Judecarea OMULUI, Judecarea OAMENILOR
În Eden, la „cădere”, a fost judecat „OMUL”. La sfârșitul istoriei lumii vor fi judecați OAMENII.
Atunci, au fost prezente toate elementele completului de judecată.
LEGIUITORUL – Domnul Dumnezeu vorbește: „Din pomul cumoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit” (Geneza 2, 17).
LEGEA nu era altceva decât VORBIREA LEGIUITORULUI.
SENTINȚA a fost justificată și pronunțată. „PENTRUCĂ, FIINDCĂ…”.
MOTIVAȚIA călcării LEGII nu a fost CONSISTENTĂ pentru ABSOLVIREA de VINĂ.
INSTIGATORUL la căderea omului, Satana, a fost PRIMUL judecat și i s-a rostit SENTINȚA pentru VINA prin INDUCȚIE. „FIINDCĂ ai făcut lucrul acesta…” (Geneza 3, 14).
FEMEII, care a ascultat de el, VINĂ prin ACCEPTARE CONȘTIENTĂ, i s-a rostit SENTINȚA și ei: „…Femeii i-a zis…” (Geneza 3, 16).
OMULUI, bărbatului de asemenea, i s-a rostit sentința de VINĂ prin ADERARE conștientă; „FIINDCĂ ai ascultat de glasul nevestei tale…” (Geneza 3, 17). COMPLETUL cerut de jurisprudență era COMPLET.
Să înțeleg din această judecată făcută la început de lume că lui Satana i s-a rostit sentința pentru vinovăția INDUCERII răului, atunci, și că până atunci el fusese doar IZOLAT în urma răzvrătirii lui din cer sau că mai înainte avusese loc o judecată a lui, când a fost „aruncat pe pământ”…, nu știu. Cert este că în Eden a avut loc JUDECATA în tot COMPLETUL ei JURIDIC.
JUDECATA din Eden, JUDECATĂ DREAPTĂ, a fost una de principiu juridic, sentințională, de rostire a penalizării. Nu a avut loc atunci și acolo faza judecății care se numește EXECUTAREA PEDEPSEI, deși consecințele păcatului s-au făcut cunoscute imediat. Pentru Satana, era o simplă AMÂNARE a EXECUȚIEI, cu o finalizare certă. Pentru om, având în vedere condițiile căderii, urma tainicul și minunatul PLAN de MÂNTUIRE prin care PARTEA EXECUTIVĂ a judecății de acolo avea să fie trecută prin DA sau NU asupra fiecărui om în parte din OMUL ADAM, în funcție de atitudinea lui. Acest lucru a fost exprimat în cuvintele Evangheliei „ca oricine crede în El” și însemna POSIBILITATEA rămânerii doar cu ceea ce se cheamă „consecințele temporare ale păcatului”, fără EXECUTAREA fazei de judecată pe care Mântuitorul a luat-o asupra Lui. Faptul că mulți vor cădea sub incidența judecății executive – moartea veșnică – , arată clar că deși OMUL adamic din fiecare om a fost absolvit de ea prin crucificarea Domnului, statutul de „ființă liberă” nu a fost abolit, și mai arată că oamenilor li s-a oferit MAREA POSIBILITATE și libertatea și favoarea să se folosească de ea sau nu. Moartea Domnului Isus pe cruce NU ANULEAZĂ sentința asupra vinovăției omului rostită în Eden, la căderea lui, ci o REZOLVĂ pentru acei dintre oameni care se alătură voiei Domnului, prin EXECUTAREA SENTINȚEI de JUDECATĂ, de către El, cel nevinovat, căci ACUZAȚIA de VINOVĂȚIE a Domnului nu a fost arătată în COMPLETUL de JUDECATĂ. VINOVĂȚIA și SENTINȚA rostită asupra ei nu intră în discuție cu privire la Domnul Isus. Asupra Lui s-a trecut direct la EXECUTAREA PEDEPSEI fără nicio SENTINȚĂ de VINĂ. A fost cel mai odios SIMULACRU de juridicitate.
Din toate acestea și desigur, din multe alte motivații de drept – în cazul oamenilor care beneficiază de mântuire -, reiese că oricine se regretă pe sine însuși și vinovăția sa, în cadrul judecății SENTINȚIONALE, este scutit de faza JUDECĂȚII de EXECUTARE. El intră în legământ cu Domnul, nu de absolvire a vinovăției, ci de înlocuire a executării pedepsei.
JUDECATA OAMENILOR la sfârșit de istorie a lumii, este biblică. În Faptele Apostolilor 24, 25, Apostolul Pavel vorbește despre JUDECATA VIITOARE. În a doua Epistolă a sa către Corinteni 5, 10, el zice că „Toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos”.
În acest context vorbește și Apostolul Petru în a doua sa epistolă 2, 4, când zice: „îngerii care au păcătuit…. stau în întuneric și PĂSTRAȚI pentru JUDECATĂ (JUDECATA EXECUTIVĂ, desigur, și nu JUDECATA SENTINȚIONALĂ). Apocalipsa 20, 10, confirmă AMÂNAREA PEDEPSEI EXECUTIVE a lui SATANA, până ce TOATE se vor fi arătat juridic cu privire la omenire ca „drepte și adevărate”, iar atunci „Diavolul care-i înșela va fi aruncat în iazul de foc… pentru vecii vecilor”.
Frumos este și gândul Sfintelor Scripturi că „cine se judecă singur nu va veni la judecată, ci va trece din moarte la viață”, din care iar reiese înțelegerea că nu este vorba de retractarea SENTINȚEI de VINOVĂȚIE, ci de ABSOLVIREA de PEDEAPSA VEȘNICĂ, poate cel mai important element din COMPLETUL MARII JUDECĂȚI.
În privința JUDECĂȚII de CERCETARE înainte de JUDECATA EXECUTIVĂ nu ar mai trebui nimic de spus nici nouă, nici altora care nu cred în ea. Orice tribunal de pe lume procedează în același fel pentrucă se orientează după același model. Întâi CERCETAREA, apoi SENTINȚA și apoi EXECUTAREA PEDEPSEI.
Un moment special se pare că va fi la sfârșitul istoriei lumii între judecata de CERCETARE și judecata EXECUTIVĂ pentru totdeauna, în termenii uzuali creștini numit ÎNCHIDEREA HARULUI, când se va face un STOP CADRU în această privință, conform Sfintelor Scripturi care zice „Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe, cine este întinat să se întineze și mai departe, cine este fără prihană să trăiasca și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt să se sfințească și mai departe” (Apocalipsa 22, 11). DUPĂ acest moment nu se mai poate face nicio schimbare. Urmează veșnicia fiecăruia după cum a fost găsit în această clipă, rezultat al întregii vieți.
O sumedenie de gânduri se mai pot adăuga celor de mai sus, unele afirmații pot fi rearanjate mai frumos, și aceasta vă aparține, pentru că am spus aici doar „câte ceva”.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
