De proclamat PROMISIUNEA
Am cam uitat de venirea Domnului nu-i aşa? Ne-am luat cu ale noastre cele de toate zilele, pe apucate, pe zbuciumate, pe performate şi câte şi câte, şi am uitat că avem un DOMN care vine şi ne găseşte ocupaţi cu toate deşertăciunile. Trâmbiţa Americii, Clopotul Rusiei, Forfota Orientului ne-au devenit nu mai mult decât factori de ambianţă, deşi profetic ambianţă nefericită. Doar câteva zile au trecut de la căderea pe pământul nostru a unui asteroid şi vorbim despre el ca despre ceva petrecut câteva bilioane de ani în urmă. A demisionat un papă, şi ca şi cum asta ar fi ocupaţia papilor în fiecare zi să demisioneze, am şi uitat că s-a întâmplat. A fost numit un alt papă cu caracteristici profetice anume, şi ce dacă, eu îmi văd de ale mele că nu-mi dă papa să mănânc. Nici vorbă că ar fi de părăsit isprăvnicia noastră cu privie la purtarea de grijă asupra celor încredinţate nouă de Dumnezeu ca rost al vieţii dincoace de porţile Edenului, spre a merge cu toţii spre Vatican să stăm în ploaie sub umbrele aşteptând să se deschidă fereastra binecuvântării. Este vorba de conştientizat, de adus la zi, de vorbit între noi că “atunci când se vor întâmpla toate aceste lucruri” să ştim că venirea Domnului este chiar la uşi. Batjocoritorii sunt gata să spună că generaţii întregi s-au păcălit cu acest limbaj de lemn al Scripturii “este chiar la uşi” şi că generaţia noastră nu trebuie să se lase amăgită. Cumva, ar fi mai ruşinos pentru noi, oameni atât de raţionali, să-L aşteptăm pe Domnul într-un anume spaţiu de timp -eventual timpul vieţii noastre -, şi să nu vină, decât să nu-L aşteptăm şi El să vină. Din mândrie preferăm tragedia, ruşinii de a nu fi destul de deştepţi.
Am amintit doar câte ceva din cele ce se petrec pe pământ despre venirea Domnului. Ne închipuim câte se vor fi petrecând în cer. Dincolo însă de matematica perfectă care există în legătură cu venirea Domnului, matematica profetică, ordinea în sine de care depinde toată ordinea universală, pentru noi, care nu putem cuprinde tainele acestei ordini, splendoarea revenirii Domnului stă în PROMISIUNEA Lui “Iată Eu vin curând”, şi în proclamarea acestei PROMISIUNI de către noi. Orice detaliere cuprinsă în PROMISIUNE sau despre ea, este o stea în marea înstelare. Nu vorbim despre măsurare, cântărire, analitică în afară sau alături de PROMISIUNE ci în ea, parte din ea.
Că fiecare gând sau faptă a noastră poartă semnătura “venirii Sale” – cum ar fi frumosul MARANATHA, sau că VENIREA SA este proclamată în fiecare gând sau faptă a noastră, este totuna, doar să fie aşa. Dezlipirea VENIRII DOMNULUI de TRĂIRILE NOASTRE sau invers, să nu fie de petrecut nici cum. Cele două nu sunt de mers în paralel, nici măcar împreună ci, ca una singură, un EVENIMENT şi o STARE început de veşnicitate.
Într-o oarecare logică omenească, ar intra înţelegerea de incompatibilitate între PROMISIUNE şi PROCLAMAREA ei. Nu se proclamă decât lucrurile certe, iar promisunea ori cât ar fi ea de fermă, ar avea un procent de incertitudine. Urât de judecat aşa relaţia dintre Mântuitorul şi omul pentru care El a murit. În Sfânta Scriptură, Domnul Dumnezeu este uneori pus de către om în situaţia de a-i vorbi în limbajul în care el este în stare să înţeleagă bine că lucrul de comunicat este absolut şi trebuie luat ca atare. Exemplu, El zice “se va împlini NEGREŞIT”, cu toate că un simplu “spus” ar fi trebuit să aibă asupra omului acelaşi efect, “aşa zice Domnul”.
După dovedirea IUBIRII Sale la cruce, PROMISIUNEA Domnului capătă valenţe supreme. El PROMITE şi noi CREDEM devine RELAŢIA veşnică dintre SALVATOR şi SALVAT. Nu mai este nevoie de nici un fel de cioplire în piatră. Însemnul iubirii jerfitoare a fost săpat în palmele Sale. Nu mai e nevoie de nici un fulger şi de nici un tunet, căci pe Golgota a fulgerat şi a tunat pentru veşnicie, din dragoste. După cruce, şi mai ales despre VENIREA Lui, nici o confirmare oricât de fermă, nici o precizare oricât de subliniată, nu ar fi atins frumuseţea PROMISIUNII “iată Eu vin curând”, ca relaţie între El şi noi.
În legătură cu cel mai mare eveniment ce urmează să aibă loc – VENIREA SA -, CREDINŢA noastră se bazează pe PROMISIUNEA Lui. Nu există altceva mai minunat. Calitatea credinţei noastre se măsoară în fervoarea cu care PROCLAMĂM marea Lui PROMISIUNE. Analiza credincioşiei noastre se face după intensitatea preocupărilor în legătură cu PROMISIUNEA revenirii.
Dincolo de orice cântărire cu urmări juridice a ignorării voite sau aranjării prioritare a intereselor mărunte sau a uitării prin neveghere asupra valorilor, uitarea PROMISIUNII Domnului ar fi gestul de NEIUBIRE faţă de El cu neputinţă de descris şi niciodată cu putinţă de motivat.
Şi trâmbiţele sună şi clopotele bat şi Domnul nostru vine.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
