“Numai astăzi nu e mâine. Astăzi este deja mâine.
Până deunăzi, cei care umblau mânaţi de Duhul prin peisajele profetice ale Sfintelor Scripturi, îndrăzneau să zică “Numai astăzi nu e mâine”. De la un timp, nu de mult, încercând să ţină pas cu evenimentele care fac profeţii, ei spun “astăzi este deja mâine” sau poate mai corect “mâinele este deja astăzi”. Multe şi nenumărate sunt evidenţele acestor lucruri. Este incredibil cum profeţii care mai ieri aşteptau să se împlinească, se împlinesc- deşi ar fi trebuit să fie perfect credibil -, şi mai incredibil că împlinirea lor este băgată în seamă de către aşa puţini şi “oficialii” nu fac parte dintre ei. Să nu ne grăbim -este lozinca lor -. Desigur, n-avem de ce să ne grăbim noi căci Domnul Însuşi Îşi grăbeşte lucrarea Sa. Din punct de vedere profetic astăzi muşcă din mâine până ce mâinele nu va mai fi şi se va zice “s-a sfârşit” şi mâinele va deveni timpul fără de sfârşit al veşniciei.
În acest context al arătării Domnului în mărire marile priorităţi se selectează de la sinele rămânând doar să fim de acord cu ele. Nu mai mi se pare prea important ceea ce puneam sub observaţia dumneavoastră de curând în legătură cu filmul numit “Seventh-Gay Adventists” care deja din titlu este o obrăznicie soră cu blasfemia. Puteau măcar să-l numească altfel. Mă simt dator – cum am promis – să vă spun că el a fost rulat în Bisericile de care aminteam, sub impresia că în nici o familie bărbat-femeie, nu poate exista atâta dragoste şi bucurie în Domnul ca în familia bărbat-bărbat. Şi cu aceasta vreau să închid subiectul căci nu merită sa-l mai discutăm şi avem o mie de alte lucruri importante de văzut şi de făcut în puţinele clipe – căci zile e nefieresc să zicem -, care ne-au mai rămas. Gata. Şi aşa a fost prea mult. Şi aşa pe nimeni n-a interesat. Şi aşa în marile cancelarii ale lumii şi ale bisericilor problema este rezolvată prin semnături oficiale sau evitată a fi discutată şi oficializată.
Pornind de la necăjeala că nu am fost în stare – Dumnezeu ştie motivele -, să aducem la facere Cartea de Cântări numită “2010″, am felicitat pe Benoni Catană nu de mult pentru “culgerea de cântări” făcută de unul singur arătând că “se poate” când “se vrea”. Vă anunţ acum un alt “se poate” când “se vrea”, ceea ce înseamnă că în 2010 “nu s-a vrut”.
A apărut la Editura Academiei Române Psaltirea Renascentistă Franceză (în Limba Română bineînţeles). Printr-o filiaţie de credinţă, personal aş fi vrut să se numească “Psaltirea Hughenotă”, dar n-a fost să fie. Ideea a fost a Dr. Mircea Valeriu Diaconescu – pe care l-a costat o sumedenie de energie să o vadă împlinită. Pentru realizarea propriu zisă, Conf. Univ. Dr. Iacob Coman, a dus un greu incredibil, iar Prof. Dr. Ştefan Bratosin i-a deschis drum internaţional. Şi iarăşi zic – dar doar zic, când se vrea se poate. Cine o vrea o poate avea. Şi gata şi cu acest lucru, rămânându-mi jeluirea în palme şi-n frunze şi-n flori şi în ce-o mai fi, lumea mea.
Când scriu aceste lucruri, conclavul de cardinali ai lumii catolice se gândeşte cum să-şi înceapă mai bine lucrările de alegere a noului papă, eveniment care ar merita o mai mare atenţie profetică. La vârful vârfului lumii creştine este mare vânzoleală şi acest lucru nu poate fi fără însemnătate. S-ar putea să zicem “ei cu ale lor, noi cu ale noastre”. Nu cred că este cea mai bună zicere. Într-o lume în globalism, într-o media cu tehnica de comunicare şi cuprindere pe care o experimentăm la tot pasul, ce se întâmplă undeva influenţează ce va urma oriunde altundeva, şi ignorarea acestor evenimente nu este de folos nimănui. Absolut că pentru o perioadă de timp scurtă sau pentru izolarea într-un anumit loc de pe pământ este o mare tentaţie, dar ea nu este în spiritul copiilor lui Dumnezeu cărora le-au fost descoperite atâtea minuni de profeţie.
DEZINTERESUL în cele spirituale pentru obţinerea unui “bine personal” local şi temporar este un semn al timpului. Am studiat în lecţiunile din trimestrul pe trecute despre CREAŢIUNE, ISPITIRE şi CĂDERE, despre aşa zisa CĂSĂTORIE din Eden. Nu ştiu dacă am făcut bine sau nu – mă expun judecării dumneavoastră -, dar mi s-a părut cuvenit să întreb prin ridicare de mână câţi din cei prezenţi local la Şcoala de Sabat (unde merg şi eu), au studiat odată cu lecţiunile şi cele referitoare la aceste subiecte, cum ar fi din cartea Patriarhi şi Profeţi. Ştiţi care a fost rezultatul? Zero. Adică nimeni. Poate dumneavoastră, dragi cititori de câte ceva, nu vi se potriveşte această situaţie, şi tare aş dori să nu vi se potrivească.
La celălalt pol al DEZINTERESULUI de care am amintit aş pune IMPLICAŢIA în lucrurile spirituale de orice natura ar fi ele, morale, profetice, etc. Nu e vorba de demonstraţii dăunătoare societăţii în care trăim, ci de alipire personală de adevărurile Sfintelor Scripturi. Ştiţi care e cel mai greu lucru de făcut? Să nu faci nimic. Este o problemă de demnitate şi loialitate faţă de Mântuitorul care ne-a iubit atât de mult, să ştim în ce loc al Planului Său ne aflăm şi care este cel mai bun lucru pe care să-l facem. Nu ca performanţă, ci ca devoţiune.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
