De ce E U F R A T UL?
Fiecare îsi traieste viata ideatica dupa cum vrea. Unii chiar si moartea si-o traiesc cum vor. Cine-l putea opri pe Jung sa-si înceteze zbaterea între „sincretism” si „coincidenta”? A si murit ca un erou „spânzurat” între ele. Foarte aplaudat.
Este ciudat – cel putin aparent -, acest „eroism” al omului în escaladarea necunoasterii în timp ce refuza ceea ce Dumnezeu îi descopera.
Rotundul istoriei omenirii este evident facut cunoscut în Sfânta Scriptura si orice alternativa – oricât de inteligenta ar parea -, este zadarnicie. Fie si doar un singur râu cu numele sau în discutia de acum, EUFRATUL.
Mentionat în Biblie pe a doua ei fila de început – Geneza 2, 14 –„Al patrulea râu este Eufratul”, ca unul din hotarele Edenului, este regasit cu trei file înainte de încheierea Bibliei –„Al saselea a turnat potirul lui peste râul cel mare Eufrat”. Ôase mii de ani între cele doua mentionari ale Eufratului. Ca sa fie usor de înteles pentru oricine.
Gemenii – Eufratul si Tigrul -, izvorasc din acelasi pântec muntos numit Taurus, Turcia de azi, pornesc la drum în aceeasi directie, Eufratul traversând de-a latul Siria, pe când Tigrul e doar tangent pe ea, dar amândoua luându-se parca la întrecere de-a lungul Irakului – mai sa se întâlneasca la Bagdad, dar îmbratisându-se doar la revarsarea comuna în Golful Persic.
Din lipsa de timp si spatiu abandonam Tigrul si iata-ne pe Eufratul profetic, implicând Turcia, Siria, Irakul, patronând Orientul ca martor al evenimentelor majore ale lumii. Saluta Damascul din mers, dar nu uita sa-i spuna parca, „sunt tot pe aici de sase mii de ani de când am fost facut si Cuvântul Aceluia ce m-a facut se va împlini întocmai”.
De-a lungul Mesopotamiei (Irakului), Eufratul a fost martorul împlinirii profetiei de pe urma în evenimentele ultimilor zece ani. Portiunea lui siriana traieste si ea de un an si mai bine spectacolul zvârcolirilor de pe urma. De câteva zile, partea copilariei Eufratului care este Turcia, este martora înclestarilor incredibil de împlinitoare. De la ce? De la un parc ce se propune a fi desfiintat în favoarea unei citadelizari comerciale. În spatele motivatiei exprimate, este o imensa vânzoleala cap de reduta, lupta între salvari si blugi, cusma si freza pankista, orient versus occident pe nimicuri. Cu cât profetia se împlineste mai din „nimic”, neasteptat omeneste, cu atât lucrul Domnului este mai autentic.
Nu de mult în urma, tangent, cum se cuvine la proportiile acestei rubrici, am amintit despre profetia în legatura cu Siria si Damascul, ramasa neîmplinita si care iese, – conform evenimentelor -, din ce în ce mai mult în prim plan. Ea este scrisa în cartea proorocului Isaia la capitolul 17. Pentru a nu fi trecut în obscuritate, Damascul a fost o prezenta în istorie si la propriu si la figurat. Vechiul Testament ni-l evidentiaza cu prisosinta, este mentionat în Noul Testament în istoria Apostolului Pavel care ducea scrisori de persecutare a crestinilor din Ierusalim la autoritatile din Damasc, pentru ca apoi „Drumul spre Damasc” sa devina o referinta în vietile marilor oameni politici si de arta, atei, pagâni, crestini, facându-l arhicunoscut. Mai marele nostru Brâncusi Constantin îsi aseamana întoarcerea lui de la un stil de arta la altul cu experienta Apostolului pe drumul spre Damasc.
Dupa cele ce se petrec azi la Damasc, oras cu una din cele mai mari stabilitati în istorie, este îngrijorat chiar si Papa care face referire la el din ce în ce mai mult în interventiile sale publice. Este adevarat ca Vaticanul nu se ocupa special de profetia numita „Eufrat”, dar în esenta este acelasi lucru. Nu cunosc înca parerea Conferintei Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Ôaptea, pentru ca Departamentul ei de Profetie nu si-a facut cunoscuta înca opinia cu privire la Isaia 17, iar referirea din Apocalipsa s-ar putea sa o prezinte simbolica, ceva de petrecut în inima omului între rau si bine, interpretare pe care cel putin deocamdata nu prea sunt pregatit sa mi-o însusesc. O carte cu titlul „Povestirile Eufratului” ar fi de un real bine omenirii.
În Apocalipsa Bibliei care înseamna „DESCOPERIREA” planurilor lui Dumnezeu de sfârsit de istorie, în trâmbita îngerului al saselea din toti sapte, sta scris, Apocalipsa 9, 14: „Dezleaga pe cei patru îngeri, care sunt legati la râul cel mare EUFRAT”. Tot în Apocalipsa Bibliei, tot al saselea din cei sapte îngeri cu plagile de sfârsit, sta scris, Apocalipsa 16, 12: „Al saselea a varsat potirul lui peste râul cel mare EUFRAT”. Cele doua evenimente sunt foarte apropiate ca timp. Primul este în desfasurare si omenirea priveste la el. Împaratiile de-a lungul EUFRATULUI sunt în zbucium. La porunca divina, timpul fiind sosit, îngeri ce au în grija ca cele de pe pamânt sa aiba loc dupa Cuvântul Domnului, asculta de porunca Lui. De la varsarea Eufratului catre izvoarele lui, ceva se dezleaga în zona aceea profetica. Sa nu acordam suficienta atentie Sfintelor Scripturi? Fie ca da, fie ca nu, Eufratul îsi scrie ultimele lui pagini de istorie si cele amintite acum sunt doar tangente. Nici un mister. În privinta profetiilor Domnul nu lucreaza cu mistere. El zice: „Iata-le”!
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
