paginile Scripturilor. Păstorul care vrea să fie păstor pentru că David a fost așa, poate gândi că David a fost și „împărat” și mai cărturar decât se poate fi cărturar prin psalmistica sa. Înainte de a fi păstor în Madian patruzeci de ani, Moise fusese pregătit cărturărește ca prinț moștenitor al celui mai mare imperiu din vremea sa. Pescarul Petru ține și el niște cuvântări de cărturar și scrie epistole. Domnul Isus lucrează și cu pescarul Petru și cu cărturarul Nicodem, ocazie în care are loc cea mai frumoasă declarație din Biblie despre mântuire. Ioan 3, 16. Cărturarul prin excelență, Pavel, se înțelege în marea sa lucrare misionară cu o vânzătoare de purpură, ba chiar cu un rob. Cu o ocazie, el cere să i se aducă – ceea ce nu poate lipsi din viața unui cărturar – „cărțile”. Reiese de undeva că Pavel a disprețuit pe păstori și pe pescari? Nici vorbă. Reiese de undeva că aceste categorii de oameni ar fi făcut vreun afront lui Pavel numai pentru că el era cărturar și ei nu? Iarăși nici vorbă. Dimpotrivă, chiar apostolul recunoaște, le recunoaște iubirea și aprecierea pentru el când spune „până și ochii vi i-ați fi dat pentru mine”.
Și mai îmi vine în minte imaginea când într-o situație de criză spirituală a poporului întreg, „cărturarul” Ezra s-a suit pe un scaun în fața mulțimii și a citit din Cartea Legii, căci nici un cărturar autentic nu este rupt de această CARTE.
Așa vor intra cei credincioși în Împărăție. De mână cărturarul cu pescarul și pescarul cu cărturarul, de mână, pentru că este vorba de mâinile iubirii care au fost întinse unele spre altele prin tot necazul cel mare al istoriei acestei lumi.
Fie binecuvântare de înțelegere.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
